Reforma diplomatiei si consolidarea administratiei publice - in memoriam Mihnea Constantinescu

Marti, 03 Decembrie 2019, ora 11:48
15108 citiri
Reforma diplomatiei si consolidarea administratiei publice - in memoriam Mihnea Constantinescu

Pe 18 noiembrie s-a implinit un an de cand ambasadorul Mihnea Constantinescu nu ne mai poate indruma fie ca e vorba de echilibrarea unei strategii nationale, fie de definirea unei pozitii diplomatice la Bruxelles, fie de un sfat personal.

A trecut un an de cand omul Mihnea Constantinescu nu mai este alaturi de cei carora le-a fost prieten si mentor. Ne-a lasat insa ceva inestimabil: gandul "oare cum ar fi facut Mihnea fata acestei situatii, cum ar fi reactionat, ce decizie ar fi luat?"

Vedem in jur instante dese in care administratia publica este sub presiune. Sub presiunea interna a propriilor sincope si disfunctionalitati, dar si sub cea externa a colonizarii politice.

De pilda, cum ar fi vazut Mihnea Constantinescu depozitiile diplomatilor americani in controversatul caz in care o chestiune de politica interna, de pozitionare politica si campanie electorala ar fi prevalat, asa cum se presupune, in fata unei chestiuni de strategie de politica externa.

Diplomati de cariera si diplomati de stransura sunt, deopotriva, chestionati de Congres. Ultimii deveniti recent ambasadori sau decidenti in Departamentul de Stat si aducand un spirit tranzactional, "pragmatic", din lumea de afaceri sau firme de avocatura din care provin si in care probabil se vor intoarce. Primii, profesionisti ale caror cariere vor fi probabil afectate de presupusele masinatiuni ale protagonistilor care ii coordoneaza.

Chestiunea esentiala este insa cum un regim democratic isi corecteaza constant astfel de posibile derapaje si revine in matca sa axiologica definitorie. Pentru asta trebuie sa aiba institutii, specialisti si un cadru legal care sa sustina credibil un proces de reflectie, autocorectie si ajustare.

Daca o democratie consolidata se confrunta cu aceste probleme, cum reverbereaza acest subiect in Romania, la 30 de ani de constructie democratica, 8 alegeri si 7 alternante la guvernare?

Este suficient sa te plimbi pe culoarele oricarui minister din Romania si vei observa ca numarul ministrilor privind increzator din ramele tablourilor etalate pe culoare aproape il egaleaza pe cel al anilor scursi in perioada post-decembrista.

Efemeritatea ministrilor are efecte mai profunde institutionale decat gasirea urmatorului loc pentru insirarea imaginilor lor pe pereti deveniti neincapatori. Dar nu este nici cauza tuturor inadvertentelor si neconcordatelor.

O maladie a democratiei liberale in contemporaneitate este faptul ca decidentii politici pot ceda tentatiei de short-term-ism, de vedere cu faza scurta in epoca dezvoltarilor tehnologice rapide si a accesului facil la informatie diversa.

Aceasta se suprapune peste mutatii in regimuri democratice fragilizate de alternante dese la guvernare si alegeri anticipate insotite de instabilitate politica si lipsa de continuitate strategica, de crize ale reprezentarii politice.

Provocarea de gestionare interna a deficitului de credibilitate si incredere a politicului este amplificata de alternative politice la democratiile liberale care propun modele de guvernare hibride ce se dovedesc functionale tocmai prin senzatia de stabilitate, continuitate, ordine, chiar daca aceastea vin cu pretul limitarii (subtile) a unor libertati pe care au intelepciunea sa nu le ingradeasca total, ci doar cat sa le ingaduie sa mentina controlul social si sa genereze o oarecare dezvoltare economica.

Fragilizarea administratiei prin colonizare politica

In aceste conditii de vulnerabilizare a politicului, mai ales in democractii emergente sau neconsolidate, nu ar trebui sustinuta drept contrapondere credibilizarea si eficienta administratiei publice care, la randul sau, sa fie un sprijin pentru factorii de decizie politica?

Perceptia asupra reprezentarii depinde in regimuri democratice fragile probabil de paradoxala si defazata "profesionalizare" a politicii si deprofesionalizare a administratiei.

Ar fi vorba de "profesionalizarea" politicii prin capturarea ei de grupuri structurate care o controleaza impenetrabil si deprofesionalizarea administratiei prin infiltrarea si destructurarea ei sub influenta politicii.

O politica "profesionalizata" in sensul actual - cu exponenti care par pentru multi rupti de societate, vorbesc un jargon ermetic si par mai degraba in ochii publicului ca se reprezinta pe ei insisi decat pe cetateni - pare sa fie la amurg, cu presedinti si deputati alesi in multe parti din lume tocmai pentru ca nu sunt politicieni.

Dar acestia din urma, acceptand ca nu sunt simpli demagogi, sunt marcati la randul lor de insuficiente, poate in primul rand de tentatia improvizatiei sub drapelul fals al inovatiei sau al aventurismului politic.

Daca, in democratii neconsolidate, politicul pare in bataia vantului electoral si consecinta adaptarii este "pragmatismul" ce ascunde nu rareori translucid populismul atunci solutia pare a fi intarirea administratiei publice.

Cum? Un raspuns simplu la noi ar fi fost: prin mai multi Mihnea Constantinescu in administratia publica. Prin profesionisti ca el cu simtul datoriei, cu sens al istoriei si al responsabilitatii servirii binelui comun. Cu atat mai mult cu cat perceptia politicului ca pavaza pentru cei corupti si lance de atac impotriva adversarilor prevaleaza in fata celei a servirii interesului comun. Pare necesara astfel formarea si mentinerea unui corp de profesionisti in administratie care, independent de intemperiile politice, vor urma proceduri si aplica legi impartiale, protejand interesele cetatenilor.

Aspiratia ar fi spre birocrati carora nu le este teama sa ia decizii in sfera lor de competenta, care sa aiba idei si initiative, sa spuna si explice nivelului politic ca unele lucruri nu pot fi facute, iar altele trebuie infaptuire sau altele trebuie facute altfel. Nefiind alesi, acestia nu trebuie sa aiba mai multe puteri decat politicienii care au sprijinul popular si legitimitatea alegerilor pentru definirea de politici publice si strategii testate electoral, dar nu trebuie nici redusi la statutul de simple instrumente la cheremul curentului dominant al zilei sau al capriciului de moment.

Altfel spus, ar trebui luata in calcul protejarea administratiei de imixtiuni neavenite prin intarirea sa prin proceduri si reguli care nu sunt lasate la indemana aleatoriului. Daca politicul este perceput drept impredictibil si opac, administatia publica trebuie sa fie osatura de rezistenta, continuitatea si predictibilitatea statului in relatia deschisa de contract social cu cetatenii. Avatarurile politicului trebuie indiguite de consolidarea institutiilor pentru a limita marja de abuziv si riscul de destabilizare si nearticulare prin (re) profesionalizarea administratiei.

Tehnocratul insa nu va indrazni cel mai probabil sa apere de pe pozitii profesionale, legale si etice principii si valori fundamentale si nu va avea forta de a rezista ingerintelor daca este pus intr-o situatie de dependeta ontologica cronica. Totusi, nici politicul nu trebuie demonizat prin idealizarea birocratiei. Aceasta din urma are problemele sale, de a caror rezolvare depinde si transformarea pozitiva a sferei de decizie politica.

Patologia paraliziei administratiei

Cateva dintre formele de manifestare ale tarelor administratiei publice din Romania, descrise mai jos, ne sugereaza dimensiunea blocajului intr-o birocratie vulnerabilizata care se teme sa consilieze corect decidentii, in care functionarii devin blazati sau uita care este menirea lor. Acestor tare le trebuie gasite remedii prin proceduri si reglementari interne plecand de la cunoasterea simptomelor.

Patologia plafonului mic: zborul la joasa altitudine pentru a nu fi reperat de radare. Atitudinea generala este a riscului minim, iar tinuta este incovoierea: numai cine munceste greseste. In genere, trebuie sa fii sau sa te faci cat mai mic pentru a supravietui furtunilor politice si turbioanelor institutionale. Lipsa de profil, de pareri, de principii este perceputa ca un avantaj. Asigura supravietuirea si chiar pozitii inalte. Ajuns sus, asiguri plutirea, nu navigarea cu directie. Esti flexibil, te consulti si asculti, amani decizii pana acestea nu mai sunt necesare sau nu deranjeaza. Nu asa poate fi regasita demnitatea de a fi civil servant, de a fi in folosul comunitatii.

Lipsa culpei + Cerinta de servilitate: poti sa gresesti profesional zilnic, dar nu poti sa "gresesti" fata de politic in cariera de birocrat. Incompetenta este tolerata, inactiunea nu este penalizata. Greseala capitala este doar cea a inadecvarii politice a actiunii in institutii. Esti imun atata timp cat nu inoportunezi politicul. Or, administratia publica este datoare sa spuna adevarul nivelului politic. Acesta poate lua deciziile pentru care este apoi raspunzator. Logica nu trebuie rasturnata: administratia nu ar trebui sa construiasca argumente care sa serveasca legitimarii unor decizii politice discutabile legal sau strategic. Responsabilitatea trebuie sa fie profesionala in primul rand pentru birocrati; politic raspund oamenii de partid.

Aneantizarea responsabilitatii prin inundarea in hartii: In aceste conditii, nu mai e vorba de frica de a gresi. Aceasta ar presupune o cultura a responsabilitatii absenta cand culpa profesionala este atrofiata pana la disparitie ca gen. Or, greselile sau inactiunile administratiei sunt trecute cu vederea. La fel de rare precum cometele sunt cazurile de demitere din cauza greselilor sau omisiunilor in administratie. Asteptarea nu este de performanta, ci de obedienta.

In plus, responsabilitatea este disipata pana la aneantizare prin semnaturile formale ale cvasi-totalitatii decidentilor pentru orice demers. Scopul initial al Memorandumurilor interne si al altor forme de comunicare institutionala este deturnat de la scopul central de a genera garantia de calitate si cel secundar de informare orizontala si verticala asupra actiunilor intreprinse prin crearea unei masinarii greoaie in care nimeni nu mai este responsabil din moment ce a semnat toata lumea pentru toate hartiile. Efectul final este un formalism anihilant care da impresia de actiune, dar in fond inhiba atat gandirea inovativa, cat si actiunea pe termen lung, solutiile durabile. In plus, formalismul inutil acapareaza nejustificat timp si energii limitate, deraiate astfel de la obiective reale.

Deviatia de la norma ca forma de inadaptare: indepartarea de la ce este comun, de la linia de plutire acceptata general te indica drept un inadaptat: nu stii si nu intelegi mersul treburilor. Esti prin urmare reperat ca un corp strain si esti astfel marginalizat. Esti anacronic intr-un peisaj inertial daca arati initiativa, chestionezi presupozitii sau propui actiuni impotriva curentului. Mediocritatea, rutina si plecaciunea tind sa fie rasplatite.

Sa treaca valul: lasa-te dus de curent pana o sa ajungi in ape mai line. Este vorba de asteptarea ca raspuns la instabilitatea si incoerenta politica. Doar ca orizontul asteptarii este impins tot mai departe si speranta de normalitate dispare in timp. Totusi, pentru cei impregnati politic din administratie, sistemul de spoil system le asigura o perspectiva cand patronii se intorc la guvernare. Intre timp, locul in adminsitratie este doar o obligatie de minima gestionare in asteptarea vremurilor bune, i.e. "alor nostri".

Fluiditatea legislativa: Nisipurile miscatoare ale politicii sunt insotite de fluiditatea legislativa. Modificarea frecventa a cadrului legislativ invita incertitudinea in ecuatie si implicit sporeste marja de aleatoriu in institutii. Interpretarea cadrului legal lasa loc indeplinirii in sensul dorintei.

Economia de efort: Este vorba de faptul ca initiativa, care incapsuleaza de cele mai multe ori noul, presupune efort. Efort de conceptualizare si de aplicare. Efort de a gandi raspunsuri la situatii concrete. Or, economia de efort, politica efortului minim este mult mai comoda si preferabila intr-un sistem care incurajeaza doar gestionarea situatiilor, peticirea gaurilor, nu solutionarea optima a problemelor si reflectia analitica orientata proiectiv.

Nivelarea gravitationala: Nu e bine sa ai initiative. Daca esti prea bun creezi un contrast fata de restul si asta te transforma in balast. Trebuie sa inveti sa "cazi" la nivelul general. E mai usor sa te supui gravitatiei decat sa faci efortul sa zbori. Altii te trag in jos mai usor, decat poti tu sa ii tragi pe altii in sus. Totusi fiecare directie din institutiile publice se sprijina pe circa 20% din personal, acestia fiind cei care fac de fapt treaba. Restul de 80% se straduie doar sa faca discrepanta dintre majoritatea pasiva si minoritatea lucratoare mai putin vizibila, dar nu mai putin reala.

Tirania celor 100 de cuvinte: fiecare specialitate este firesc sa isi creeze o sfera proprie de unde sa isi revendice importanta, cel putin pentru exteriorul "ignorant" si confortul asigurator al propriei relevante. Efectul final al suprafolosirii unor expresii inghetate este acelasi formalism gol si ambiguitatea formelor geometrice ale piramidei valorilor reale. Stapanirea artei combinarii "cuvintelor cheie" poate tine loc la nivelul aparentelor de competenta si chiar de actiune, amintind de sabloanele limbii de lemn din comunism.

Armata de stransura: Asemenea armatelor medievale, institutiile sunt populate si de multi mercenari sau oameni veniti din domenii diverse, cu pregatiri variate, uneori nerelevante pentru ceea ce fac. Multi sunt adusi de valurile succesive si repetate de ministri. Unii isi creeaza ulterior o legitimitate prin acumularea de diplome obtinute la fara frecventa sau la invatamant la distanta (care e intr-adevar la mare distanta de invatamant). Altii, foarte putini, devin prin munca si practica adevarati profesionisti. Tine insa mai mult de constiinta fiecaruia si de capacitatile sale decat de un sistem obiectiv de selectare si de formare profesionala.

Egala indreptatire prin relativizarea si confuzia valorilor: colegii dintr-un birou si dintr-o institutie isi cunosc valoarea si capacitatile prin interactiunile lor la munca. Daca cineva din interior este promovat artifical in fata altora sau cineva din afara este parasutat fara a avea competentele necesare, se va deschide o cutie a Pandorei cu dorinte si aspiratii care nu vor tine cont de valorile si capacitatile reale, ci de manipularea abila a sistemelor paralele de promovare a "oamenilor mei" in locul "oamenilor tai" si de judecati de tipul: "daca X a fost pus director (stim prea bine cat si ce poate si cine l-a pus), eu pot sa fiu cel putin director general". Un efect imediat este relativizarea sistemului recunoscut de valori, lipsa de incredere si de respect in ierahia institutionala, daca nu este recunoscuta si ca o ierarhie de valori.

Logica rasturnata a organigramelor: pozitii pentru oameni, nu oameni pentru posturi. De regula, fiecare ministru isi alcatuieste propria organigrama ca prima amprenta pe care o imprima institutiei pe care o va conduce. Uneori o va schimba cu o periodicitate chiar si anuala. In fond, si premierii schimba cel mai adesea structura guvernelor. Trebuie cautati oameni potriviti pentru pozitii, nu create pozitii "servite" pentru oameni nepotriviti. Ar trebui sa respectam traditiile institutionale si continuitatile susceptibile sa aduca predictibilitate si eficienta. Schimbarile structurale trebuie sa fie exclusiv raspunsuri necesare de adaptare fata de mutatii reale din societate sau mediul international.

Cine va recomanda?: Intr-un serial celebru intrebarea "cine va recomanda" era de fapt cheia angajarii (pentru un post de altfel fictiv). Corolarul: lipsa de incredere ca sistemul - public, dar si cel privat - functioneaza pe criteriile meritului si eficientei. La randul sau, aceasta actioneaza ca inhibator al performantei. Colonizarea administratiei de catre palierul politic nu presupune doar nepotism, ci si subordonare, lipsa de calitate, de motivatie conducand spre cvasi-paralizie, auto-handicapare si deformarea scopului institutiilor.

Reteaua de solidaritate si transferul de avantaje: din comunism am mostenit, sub justificarea supravietuirii, reflexul folosirii avantajul functiei publice sau a pozitiei in societate pentru beneficii private. In plan mai general, esti macelar, dai o halca de carne profesorului care iti mediteaza copilul sa ia examenul de admitere. Daca percep ca sistemul functioneaza in aceasta cheie, multi isi construiesc o retea de convertire in avantaje personale a puterii institutionale sau a rolului pe care il au in comunitate. Se construiesc astfel retele paralele si informale de tranzactionari neoficiale intre cetateni care paraziteaza si paralizeaza relatiile sociale si relatiile cetatenilor cu institutiile.

Construirea credibilitatii administratiei publice

Acestea ar fi doar cateva dintre formele de manifestare a pervertirii si deformarii rolului administratiei de la locul pe care il ocupa in onorarea contractului social. Coruptia care dizolva vatamator tesutul social, erodeaza increderea inter-personala si in institutii, impiedica dezvoltarea economica si submineaza adesea securitatea nationala si stabilitatea regionala nu este favorizata doar de complicitatea oneroasa dintre politic si sfera de afaceri oligarhica, dar si de adaugarea la aceasta a instrumentalizarii institutiilor publice, a slabirii si deturnarii lor de la servirea intereselor intregii comunitati.

Prea adesea insa ne limitam la a descrie plastic problema, fara a face pasul urmator. Nu ar trebui sa ne ia inca 30 de ani pentru naratiuni descriptive cand actiunile prescriptive se impun de mult.

Ce se poate face pentru a avea un corp profesionist in administratia publica?

In primul rand, trebuie plecat de la premisa ca aceasta transformare asteptata de societate ar fi pur si simplu o adecvare care ar merge in sensul realizarii potentialitatilor date de integrarea in comunitatea institutionala si de valori europeana, care la randul ei, reprezinta un model global.

Mai este necesara la nivel national o intrepatrundere benefica a vointei politice, a constientizarii demnitatii si dorintei de schimbare a administratiei si de sprijinul societatii. Mai concret, parte a solutiei ar putea fi:

- curmarea culturii scurtaturii, a tentatiei exceptionalismului si privilegiilor prin standardizare si respectarea normelor de selectare, evaluare si promovare in administratie;

- limitarea sferei de interventie necuvenita prin proceduri clare si sanctiuni aplicate compartamentelor deviante;

- asociatii profesionale care sa fie pavaza reala impotriva imixtiunilor impreuna cu un cadru legislativ revizuit;

- evaluari periodice si autentice ale performantei in institutii;

- elaborarea de planuri de cariera: perspectivele birocratilor sa depinda de studiile, de nivelul lor de implicare, de pozitiile ocupate si de complexitatea sarcinilor incredintate;

- departamentele de resurse umane nu trebuie sa fie reduse la statutul de anexe ale cabinetelor ministrului si unor secretari de stat, ci sa opereze exclusiv pe criterii omologate, generale, fara exceptii;

- stagii de pregatire si perfectionare pentru administratie;

- introducerea obligativitatii in administratia publica a cursurilor de etica si deontologie profesionala, precum si a cursurilor de management si gestionare a carierei; - audit periodic al institutiilor;

- cursuri specializate in explicarea conceptului de civil servant;

- descentralizarea deciziei - nu toate deciziile trebuie luate de varful piramidei.

Nu toate deciziile sunt de resortul ministrilor sau secretarilor de stat si nu toate problemele au dreptul sa le consume timpul limitat. Trebuie sa existe un protocol clar asupra circuitului de aprobare al documentelor. In avalul deciziilor, trebuie instituit un mecanism de urmarire a aplicarii lor. Rolul principal, ignorat in noianul de noi initiative, toate urcand nediscriminat spre varful decizional, al esaloanelor superioare ale administratiei ar fi de a urmari si asigura aplicarea adecvata a deciziilor adoptate.

Altminteri, munca este sisifica nu numai in acceptiunea dificultatii sarcinii, dar si a inutilitatii muncii. Efectul pervers al operatiunii de a tot urca bolovanul sortit rostogolirii fara rost in acelasi loc este ca nivelurile de aplicare din administrare nu se vor concentra pe aplicarea programelor agreate, ci vor astepta definirea noilor directiuni si proiecte, mai ales in conditiile instabilitatii guvernamentale.

Nivelul de sus al administratiei nu ar trebui sa fie implicat in simpla gestionare a situatiilor sau doar in reactionare fata de crize, ci de gandire strategica insotita de actiune eficienta. Aceasta trebuie acompaniata de prioritizare, de asezare a logosului inainte praxisului: nu trebuie sa ne investim in zeci de initiative lunar.

Masura succesului este data de abilitatea de a selecta prioritatile reale si de a urma aplicarea strategiilor de realizare a obiectivelor decurgand din identificarea liniilor prioritare de actiune (nu din constanta lor redefinire haotica si dizolvanta).

Numirile si eliberarile din functii ar trebui facute pe baza unor criterii de competenta, de vechime, de performanta profesionala. Posturile de conducere de la nivel de sef serviciu si director adjunct pana cel putin la cel de director general ar trebui ocupate prin concurs, ceea ce ar reduce din aria de discretionar si ar intari nivelul de lucru.

Mai mult, ar trebui poate decis longitudinal ca in ministere doar un secretar de stat poate fi numit politic. De pilda, pentru a evita numiri in posturi drept sinecuri, Ministerul afacerilor externe ar trebui sa aiba un procentaj general de doar 10-20% din numirile de ambasadori sau consuli generali care sa fie politice, recunoscand potentialul de buna reprezentare a unor oameni de valoare din mediul politic, academic sau de afaceri, dar limitand aria de abuziv.

In plus, ar trebui convenit ca doar diplomati de cariera ar trebui numiti de pilda la misiunile pe langa organizatiile internationale sau in capitale cheie, e.g. in tari cu care avem parteneriate strategice. Pentru a fi trimis la post intr-o misiune diplomatica sau consulara trebuie indeplinite criterii care sa previna numiri de acoliti politici din primarii pana la cabinete de potentati ai vremii.

Regulamentele interne de functionare a institutiilor nu ar trebui sa fie usor de modificat. De pilda, dupa adoptarea unui statut coerent al corpului diplomatic si consular, acesta nu ar putea fi schimbat decat in anumite conditii, e.g. prin note explicative si de fundamentare, prin consultarea asociatilor profesionale, prin evaluarea impactului asupra intregului sistem si prin avize multiple.

Modele cu putere de inspiratie

Saptamana aceasta, Mihnea Constantinescu ar fi implinit 58 de ani. Chiar daca a fost un model de diplomat si civil servant, prea putini din afara domeniului sau il stiu. Pe buna dreptate si asta nu doar datorita decentei si modestiei sale. Ci si pentru ca, in normalitate, pe birocrati nu trebuie sa ii stii dupa nume, ci dupa actiunea pe care o astepti in mod legitim de la ei. Serviciile lor in interes national sunt de-personalizate.

In ceea ce il priveste pe Mihnea Constantinescu, moderatia sa, sensul directiei si devotamentul in servirea binelui comun, verticalitatea, politetea si cumsecadenia sa ne pot ghida inca si ne pot inspira pentru o consolidare a administratiei publice care sa modeleze si genereze comportamente corecte in societate, indiferent de turbulentele politice.

A crea un model de administratie publica responsabila si competenta este un proiect ce se poate face cu gandul la modele exceptionale si cu fapte care sa raspunda nevoii de a crea excelenta si de a sustine actiunea coerenta a statului, asa cum a facut-o profesionistul Mihnea Constantinescu de-a lungul a aproape trei decenii. Se poate incepe cu asezarea pe baze mai bune a diplomatiei, care trebuie sa ramana un corp de elita al administratiei.

Un model de profesionist care a stiut sa sfatuiasca cu rol moderator si sens strategic sfera politicului a fost Mihnea Constantinescu. Intr-o situatie de dilema etica si deontologica precum cea din SUA (aparenta conditionare a sprijinului politic si militar american de o presupusa favoare privind investigarea intr-o alta tara a fiului unui contracandidat in alegeri), Mihnea Constantinescu ar fi procedat aparand interesul national, facand tot posibilul, daca riscul s-ar fi adeverit real, ca diplomatia sa nu fie un instrument folosit intr-un sens ce nu ii este destinat.

Daca politicienii sunt responsabili electoral, administratia publica are responsabilitati institutionale si juridice. Ce nu are in legitimitate electiva, administratia ar trebui sa aiba in forta competentei.

Administratia publica implementeaza viziunea politica. Trebuie sa o faca impreuna cu politicul, nu sabotand, dar nici preluand servil ceea ce ar putea contraveni interesului general.

Daca politicul poate fi tentat de rezultate imediate si biruinte stralucitoare electoral, birocratia trebuie sa mentina balanta consecintelor pe termen lung, convergenta obiectivelor politice cu principiile si interesele non-circumstantiale.

Un diplomat bun intr-un sistem democratic functional va trebui sa chestioneze decidentul politic daca acesta ar vrea sa conditioneze sprijinul politic al tarii si obiectivele nationale de o investigatie intr-o tara straina a unui adversar in competitia politica interna. Nu beneficiul politic este preocuparea administratiei, ci obiectivul national.

Mihnea Constantinescu a impartasit in ultimii sai ani de viata credinta ca una dintre amenintarile majore, existentiale, este "improvizatia perpetua care ne poate pierde ca tara". Este intr-adevar destructurarea si starea de frunza in bataia vantului.

Parte a solutiei este iesirea din logica de path dependency, reflectia onesta asupra starii actuale si construirea constienta si constanta a unei administratii publice profesioniste, responsabila in fata politicului si societatii, dar capabila sa tempereze porniri emotive, circumstantiale si sa introduca rationalitate in procesele decizionale si de gestionare a afacerilor publice.

O astfel de administratie ar putea fi un exemplu pentru cetateni, un aliat al societatii, un partener respectat al politicului, un factor de echilibru si un garant al legalitatii. O astfel de diplomatie si actiune publica pentru binele comun a sprijinit in intreaga sa viata Mihnea Constantinescu. Obiectivul trebuie sa fie schimbarea paradigmei din a fi in bataia vantului in a avea vantul in panze, prin aditionarea eforturilor individuale intr-o directie cu sens axiologic si istoric pentru societate, inclusiv printr-o administratie publica capabila sa sutina un astfel de efort transformator pe termen lung.

O astfel de actiune nu ar fi decat o armonizare necesara cu situatia favorabila fara precedent din istoria noastra, cu implinirea promisiunilor si oportunitatilor actuale de dezvoltare si transformare deschise dupa integrarea euro-atlantica a Romaniei.

La 30 de ani de la cotitura-ruptura istorica din 1989, dupa progrese politice si economice de netagaduit in tranzitia post-comunista, cursul bun al istoriei trebuie dus mai departe: ar fi momentul adancirii reflectiei si ar fi un timp bun al actiunii asupra rolului si schimbarii decisive a administratiei publice.

Fara institutii nationale responsabile, eficiente si transparente, e greu nu numai sa avem o democratie functionala prin care sa infaptuim asteptarile si sa realizam aspiratiile cetatenilor, dar si cu care sa contribuim constructiv la relatii internationale de pe pozitia apartenetei la o comunitate ancorata in valori solide si institutii viabile.

Filon Morar

Filon Morar este diplomat de cariera din 2000. A fost conferentiar la Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii din Bucuresti. A fost in misiuni internationale in Irak, Georgia, Afghanistan, R. Moldova, Sudan, Algeria si Libia. In prezent este sef al Departamentului Afaceri Politice al ONU din Kiev, Ucraina.

Opiniile exprimate in acest articol il angajeaza pe autor exclusiv in calitate personala.

Intrarea în Schengen pune sub lupă corupția din România: “Iar ne-a prins ninsoarea nepregătiți”
Intrarea în Schengen pune sub lupă corupția din România: “Iar ne-a prins ninsoarea nepregătiți”
România intră în spațiul Schengen doar pe cale maritimă și aeriană, la finalul lunii martie 2024. Aderarea va stimula turismul și comerțul și va consolida piața internă. Pe de altă...
„Ne mai gândim”. Nicolae Ciucă s-ar vedea în turul doi la prezidențiale cu Marcel Ciolacu, dacă coaliția nu va avea candidat comun
„Ne mai gândim”. Nicolae Ciucă s-ar vedea în turul doi la prezidențiale cu Marcel Ciolacu, dacă coaliția nu va avea candidat comun
Discuţiile despre candidaţii la alegerile prezidenţiale vor avea loc, între PNL şi PSD, după alegerile din data de 9 iunie, declara liderul liberal Nicolae Ciucă. Ciucă admite că, dacă...
#Mihnea Constantinescu diplomat, #diplomatie Romania , #diplomat
Comentarii
Poza ORCA
ORCA
rank 5
Un articol exceptional.