Ziare.com
Actual Politic Business Sport Life 
Stiri > comunism
A   A   A

Nostalgia paguboasa

Nostalgia paguboasa
Multi oameni pe care ii cunosc, unii dintre ei ofiteri in retragere, dar cu totii trecuti de 60 de ani, cativa trecuti bine si de 70 de ani, sunt foarte activi in retelele de socializare internaute, impotriva Romaniei de astazi.

Citeste toate textele scrise de Hari Bucur-Marcu pentru Ziare.com

Vorbesc despre oameni care au avut o cariera profesionala si o viata personala ireprosabile, care nu au iesit din vorba sefului sau din vorba sotiei nici macar in intimitatea baii.

Ei au rabdat cu detasare umilintele traiului ceausist, dupa care au trecut fara efort la traiul post-ceausist si s-au adaptat noii politici a Romaniei, cea de occidentalizare.

Dintre militarii despre care vorbesc eu aici, multi au calatorit in interes de serviciu, in misiune, cum se zice, si in America, si in comandamente NATO, iar cativa au lucrat in structurile Aliantei, si inainte ca Romania sa devina membru, si dupa aceea.
E drept ca niciunul dintre ei nu a fost comandant, din aceia care au raspunderea trupei, pe timp de pace sau in misiuni de lupta. Dar altfel, au fost militari, fara indoiala.

Ai fi zis despre ei ca sunt niste pensionari simpatici, care se mai aduna la o bere sau la o poveste in parc ori pe Facebook si isi mai deapana amintirile de cand erau ei tineri si faceau treaba buna in Armata, pe santiere sau pe unde i-a mai trimis viata.

Si probabil ca asa si sunt, cum ai zice despre ei.

Doar ca oamenii astia nutresc o nostalgie paguboasa dupa vremurile comunismului ceausist romanesc. Nostalgie dublata de o ura foarte vocala fata de strainii occidentali, care "ne-au furat tara lasata de Ceausescu mostenire noua".
De ce ar fi paguboasa o asemenea nostalgie? Ca nu se justifica o asemenea nostalgie este evident pentru orice om cu un bun simt mediu si, de aceea, nici nu trebuie demonstrat. Dar paguboasa?

Raspunsul la aceasta intrebare nu este direct. Asa cum nici paguba produsa de nostalgici, atat lor, cat si noua, celorlalti care nu suntem ca ei, nu este o paguba directa, ci una intermediata.

In primul rand, putem sa ne dam seama cu usurinta ca este practic imposibila ostoirea unei asemenea nostalgii dupa frumoasele vremuri ale comunismului ceausist, cand tot partidul era strans unit in jurul iubitului conducator, care facuse din Republica Socialista Romania un simbol mondial de demnitate si mandrie nationala, cand tot americanul, rusul, chinezul, englezul, francezul si germanul priveau la romani in sus, cu uimire, respect si invidie, cand eram saraci dar demni, fara mancare, fara caldura, lumina si drumuri, dar suverani la noi in tara, unde nu indraznea nimeni sa vina sa ne spuna cum sa traim, cand muncitorii mergeau sase zile pe saptamana in mii de fabrici si uzine, de unde lipseau materiile prime, energia, infrastructura si pietele de desfacere, dar de unde se produceau pe stoc marfuri de proasta calitate si nevandabile, cand agricultura socialista, cu miile ei de cooperative agricole de productie si cateva intreprinderi agricole de stat, producea cele mai mari cantitati de grau si porumb la hectar din istoria ei multi-milenara, productii pe care nu le vedea nimeni in tara, ele fiind trimise la export, pentru plata datoriei externe de care nu beneficiasera defel, dar si nostalgia dupa frumoasele vremuri cand Securitatea Statului, ajutata de militie si de magistratura, pusese ordine si disciplina in viata noastra, pe strazi, in scoli, la munca si la distractie.
Cum ziceam, este evident imposibila ostoirea nostalgiei dupa asemenea vremuri.

Nu se mai naste niciun Ceausescu in zilele noastre. Nici macar vreo Elena Ceausescu nu se mai naste, care sa fie alaturi de iubitul ei sot, ca un far calauzitor pe drumul glorios al Romaniei in Lume.

Nu sunt sanse sa mai avem vreodata industria aia care producea pe stoc, asa cum nu mai sunt sanse sa avem agricultura aia care sa produca recorduri pe hartie. E drept ca se nasc tot felul de nomenclaturisti noi, din familiile celor vechi, cei din fostul Comitet Central, dar asta nu contribuie la ostoirea nostalgiei, cum ar trebui sa contribuie.

In al doilea rand, imaginati-va ca totusi s-ar intoarce vremurile acelea, dupa care ofteaza oamenii despre care vorbesc eu aici. Ca s-ar inchide din nou granitele, ca sa nu mai poata pleca nimeni din Romania decat printre gloantele Politiei de Frontiera.
Ca s-ar suprima toate publicatiile pe hartie, radio, de televiziune si online, cu exceptia celor de partid conducator. Ca s-ar inchide Internetul, asa cum se interzisesera prin 1983 masinile de scris particulare, care nu mai puteau fi folosite decat cu aprobare de la Militie.

Ca automobilele ar circula o zi da si o zi nu, cu benzina pe cartela, nu mai mult de 100 km pe luna. Ca mancarea ar fi rationalizata, caldura ar fi rationalizata, lumina ar fi rationalizata, drumurile ar fi desfundate, autostrazile ar fi inchise, aeroporturile ar fi militarizate, Jandarmeria ar re-deveni Trupele de Securitate, NATO ar redeveni inamic, Moscova ar redeveni aliatul cel mai de nadejde si asa mai departe.

Credeti ca o asemenea intoarcere la vremurile acelea ar ostoi in vreun fel umorile de astazi ale bietilor nostalgici?
Desigur, reinvierea, oricat de improbabila, a vremurilor apuse acum trei decenii nu inseamna nicio paguba, nici pentru nostalgicii dupa acele vremuri, nici pentru oamenii normali de astazi.

Ce produc deja pagube sunt consecintele manifestarilor foarte vocale ale nostalgicilor nostri, purtatori de ura anti-straini occidentali. Intr-o ordine intamplatoare, aceste consecinte se refera la:

Confiscarea discursului public de la teme importante pentru tara si pentru publicul care o locuieste cu asemenea teme irelevante si imposibile, precum cea despre cat de bine ne era in Romania Socialista, cand eram mandri si demni romani suverani, intre celelalte popoare ale Lumii.

Este o paguba imensa sa mentii in discursul public o asemenea tema, care sa inlocuiasca tema strategica obligatorie, privind 'Unde vrem sa ducem Romania de astazi, in urmatorii 15-20 de ani?'.
Confiscarea energiilor critice ale publicului national, de la critica adevaratelor probleme de guvernare interna si de politica externa a Romaniei de astazi, pentru a discuta despre cum ne fura strainii tara si fug cu ea in tara lor.

Asta, in loc sa vedem care sunt ramanerile strategice in urma, care fac din Romania de astazi o economie situata in Uniunea Europeana pe locul 16, cand potentialul ei este de locul 6, dupa iesirea Marii Britanii din uniune.

Ramaneri strategice care nu se datoreaza nici macar tangential succesului conspiratiei internationale occidentale impotriva romanilor, conspiratie alimentata de invidie si de ciuda fata de romanii primordiali.

Compromiterea notiunii de patriotism si a celei de patriot, care sunt fals redefinite ca lupta impotriva strainilor, ca efort de izolare nationala, ca persoana ce se bate cu pumnii in piept si plange dupa frumoasele vremuri apuse, daca au fost vreodata, ori au fost doar vremuri de legenda.
Desi patriotismul si cel care il practica inseamna cu totul altceva. Inseamna responsabilitate fata de viitorul patriei, nu fata de trecutul ei. Inseamna viziune cum sa fie patria mai bine in viitor, nu sa se deplanga ca patria nu mai este ce a fost, daca a fost vreodata.

Viziune insotita de angajament personal. De punerea mainii si a umarului la efortul national de a face patria mai buna decat este astazi.

Cascarea de prapastii intre fosti camarazi, prieteni sau colegi, prin indexarea ca tradatori sau catalogarea ca ne-patrioti a celor care nu adera la curentul nostalgic ceausist, care nu urasc occidentalii si care doresc si chiar fac ca Romania sa se integreze mai repede si mai bine in cultura si civilizatia occidentale.
Am vorbit aici despre niste oameni sinceri. Oameni care sunt convinsi ca fac bine, deoarece au dreptate. Care cred ca era bine in comunismul ceausist si ca este rau acum, in drumul nostru comun si national catre occidentalizarea euro-atlantica.

Dar exact la fel se manifesta si ipocritii. Cei care stiu ca era rau, dezastruos chiar, pe vremea comunismului nationalist romanesc, stiu ca astazi ne este incomparabil mai bine, exclusiv de pe urma intrarii in Occident a Romaniei, prin NATO si Uniunea Europeana, dar care zic si ei ca nostalgicii, ca ar fi invers si ca ura fata de strainii occidentali se justifica prin spolierea Romaniei, care nu mai este nici pe departe asa de grozava pe cat era pe vremea lui Ceausescu.
Ipocriti care zic asa doar pentru ca asta este la moda sa se spuna, este un populism de succes, este bagare in seama, cu consecinte de notorietate personala.

Si mai sunt, evident, dusmanii romanilor si ai Romaniei. Cei care folosesc exact aceeasi tema nostalgica si aceeasi retorica anti-occidentala pentru a diviza opinia publica romaneasca. Pentru a destrama si bruma de coeziune nationala care a mai ramas, macar prin falii cascate artificial si ideatic intre persoane din aceeasi generatie, cea de peste 60 de ani.

Pentru a deschide calea catre idei si concepte anti-occidentale, promovate asiduu de propaganda moscovita de razboi psihologic coerent si continuu.

Hari Bucur-Marcu are o experienta de decenii in mediul international, pe problematici legate de institutionalizarea domeniului apararii nationale, controlul democratic al sistemelor de securitate nationala, politici de securitate si de aparare nationala. Ofiter de aviatie si fost sef al Serviciului Strategii de Aparare la Statul Major General, detine titlul de doctor in stiinte militare, obtinut in 2001 la Academia de Inalte Studii Militare cu teza "Implicatii economice in planificarea apararii nationale a Romaniei". In perioada 1990 - 2003 a fost responsabil sau direct implicat in aspecte esentiale ale reformei Armatei Romaniei, cu deosebire in relatia cu NATO, si a lucrat nemijlocit in structurile Aliantei ca sef de sectie invatamant si instructie. A publicat carti si articole pe subiecte din domeniu, oferind expertiza internationala. Este cavaler al Ordinului National "Pentru merit", ca recunoastere a contributiei sale la integrarea Romaniei in NATO.


Despre ce vrei sa scriem?
Facebook ShareTweet
 Vineri, 14 Februarie 2020, ora 22:00
 Autor:Hari Bucur-Marcu

 Articol citit de 9252 ori

Citeste si: