Ziare.com
Actual Politic Business Sport Life 
A   A   A

Istoricul Oliver Jens Schmitt, despre relatia dintre Biserica Ortodoxa si puterea politica, intr-o Romanie devenita tinta a strategiei de destabilizare a Rusiei - Interviu

Istoricul Oliver Jens Schmitt, despre relatia dintre Biserica Ortodoxa si puterea politica, intr-o Romanie devenita tinta a strategiei de destabilizare a Rusiei - Interviu
Foto: Humanitas/Jutta Benzenberg
Statele postcomuniste sunt expuse incercarilor Rusiei de a delegitima ideea statului de drept si procesul de integrare euro-atlantica, iar Romania a devenit o tinta a acestei strategii de destabilizare. In tot acest context, spune istoricul Oliver Jens Schmitt, atitudinea ostila a Bisericii Ortodoxe fata de clarificarea propriului trecut, fie ca e vorba despre cautionarea legionarismului ori despre "pactul" cu regimul comunist, nu are cum sa faca bine, intr-o tara in care un buget serios se duce pentru construirea Catedralei Mantuirii Neamului, desi cercetarea se vede cu banii taiati.

Mai mult, cine incepe in momentul de fata o campanie pentru valori traditionale contribuie, constient sau nu, la marirea influentei soft-power rusesti.
Istoricul Oliver Jens Schmitt, membru al Academiei Austriece de Stiinte, a scris de curand in cotidianul elvetian "Neue Zurcher Zeitung" un articol, intitulat "Si in fascism, dar si in comunism, Biserica Ortodoxa a Romaniei a fost mereu in slujba Puterii", despre cum BOR foloseste puterii politice de la Bucuresti si, in acelasi timp, propagandei Moscovei.

Un articol criticat vehement in Romania, dar care, in esenta, pune pe masa o singura tema: limpezirea relatiilor dintre Biserica si puterea politica, fie ca vorbim despre interbelic, comunism sau postcomunism.

L-am intrebat pe profesorul Schmitt, publicat in limba romana de Editura Humanitas, de ce o astfel de tema este inca atat de sensibila si daca sunt nuante ale tezelor scrise in ziarul elvetian.
Istoricul de origine elvetiana raspunde intr-un interviu acordat Ziare.com si criticii ca nu se preocupa mai intai de influenta Rusiei in Austria: a denuntat in repetate randuri aceasta influenta, spune el, dar argumentul ca "fiecare cu tarisoara lui" este unul care invalideaza orice dezbatere critica, europeana.

Ati scris un text recent in Neue Zurcher Zeitung, in care vorbiti despre pactizarea Bisericii Ortodoxe Romane cu puterea politica. Este, de altfel, o teza pe care o discutati atat in monografia despre Zelea Codreanu, cat si in volumul despre Romania ultimilor 100 de ani. As vrea sa o rezumati: despre ce este vorba atunci cand spunem ca BOR a facut acest pact?

N-as folosi termenul "pact" care sugereaza un acord formal. Colaborarea bisericilor ortodoxe cu puterea seculara constituie in principiu o mostenire a Imperiului Bizantin care a fost preluata in toate sistemele statale cu caracter ortodox.
S-a dezvoltat in primul rand la Constantinopol si la Moscova o intreaga ideologie a "simfoniei" intre puterea pamanteasca si puterea bisericeasca.

Conceptul de "oikonomia" a fost invocat pentru a descrie flexibilitatea si adaptabilitatea Bisericii fata de puterea statului. De aceea, traditia ortodoxa nu cunoaste multe cazuri de rezistenta deschisa impotriva puterii politice - in Bizant, ne gandim la cativa patriarhi ambitiosi ca Fotie (sec IX) sau Mihail Kerularios (sec XI), in imperiul moscovit la patriarhul Nicon (sec XVII), dar in niciun caz aceste figuri puternice nu au reusit sa impuna o hegemonie politica trainica a Bisericii in raportul cu puterea imperiala.

Chiar si in Imperiul Otoman, patriarhii ecumenici au legitimat si aparat sultanii ca pe stapani legitimi - amintesc numai pozitia patriarhatului fata de miscarea nationala greaca la sfarsitul sec. XVIII, care a fost perceputa de Biserica drept o conspiratie inspirata de Revolutia franceza - sultanul otoman, in ciuda apartenentei religiose, era in ochii Bisericii un zid impotriva influentei nefaste occidentale - sau mai exact a influentelor intruchipate de Biserica Romana si, ca fenomen nou, de laicismul revolutionar francez.
Acest exemplu arata ca Patriarhia ecumenica era gata sa colaboreze chiar cu un stat islamic pentru a-si apara interesele dogmatice si politico-economice.

Acest context - schitat aici numai cu putine exemple - explica radacinile istorice ale pozitiei pe care a ocupat-o BOR in istoria moderna a statului roman. Dupa 1918, cu ridicarea la rang de patriarhie, BOR a fost, cel putin in perioada interbelica, cea mai mare biserica ortodoxa libera, in sensul ca n-a fost supusa prigoanelor ca biserica sub dictatura bolsevica in Uniunea Sovietica.

In acelasi timp, prin Constitutie, a obtinut un rang politic extrem de ridicat, ca "biserica dominanta".

BOR a contribuit activ la omogenizarea politica si culturala a unei tari multietnice si multiconfesionale. Si, daca excludem 30% dintre cetateni, adica pe cei de alta apartenenta etnica, observam tensiuni mari in sanul populatiei romanesti - intre BOR si Biserica Greco-Catolica, intre BOR si romani neoprotestanti, intre BOR si un milion de stilisti (etnici romani care tin calendarul vechi) din Basarabia.
BOR si statul (interbelic, antonescian si comunist) au colaborat strans pentru a reprima aceste institutii si curente concurente. Si, nu din intamplare, greco-catolicii si neoprotestantii au devenit victime ale acestei colaborari intre stat si BOR.

Amandoua au ravnit sa cladeasca o societate nationala omogenizata si nivelata. Bineinteles, regimul comunist a persecutat la inceput BOR - dar nici societatea romaneasca, nici BOR ca institutie (nu e vorba aici de rezistenta individuala sau rezistenta grupurilor mici in Biserica) nu s-au opus preluarii puterii de catre comunisti in mod masiv.

Dupa o prima faza conflictuala, BOR s-a aranjat cu noua putere, cu patriarhul rosu, Iustianian Marina, in frunte, cel care l-a inlocuit pe Nicodim Munteanu, care sustinuse politica lui Ion Antonescu.
Colaborarea si supunerea conducerii BOR a atins un nivel nemaivazut sub Iustin Moisescu si Teoctist Arapasu (amandoi probabil santajabili din cauza trecutului lor legionar), care nu s-a opus daramarii bisericilor poruncite de Nicolae Ceausescu. Astfel, discursul BOR despre pastrarea traditiei si a mostenirii culturale a devenit absurd in cel mai flagrant mod - si faptul ca acest Teoctist si-a continuat cariera dupa 1989 oglindeste in ce masura BOR refuza sa-si accepte trecutul dureros.

Ca institutie, Biserica a supravietuit comunismului datorita acestei strategii de adaptare si de supunere, dar a platit un pret considerabil - structurile BOR au fost infiltrate de Securitate si, la fel ca in alte state comuniste de traditie ortodoxa, Biserica a devenit o unealta a puterii comuniste.
Dupa 1989, BOR a negat, treptat, acest trecut si s-a creat o intreaga scoala a istoricilor care zugravesc rolul Bisericii in timpurile totalitare in culori pozitive. S-a opus procesului de verificare de catre CNSAS privind colaborarea clericilor cu Securitatea si, pana astazi, BOR n-a luat o initiativa pentru a clarifica rolul ei in perioada comunista.

Continua sa cultive un discurs de autovictimizare care se concentreaza unilateral la suferintele clericilor - care au fost o realitate istorica - fara sa elucideze trecutul legionar al unor (desigur nu al tuturor, cum proclama propaganda comunista) preoti si calugari si fara se arunce lumina asupra implicarii pe nivel institutional si personal in dictatura comunista.
Dezvoltarea istoriografiei critice, insa, in tara si in strainatate, ajutata de deschiderea arhivelor de stat, si de publicatii ca "Raportul Comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste" au facut o bresa in zidul tacerii.

Fiecare cetatean care se intereseaza de istoria BOR poate acum sa-si faca o imagine bazata pe surse si cercetari stiintifice. Ceea ce spun aici e numai un scurt rezumat al rezultatelor stiintifice din ultimii ani.

In momentul de fata, lipseste o monografie cuprinzatoare a istoriei recente a BOR (cum a publicat-o recent pentru cazul bulgar istoricul Momcil Metodiev, care a studiat amanuntit infiltrarea bisericii ortodoxe bulgare de catre serviciile comuniste), dar bibliografia stiintifica este, in ciuda accesului dificil la arhive bisericesti, deja bogata.
Nu a trecut deloc neobservat acest text in Romania, unde ati creat, sa ii spunem asa, o disputa. Printre cei care au vrut sa scrie o replica a fost si Sever Voinescu, in Dilema Veche si care, in principal, contesta teza pro-rusismului Bisericii Ortodoxe Romane. Va asteptati la reactii critice?

BOR este o institutie puternica, politic si economic. Ma repet, observand ca pana astazi isi neaga elemente problematice in prezent si in trecut, chiar si lucrurile pe care fiecare cetatean le poate citi usor in periodice serioase - si nu trebuie sa recurga la bibliografie stiintifica.

In momentul de fata, in intreaga Europa, avem de a face cu un conflict cultural si politic care ameninta modelul statului de drept democratic si constitutional, conflict in care statele postcomuniste sunt in mod deosebit vulnerabile si expuse incercarilor Rusiei de a delegitima ideea statului de drept si procesul de integrare euro-atlantica.
Romania, tara importanta care a optat pentru modelul occidental, a devenit o tinta a acestei strategii de destabilizare din cauza slabiciunii si vulnerabilitatii clasei politice, a crizei de identitate (care nu este specifica Romaniei) si a unei tranzitii socio-economice deosebit de dureroase.

Dupa 1989, BOR ar fi avut o sansa unica: ar fi putut crea un model in care traditia ortodoxa s-ar fi combinat cu o orientare ocidentala a Romaniei, cu instalarea statului de drept intr-un ambient cu traditie preponderant ortodoxa.


Dar asta ar fi insemnat o deschidere radicala, o discutie deschisa si onesta a trecutului, o lustrare a clerului si caterisirea tuturor clericilor care au colaborat cu Securitatea.
In momentul de fata, intelectualii ortodocsi argumenteaza in stilul pe care il cunoastem din perioada interbelica, invocand specificul romanesc, statul etnocratic, cu nuante antioccidentale mai mult sau mai putin camuflate.

Stim ca Rusia ataca Romania cu mijloace diferite (cyber war) . Avand in vedere aversiunea istorica a romanilor fata de imperiul tarist si de Uniunea Sovietica, invocarea infratirii ortodoxe si a frontului comun impotriva Occidentului decadent ("Gayropa") constituie unul dintre putinele instrumente puternice in mainile Moscovei pentru a atrage simpatii in sanul societatii romanesti.

Vizita patriarhului Chiril la Bucuresti, primirea grandioasa pe care i-a oferit-o patriarhul Daniel au produs imagini pentru propaganda - faptul ca BOR nu s-a distantat oficial de acest reprezentant al influentei politice rusesti e ingrijorator.
De asemenea, nu putem analiza campaniile pentru familia traditionala fara sa tinem cont de un context mai larg, adica lupta de valori pe care Rusia a initiat-o. Romania se afla intr-o capcana: o societate care se uita spre Apus, dar care arata o reticenta fata de politica gender din tarile occidentale.

Nu trebuie sa uitam ca aceasta politica este si in Occident un fenomen recent si ca este contestata de parti importante ale societatilor occidentale.

Cine incepe in momentul de fata o campania pentru valori traditionale contribuie, constient sau nu, la marirea influentei soft-power rusesti.

Dar as vrea sa folosesc intrebarea dumneavoastra pentru a clarifica doua lucruri, anume:

1) vorbind despre BOR, am in vedere Biserica - institutie oficiala, nu intregimea tuturor clericilor. In prezent si in trecut, preoti si calugari s-au angajat in activitati caritative, au devenit, in perioda comunista, victime ale persecutiilor.
2) critica Bisericii oficiale nu trebuie confundata si amestecata cu critica credintei crestine sau a teologiei ortodoxe.

Sa pui degetul pe fenomene cum sunt coruptia, afacerismul, simonia, trecutul securist al unor clerici de rang inalt, amestecarea demnitarilor inalti in viata politica, gestionarea finantarii BOR, cladirea unei catedrale uriase intr-unul dintre cele mai sarace state ale Europei e si trebuie sa fie legitim intr-o societate democratica si e si trebuie sa fie legitim pentru fiecare credincios.

Cuvintele apostolului Pavel "Unde e duhul Domnului, acolo este libertate" (II Cor. 3,17) au fost pentru multe biserici sub prigoana comunista mangaiere si incurajare. Biserica oficiala nu se poate ascunde in spatele demonizarii si ostracizarii criticilor cand ies la iveala fenomene demne de critica, care sunt cunoscute de la nivel national pana la nivel comunal.
3) In ultimii 100 de ani, numai rareori BOR a luat o pozitie oficiala; acest fenomen deosebeste bisericile ortodoxe de Biserica Catolica, care cunoaste o traditie legista puternica si stricta; in intrebarile importante, Biserica Catolica vorbeste cu un glas oficial.

Conducerea BOR a evitat intotdeauna un asemenea proces de formalizare si a preferat sa comunice adesea prin omisiuni si aluzii. De aceea, numai cu greu se poate vorbi despre pozitii oficiale ale BOR, mai ales in chestiuni politice delicate.

Cel mai bun exemplu este atitudinea fata de Miscarea legionara: BOR n-a sustinut-o, nici n-a condamnat-o oficial, desi multi clerici activau in favorea legionarilor, raspandeau propaganda legionara, faceau politica legionara.
In ciuda legaturii extrem de stranse intre clerici si legionari, Biserica oficiala a ramas din punct de vedere strict formal neutra, desi realitatea socio-politica era diferita.

Vi se reposeaza, iata, ca nu denuntati la fel de vehement relatiile dintre Austria si Kremlin...

Am criticat in repetate randuri in ziarele de limba germana aceste relatii, mai ales reteaua slava a partidului de extrema dreapta FPO si strategia Kremlinului de a destabiliza Uniunea Europeana. Pot numai sa invit intelectualii pe care i-ati mentionat sa citeasca aceste texte.

Dar imi ingaduiti sa adaug o observatie: mi se pare o absurditate ca nu pot sa comentez legatura BOR cu Biserica rusa fara sa fac in prealabil un comentariu despre tara in care muncesc. Dupa aceasta logica, o dezbatere politica la nivel european ar deveni repede imposibila - reprosul arata numai cat de puternic e deja gandul izolationist si parohialist. Fiecare sa se uite la tarisoara lui si in rest se taca. Cred ca, dimpotriva, astazi avem nevoie de un spatiu intelectual si mediatic european.
Nu mergeti pana la o explicatie sa ii spunem de teologie, dar este si asta o teza, ca ortodoxismul ar fi un teren mai propice pentru totalitarisme sau macar pentru colaborarile cu puterea politica. E legitima o astfel de teza sau mai degraba ratiunile sunt economice, sociale, geopolitice?

In traditia ortodoxa, concepte comunitariste, non-individualiste erau intotdeauna dominante; sa nu uitam ca inainte de anul 1917, in Rusia tarista, curente marxiste si radical-ortodoxe s-au amestecat uneori.

Sobornost, un concept cheie al slavofililor, constituie o teorie antiindividualista elaborata, care vede in Occidentul individualist chiar cel mai important dusman. Comunitarismul si antioccidentalismul sunt deci doua curente legate intre ele.
In perioada interbelica, acest comunitarism national-ortodox era raspandit si in randurile intelectualilor ortodoxi, in BOR si la legionarii care visau o Romanie a romanilor, o comunitate omogenizata pe baza etnico-confesionala.

In tarile cu traditie ortodoxa, acest curent antiindivualist a inlesnit experimentul comunist, desi nu il explica in mod monocauzal. Sa nu uitam ca stanga legionara urmarea proiecte asemanatoare cu politica sociala a comunistilor - marginalizarea neromanilor, nivelarea sociala a romanilor.

BOR a sustinut mereu acest proiect de omogenizare nationala si a obtinut asta - in dauna cetatenilor de alta confesie: evrei, greco-catolici si altii - pozitia politica si economica dominanta pe care o detine astazi.
De ce e religia importanta pentru stat? Ma gandesc fie la marxism, care a adoptat practic structura unei religii, fie la comunismul romanesc, care a dus o lupta acerba contra unor culte, mergand pana la desfiintarea Bisericii Greco-Catolice.

Vorbind despre perioada postcomunista, putem constata ca bisericile ortodoxe (in Rusia, Romania, Serbia) au umplut golul ideologic lasat de prabusirea comunismului, asa au reusit sa iasa de la periferia societatii si s-au stabilit iarasi in centrul vietii politice - ofera prestigiu si traditie si primesc resurse economice si puterea politica pe care o folosesc in interesul puterii seculare.

Are Rusia un rol, astazi, in aceasta instrumentalizare a Bisericii?
Rusia ofera modelul actual al armoniei intre stat si Biserica. Acest model e desigur atractiv pentru dregatorii corupti din alte tari ortodoxe, pentru ca permite intrebuintarea religiozitatii traditionale, mai ales in spatiul rural, pentru scopuri politice ale regimului.

Un alt contra-argument, care a venit din partea sociologului Dan Dungaciu, a fost acela ca Biserica nu are un rol in democratizarea unei tari, scopul ei fiind transcendent si vizand mantuirea individuala.

Va dau citatul: "Jocul democratic este reglat de institutiile politice. Biserica nu este una dintre ele".


Nu va cer o discutie teologica, dar e totusi un paradox aici: pe de o parte, se spune, BOR nu are un rol social si in niciun caz unul politic, dar pe de alta parte tot BOR nu e interogata asupra relatiilor preotilor cu regimul comunist. Sau cu Miscarea Legionara. Cum va explicati?
Aceasta interpretare descrie desigur un ideal care, din pacate, are numai putin de-a face cu realitatea pe care un observator roman atent o stie bine.

Biserica reala exercita o influenta politica mare si vizibila; demnitarii ei, de pilda, au sfatuit credinciosii inainte de ultimele alegeri prezidentiale sa sustina un "bun ortodox roman", si Patriarhia a publicat dupa victoria lui Klaus Iohannis un comunicat remarcabil ("de multe ori ne vine in ajutor un strain"), care exprima in mod arhetipal gandirea etnocratica, care respinge ideea cetateniei moderne romanesti independente de apartenenta confesionala si etnica (o persoana neortodoxa pare sa fie un cetatean de clasa a doua) si care exprima in acelasi timp "oikonomia" sus-mentionata: colaborarea cu orice forma de putere, chiar daca se afla in mainile unui "strain".
Un alt exemplu care arata puterea pe care clasa politica o atribuie BOR este bugetul marit pentru construirea Catedralei Neamului. BOR a acceptat acest dar, desi stie ca bugetul alocat pentru cercetare a fost redus drastic, ceea ce dauneaza evident intereselor nationale ale Romaniei, adesea invocate de BOR insasi.

E de prisos sa aduc alte exemple pentru a ilustra cat de departe de realitate este observatia pe care o citati.

Desi BOR nu este prevazuta in Constitutie ca institutie statala, rolul ei e departe de a fi un ONG, cum se pretinde uneori. Prezentul si trecutul BOR legitimeaza intrebarea in ce masura a insotit sau inlesnit tranzitia Romaniei la un sistem ne-autoritar, democratic, cu un stat de drept puternic.
O institutie care nu s-a retras niciodata din colaborarea cu Puterea trebuie sa accepte ca este confruntata cu aceasta intrebare, mai ales avand in vedere continuitatea conducerii BOR de la perioada comunista la perioda de tranzitie.

Raspunsul oficial este negarea rolului politic al BOR, negarea trecutului, adica a sustinerii si colaborarii cu sistemele dictatoriale si totalitare in istoria moderna a Romaniei.

Ati scris un volum despre Romania ultimilor 100 de ani, rezultatul unei conferinte tinute al Ateneul Roman. In acest context, ce rol si-a asumat Biserica Ortodoxa Romana in acest secol?

BOR a fost singura institutie care a supravietuit tuturor schimbarilor politice si, de aceea, intruchipeaza aproape toate nuantele istoriei recente a Romaniei, ca nicio alta institutie din tara.
Citeste si interviul despre Romania la Centenar: Romania in 100 de ani: a pastrat teritoriul, dar a pierdut elita. Are noroc ca are un personaj-icoana anti-Dragnea
Facebook ShareTweetGoogle Share
 Joi, 23 August 2018, ora 08:06
 Autor:Magda Gradinaru

 Articol citit de 12333 ori

Citeste si: