Cine il voteaza pe Vladimir Putin? Cand frica mananca agresivitatea, demnitatea este uitata Interviu cu Ludmila Ulitkaia

Frica distruge moral un om, il transforma intr-un aluat din care un regim politic rau poate sa faca orice, dar astazi nu mai exista Gulag, granitele sunt deschise, iar pe rafturi se gasesc alimente. Si atunci, care e mecanismul prin care tineri care nu au trecut prin oroarea totalitara aleg un lider cu mana de fier, cum e Putin in Rusia? Unde s-a fisurat memoria sociala si cum reuseste raul sa ramana in acest chip in istorie?

Ludmila Ulitkaia, colosala voce si constiinta a Rusiei de astazi, spune ca nu ii este frica de Vladimir Putin, chiar daca stie ca ar putea sa nu o mai lase sa plece din tara sau, din contra, sa se intoarca acasa.

Scriitoarea rusa, ale carei carti sunt publicate in limba romana la Editura Humanitas Fiction, a acordat un al doilea interviu Ziare.com, in care a stat fata in fata cu istoria zilelor noastre, pentru ca despre mostenirile trecute in gena generatiilor e vorba in cartile ei, doar ca istoria mare sta de-a curmezisul istoriilor mici, ale femeilor care divorteaza de sotul din lagar, ale bunicilor care nu stiu cum sa isi povesteasca trauma, ale mamelor care isi cresc fiii, ale evreilor care pasesc in Israel in chip de preoti catolici.

Am vorbit si despre un lucru comun rusilor si romanilor, regretul din anii 1990, ca nu am avut un Havel al nostru, dar si despre Israelul in care doua popoare au mormintele stramosilor.

De ce, dintre toate personajele biblice, tocmai la Iacob s-a oprit Ludmila Ulitkaia - e o intrebare de final.

Interviul a fost facut in limba rusa, traducerea fiind asigurata de Anton Breiner.

Ludmila Ulitkaia, sunt sau mai bine spus mai sunt intelectualii periculosi pentru un regim politic?

Din pacate, politicienii de astazi, populistii, i-au invins pe intelectuali. In Rusia, acest moment a fost marcat de sfarsitul academicianului Saharov si pentru ca existenta lui pe scena, in viata tarii, iti oferea convingerea ca putem avea intelectuali la putere. Odata cu el, a disparut aceasta credinta.

Acesta este, cumva, unul dintre pericolele democratiei, pentru ca atunci cand poporul prefera un colonel KGB unui om de stiinta, asta pana la urma este una dintre tarele democratiei.

Povestiti intr-un text mai vechi cum a mers Vladimir Putin la o intalnire cu scriitorii rusi, cred ca la PEN Club in Moscova.

Nu am fost eu la intalnirea asta, mi-a fost povestita.

Nu ati fost si spuneti ca aveti acest angajament sa nu stati in incapere cu fosti KGB-isti.

Eu nu sunt, totusi, un capcaun si nu consider ca, daca esti un colonel al KGB, esti automat un monstru, nu mai esti om. Am poate anumite prejudecati vizavi de membrii acestei organizatii, dar nu sunt un capcaun.

Eu pot sa prezic in orice moment ce va spune acest om, Putin, si nu pot sa spun ca a declarat sau a facut ceva interesant pentru mine. Este extrem de previzibil, de pragmatic si nu ma intereseaza. Din pacate, in situatia in care ne gasim, eu depind de el, dar el nu depinde de mine si de fiecare data cand plec sau ma intorc in tara si arat pasaportul la granita, nu sunt 100% convinsa ca o sa ma lase sa ies sau sa ma intorc.

Intrebarea e totusi de ce un lider politic, unul autoritar, are nevoie de intelectuali. Nu se teme de ei, dar are nevoie.

Nici macar nu sunt convinsa ca are, de fapt, nevoie de ei. Mai degraba de profesionisti: inginerii care construiesc, arhitectii care ii vor proiecta ceea ce are el nevoie, dar nu cred ca are nevoie de intelectuali.

Credeti ca Trump are nevoie de intelectuali? Erdogan are nevoie de intelectuali? Astia sunt oameni care se cred cei mai destepti oameni de pe pamant.

Eu am un dezinteres suprem fata de Putin. Habar nu am de ce s-a dus acolo, pot sa speculez: poate pentru ca are nevoie de un grup de sprijin.

Ca sa inchei aceasta tema, pana la urma, a avut Rusia nevoie de un Pinochet? Ma refer la un text pe care l-ati scris acum ceva ani si care avea chiar acest titlu. Era acolo aceasta justificare, spusa de cineva, ca Rusia are nevoie de o mana puternica - Putin - pentru a scapa tara de oligarhi.

Pana la urma, nu conteaza absolut deloc ce cred eu despre asta, conteaza ce crede populatia. Si senzatia mea este ca majoritatea populatiei considera ca mana care ii conduce nu este destul de puternica, in vreme ce mie mi se pare ca este mai mult decat destul de puternica.

Toata lumea ii uraste pe oligarhi, scrieti. Nimeni nu ii iubeste. Ma opresc un pic la termenii acestia foarte puternici - iubire, ura. Sunt acestea doua manipulate politic? E ura un capital politic care ajuta un regim autoritar sa se impuna?

Spre sfarsitul anilor 1980, eram intr-o suburbie prin Texas, cu niste americani si americanii imi aratau: uite, aici casele costa cam 250.000 de dolari, dar uite casa aceea costa 500.000 de dolari si proprietarul ei e un om atat de destept, de bogat. Si cumva, in discursul lor, aceaste notiuni de destept si bogat erau impreuna. Am fost uimita.

Cu alte cuvinte, in sistemul lor de valori, a avea multi bani se asocia cu niste calitati suplimentare: daca esti bogat inseamna ca esti destept si talentat.

Astazi, in Rusia, faptul de a fi bogat se asociaza cu o singura trasatura: sa stii sa furi.

In constiinta poporului exista aceasta convingere, ca orice avere este obtinuta prin mijloace necinstite. Cand s-a produs Revolutia din 1917, se intampla un astfel de fenomen: taranii ardeau mosiile si conacele boierilor, ale aristocratilor. Le mai si jefuiau, dar in principal le dadeau foc. Minunatul poet rus Aleksandr Blok era foarte trist, pentru ca taranii de pe mosia lui i-au ars biblioteca.

E o granita foarte fina, pentru ca in Rusia bogatia se asociaza cu niste calitati negative si, din pacate, nu fara motiv.

Practic, fiecare societate are propriile legi, propriile valori si nu putem sa judecam o tara prin prisma alteia.

In Romania aveam aceasta vorba, sarac si cinstit.

Astea sunt observatii care tin de sociologie si poate chiar de antropologie.

Dar poate saracia sa fie o virtute?

Din punctul de vedere al felului in care sunt construita, eu ma identific mai degraba cu rusii din secolul al XIX-lea, o generatie de intelectuali rusi, care mergeau in popor si incercau sa faca lucruri pentru populatie. Din punct de vedere istoric, ei au suferit o infrangere usturatoare. Ei sunt precursorii mei, rudele mele sprirituale.

Sotul meu si cu mine traim foarte modest si castigam mult mai multi bani decat avem efectiv nevoie. Ideea de bani imi trezeste un oarecare sentiment de jena si noi dam altora destul de multi bani.

Eu sufar de o forma de idiotism liberal si probabil nu ma voi mai vindeca niciodata si asta in conditiile in care sunt un om onest, respect legile, platesc impozitele statului.

Ii scrieti lui Mihail Hodorkovski si apoi reluati undeva aceasta idee, ca statul nu e de capul lui. Sigur, si Aristotel, si Hegel si Kant, spuneti, au vorbit despre domnia legii, dar statul nu e de capul lui, e facut din oameni.

Sa fiu sincera, nu imi amintesc exact aceasta scrisoare. Eu am avut niste dialoguri cu el, cand el era la inchisoare. Imi amintesc bine perioada asta. Cat timp a stat in inchisoare, s-a comportat exemplar, extrem de demn si asta explica respectul meu mare fata de el, in conditiile in care valorile noastre fundamentale erau foarte diferite.

El e un om care crede intr-un stat puternic, crede ca statul trebuie sa aiba un control puternic asupra societatii, in timp ce eu cred intr-un stat cat mai minimal. Si mai cred ca statul trebuie sa indeplineasca acele sarcini pe care societatea i le incredinteaza, nu asa cum se intampla cand statul isi impune propria sa agenda societatii.

Asta inseamna o mare responsabilitate pusa pe societate.

Aveti cu totul dreptate. Eu mai cred, facand un pas in plus in acest rationament, ca statul si sistemul de conducere pot fi usor automatizate. Statul ar putea fi inlocuit de o masinarie, invatamantul, medicina nu pot fi inlocuite de masinarii, dar statul, conducerea, da.

De exemplu, sa zicem ca un consiliu oarecare, format din oameni, stabileste sa aloce o suma de bani de la buget pentru cultura. Dar dupa aceea, ar fi bine ca impartirea acestor bani sa se faca automat, de o masinarie, pentru ca banii sa nu ramana prin buzunarele mai stiu eu cui. Imi dau seama ca este SF total, dar pana la urma, calculatoarele contemporane rezolva probleme mult mai complicate. De ce nu ar putea face asta? Cum vi s-ar parea sa existe un astfel de consiliu, al unor oameni educati, cultivati, onesti, necorupti care, impreuna cu masinile, sa imparta banii acestia intr-un mod echitabil?

Sper ca intelegeti ca spun toate astea in gluma, nu-mi imaginez o reforma reala a felului in care functioneaza guvernele.

Nu a avut Rusia un computer, dar remarcati ca a avut, in anii 1990, o fereastra de oportunitate pe care a ratat-o. Si o spuneti intr-un fel in care romanii va inteleg, pentru ca e si felul lor de a o spune: Nu am avut un Vaclav Havel al nostru, Havelii nostri erau in exil.

Pe de o parte, da. Dar, pe de alta parte, daca ne uitam la ce se intampla acum in Cehia, o sa vedem ca Havel nu a salvat Cehia, de fapt. Ce se intampla acum acolo e la fel cu ce se intampla in Polonia, poate si in Romania.

Daca luam exemplul Ucrainei, acolo presedinte a fost ales o persoana care, la fel ca Reagan in America, nu este un politician. Reagan era actor, Zelenscki este comediant. Eu sunt absolut incantata, nu stiu ce politica va face el in continuare, dar pur si simplu m-am saturat de politicieni.

Aceasta saturatie de politicieni a dus la alegerea lui Donald Trump in SUA.

Aveti dreptate. Avem doi poli si niciunul nu-mi convine. Suntem prinsi intre aceste doua extreme. Pe de o parte, politicienii acestia afundati in rele si, pe de alta parte, faptura asta inocenta, naiva, care nu are prea mult creier, nu stie decat sa numere banii.

Intr-un mic text autobiografic, in care vorbiti despre bunicul dumneavoastra, cu cele doua fotografii din casa, una infatisandu-l adolescent si alta, la distanta de 50 de ani, arata un om la iesirea din lagar, apare un alt sentiment: frica. Vorbiti acolo de o lume cu trei mai mari categorii: oamenii pedepsiti, cei din lagare, calaii lor si, intre ei, spuneti, ceilalti, cei carora le era frica chiar si de zgomotul liftului. Care e mecansimul fricii? Sunteti biolog, la origine.

Aceasta tema preocupa astazi pe foarte multi oameni de stiinta, din domenii foarte diferite, de la psihologie si neurologie la domenii pe care nu putem sa le pronuntam, atat de noi sunt.

Eu stiu un singur lucru, ca frica si agresivitatea sunt doua trasaturi care sunt definitorii pentru fapturile vii, nu doar pentru oameni. Astea sunt doua fete ale aceleiasi medalii. Doar lucrand in mod activ si constient cu acestea doua, frica si agresivitatea, putem sa incercam sa ne construim un comportament uman demn.

De exemplu, e de ajuns sa ne gandim la acele scene, cand coloane imense de detinuti, mii, zeci de mii de oameni erau escorate de o mana de gardieni. Si oamenii acestia ar fi putut sa se revolte, nu?, si sa-i sfasie in bucati pana la urma pe gardieni. Dar ei merg cuminti. Acestia sunt niste oameni deja distrusi din punct de vedere moral. Frica asta a facut sa dispara agresivitatea, a consumat-o, a mancat-o, a facut sa dispara agresivitatea. Si asa uiti de sentimentul demnitatii.

Exista deja mecanisme studiate, cunoscute, care iti spun cum sa distrugi un om, cum sa-l transformi, sa-l privezi de propria lui demnitate si sa faci din el un aluat. Cunostintele acestea sunt stapanite foarte bine de toate serviciile secrete, erau si de SS, si de KGB si sunt manuale in care studiaza cum sa controleze mase de oameni.

Noi vedem exemple de astfel de comportament, de masa, in tot felul de situatii. Pe vremuri erau demonstratiile de 1 Mai, acum, demonstratii pe stadion.

Omului ii este mai usor, mai confortabil, sa se comporte ca aceia din jur, pentru ca atunci el nu trebuie sa decida cum anume trebuie sa se comporte.

Situatia asta, a unei frici generalizate, ii face pe oameni obedienti.

Mie mi-e usor sa vorbesc, desi am trecut si eu prin asta, am fost afectata, dar generatia parintilor mei a trait toata viata in frica si a fost o viata in permanenta sub imperiul ideologiei. Cu alte cuvinte, Uniunea Sovietica a reusit sa creeze omul sovietic.

Si de aceea ma uit cu mare bucurie la tinerii care nu au trecut prin acest stres si sunt oameni mai naturali, mai liberi. Mai devreme a stat aici o fata cu parul verde. Va puteti imagina ce s-ar fi putut intampla in 1955 sau 1965, daca o fata cu parul verde ar fi iesit pe strada? Multimea ar fi rupt-o in bucatele.

Si, totusi, mai liberi si mai naturali, in virtutea acestei libertati, tinerii acestia au votat cu Putin. Se vorbeste chiar despre generatia Putin. Cum va explicati??

Ne apropiem de tema mea favorita: cultura si educatie, educatie si cultura. Copiii acestia sunt extrem de needucati, iti vine sa-i iei, sa-i mangai pe cap, sa-i speli putin si sa le spui: ia o carte si mai citeste!

E si o tema din Scara lui Iakov: sa fie vina parintilor, bunicilor, ca nu le-au povestit despre raul dictaturii, raul din comunism?

Partial, da. Asta este situatia mea concreta, personala. Exista in Rusia o fundatie, Memorial, care lucreaza, printre altele, cu elevi si le propune sa scrie compuneri, pe diferite teme: familie, satul, casa, subiecte despre patrie intr-un sens restrans. In fiecare an, avem un concurs, eu sunt presedintele juriului si publicam in fiecare an un volum cu cele mai bune compuneri. Nici nu va puteti imagina ce campanie se duce impotriva noastra.

In urma cu trei ani, cineva mi-a aruncat cu vopsea verde in fata. In urma cu un an sau doi, erau pichete la intrare, oameni cu steaguri rosii ne injurau in toate felurile si nu pot sa repet injuraturile, dar in esenta ne numeau: tradatori, Coloana a V-a, rusofobi.

Acum, cand ma voi intoarce in Rusia, vreau sa scriu o scrisoare deschisa, in care sa le spun oamenilor astora: Dragii mei, copiii mei, veniti-va in fire!

Eu nu pot sa le spun: Sunteti niste idioti!, pentru ca atunci se supara.

E singura tonalitate in care pot vorbi cu ei, cu blandete, desi imi dau seama clar ca ei sunt pusi de organele statului sa faca asta. In ultima instanta, insa, sunt si ei copiii nostri si de asta vreau sa le scriu scrisoarea asta, sa le spun sa mai citeasca.

Imi spunea un taximetrist - stiti ca taximetristii le stiu pe toate - ca, din contra, lucrurile vor merge bine in tara cand nu vom mai citi si vorbi atat despre comunism, cand vom uita.

Am trecut si eu printr-un astfel de moment, cand incepusem sa spun: Gata, ajunge cu Stalin, ne-am saturat, nu mai avem nevoie! Asta se intampla acum 20 de ani si acum imi dau seama ca nu am avut dreptate.

Efectiv, zilele acestea, intr-un sat din Rusia, comunistii au dezvelit un monument al lui Stalin.

Daca nu inveti despre trecut, raul poate fi recuperat.

Da, asa e.

Tema aceasta a diasporei apare ca un leitmotiv. In Daniel Stein, in Inmormantare vesela, apare si in Scara lui Iakov. De fapt, cred ca e mai degraba tema dezradacinarii. Nu ati plecat din Rusia.

De fapt, eu m-am gandit la posibilitatea de a emigra, dar nu m-am putut decide niciodata sa o fac. Patria mea nu este Rusia, e limba rusa.

Exista si acest exil interior? Despre Nabokov, constati ca Rusia din memoria, din sufletul lui nu mai exista.

Nabokov era un om al culturii mondiale. Putem vorbi si despre emigratia interioara, dar putem vorbi si de aparitia unui nou tip de om, care este omul planetei si care poate sa vina pentru doua saptamani in vacanta in patrie, sa o vada, dar altfel el traieste si lucreaza acolo unde este bine platit, unde este apreciat si, pana la urma, e viata lui, Eu cunosc astfel de oameni.

Cum ati descoperit Israelul, din aceasta perspectiva a radacinilor?

Imi amintesc foarte bine cum am ajuns prima oara in Israel. Eu sunt evreica, dar de religie crestina, asa eram la momentul respectiv. Acum mi-e greu sa ma mai definesc la fel de clar, dar te frige piciorul cand calci pe pamantul acestei tari, unde este centrul civilizatiei noastre de astazi. Acesta este lacul Galileii, pentru ca poti sa identifici si sa spui: acesta este locul de unde a pornit barca in care statea apostolul Petru.

Toata ideologia crestina este, de fapt, iudaica, si despre asta am scris, in parte, in romanul Daniel Stein. Israelul ma atrage foarte mult.

In plan social, tara este absolut o catastrofa. Avem trei religii, multe etnii si toate astea fac ca orice evolutie sociala sa fie extrem de problematica. Problema conflictului israelo-palestinian este extrem de importanta pentru intreaga lume. Ai un popor care a locuit aici in urma cu 3.000 de ani si un altul care locuieste aici de 1.000 de ani. Si unii, si ceilalti au aici mormintele stramosilor.

Aceasta este o situatie atat de problematica, incat ea poate fi rezolvata doar apeland la cultura si educatie. Altfel, fara iubire si intelegere, nu se poate trece peste aceasta diviziune.

Evident, orice fel de fanatism si fundamentalism religios complica enorm rezolvarea tuturor problemelor.

Am facut cateva interviuri cu Amos Oz, Meir Shalev, Eskhol Nevo si, cu toate ca intelectualii israelieni au militat pentru aceasta solutie a celor doua state, ea nu s-a intamplat.

Bunul meu prieten Daniel Stein, Rufeisen in viata reala, spunea ca trebuie sa existe un singur stat, dar unul in care relatia dintre cele doua popoare sa fie cea corecta. Si atunci nu conteaza daca un stat sau doua, ci relatia dintre popoare.

Totul depinde de felul in care omul va reusi sa depaseasca propriul sau nationalism, propriul sau egoism si asta nu se poate face decat printr-un efort constient si rational.

Mai e o tema, pe care o atingeti aproape in joaca, dar eu simt ca nu e asa, tocmai pentru ca e grava, si anume relatia cu sacrul, cu Dumnezeu.

Haideti sa o numim o forta superioara.

Tensiunea aceasta dintre mostenirea evreiasca si cea crestina apare in Inmormantare vesela, in Daniel Stein - doua carti in care puneti impreuna rabinul si preotul.

Intrebarea asta nu ma mai intereseaza, pentru ca e una pe care am depasit-o, de-a lungul timpului. E o intrebare pe care nu am rezolvat-o, nu am gasit un raspuns, dar am depasit-o.

Sa fi fost si odata cu boala, cu experienta cancerului

Partial, din cauza bolii, dar oricum ma indreptam spre asta, pentru ca eu vreau sa fiu un om liber si pentru mine e important sa nu fiu captiva niciunei ideologii. Am petrecut 50 de ani in ortodoxie si am facut tot ce aveam de facut acolo. Sunt extrem de recunoascatoare religiei si prietenilor mei, dar acum simt ca pot si fara asta, ramanand, in acelasi timp, un om religios.

Credinta mea nu a slabit, pur si simplu, s-a schimbat.

De ce, dintre toate motivele biblice, tocmai cele legate de Iacob? Pentru ca apare in doua carti mari, in Daniel Stein, traducator, si in Scara lui Iakov.

In primul rand, pentru ca e o metafora foarte puternica. Ea descrie foarte bine vietile noastre, ale tuturor, pentru ca noi toti urcam pe niste scari in viata. Viata este ca o scara. Si atunci vine ingerul si iti intinde o mana, te ajuta sau vine dracul si te trage de pantaloni in jos.

Eu m-am gandit la acest motiv al luptei, al lui Iacob, cu numele schimbat in Israel, cu Dumnezeu.

Cert este ca Dumnezeu i-a oferit aceasta posibilitate. E, de fapt, jocul lui Dumnezeu cu omul, o provocare si toata aceasta explorare a lumii inconjuratoare, efortul de a cunoaste aceasta lume nu semnifica nimic altceva decat ca noi am acceptat aceasta provocare.

Daca Dumnezeu ar fi vrut sa-l distruga pe Iacob, l-ar fi distrus imediat. E un joc.

Deci Dumnezeu nu-l vrea pe om obedient?

Da, evident, e o provocare minunata.

Voi termina cu o intrebare reluata. Citati, la inceput de Imago, o scrisoare trimisa de Pasternak lui Salamov. Nu e suficient ca vremurile sa fie nedrepte, spuneti, pentru ca noi sa fim mai drepti. De ce e nevoie pentru ca noi sa fim mai drepti, Ludmila Ulitkaia?

Este opozitia dintre intentia si vointa statului de a se impune si de a impune o viziune societatii si dreptul individului de a-si alege propriul sau drum. Vremurile iti ofera o anumita stilistica a vietii si noi stim asta.

De exemplu, teoria marxist-leninista sau cea rasiala a fascismului.

Pana la urma, omul, inainte sa accepte si sa adopte o anumita conceptie, el trebuie sa aiba dreptul sa reflecteze asupra ei. Si nu este doar un drept, ci si o indatorire.

***

Despre Ludmila Ulitkaia

Ludmila Ulitkaia, una dintre cele mai importante si apreciate voci ale literaturii contemporane, s-a nascut intr-un sat din Urali in 1943. Dupa ce isi ia licenta in bio-logie la Universitatea din Moscova, lucreaza in cadrul Institutului de Genetica.

La sfarsitul anilor '70 se angajeaza consilier la Teatrul Evreiesc din Moscova si scrie scenarii de film. Primul sau roman, Soniecika (1995; Humanitas, 2004), ii aduce instantaneu notorietatea, fiind nominalizat pe lista scurta la Premiul Booker pentru Literatura Rusa si recompensat cu premiile Medicis etranger si Giuseppe Acerbi.

Urmatorul roman, Medeea si copiii ei (1996; Humanitas Fiction, 2014), ii sporeste renumele cu o noua nominalizare la Premiul Booker, pe care si-l adjudeca in 2001 pentru Cazul Kukotki, roman incununat si cu Premiul Penne (2006) . Inmormantare vesela (1997; Humanitas, 2005), unul dintre cele mai apreciate romane ale autoarei, este tradus in peste douazeci de limbi.

De acelasi succes se bucura volumul de povestiri Fetitele (2002; Humanitas Fiction, 2013), precum si romanele Minciunile femeilor (2003; Humanitas, 2005) si Al dumneavoastra sincer, Surik (2003; Humanitas Fiction, 2008), castigator al mai multe premii: Romanul anului 2004 in Rusia, Premiul National pentru Literatura in China (2005) si Grinzane Cavour in Italia (2008) . Daniel Stein, traducator (2006; Humanitas Fiction, 2011) a fost incununat cu premiile: Bolsaia Kniga (Marea Carte), Parintele Alexandru (Germania, 2008) si Simone de Beauvoir pentru libertatea femeilor (Franta, 2011) . In 2010, Ulitkaia publica bestsellerul Cortul verde, tradus in romana cu titlul Imago (Humanitas Fiction, 2016), iar in 2015, Scara lui Iakov (Humanitas Fiction, 2018) . Cartile Ludmilei Ulitkaia s-au vandut pana in prezent in peste trei milioane de exemplare. In 2013 i s-a acordat distinctia Officier de la Legion d'honneur si in 2014, Premiul de Stat al Austriei pentru Literatura Europeana.

Cine câștigă din separarea candidaților PSD-PNL la Capitală: ”Se vor faulta unul pe altul”. Scenarii noi pentru prezidențiale

Sociologul Alfred Bulai, șeful departamentului de Sociologie din cadrul SNSPA, a fost invitatul rubricii „Cu fața la alegători”. Acesta a vorbit despre cele mai importante subiecte de pe...

Ungaria dă asigurări că susține aderarea deplină a României la Schengen. Măsurile decise în urma vizitei lui Cătălin Predoiu la Budapesta VIDEO

Ungaria va continua să susţină accederea României în spaţiul Schengen cu frontierele terestre în acest an, a transmis ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, în urma unei...