Lucian Boia: Nu toti romanii vor ajunge in Rai. De ce nu mai e posibila o dictatura romaneasca de toata frumusetea Interviu video

Joi, 17 Octombrie 2019, ora 09:56
19316 citiri
Lucian Boia: Nu toti romanii vor ajunge in Rai. De ce nu mai e posibila o dictatura romaneasca de toata frumusetea Interviu video
Foto: Ziare.com

Istoricul Lucian Boia a scris o carte atipica, in care nu e demitizat niciun simbol national si nu e pus sub lupa niciun context istoric. E vorba aici mai degraba despre intrebarile, angoasele si temele care scapa istoriei, chiar daca retrospectiv istoricul poate identifica lebedele - negre sau nu - care au declansat un eveniment in istorie, de la Brexit si alegerea lui Trump pana la revenirea regimurilor autoritare in Europa Centrala si Rasariteana.

Am vorbit cu Lucian Boia despre intrebarile acestea care primesc prea multe raspunsuri sau, din contra, niciunul, dar am reluat si dialogul despre viata in comunism, de acolo de unde ramasese in interviul precedent.

Volumul e inca la tipar, dar va fi lansat marti, 22 octombrie, la Libraria Humanitas Cismigiu.

Aparitia celui de-al doilea volum de memorii a creat ceva valva, pentru ca acolo Lucian Boia povesteste, cu franchete, despre intalnirile pe care le-a avut cu ofiterii Securitatii. A explicat si in interviul acordat in primavara Ziare.com despre aceste intalniri si a spus fara nicio ezitare ca nu a fost vorba nicio clipa despre note compromitatoare despre altii:

"Interpretarea mea este ca am fost supervizat. Bineinteles ca ei nu spuneau ce urmaresc si eu nu stiu ce s-ar putea gasi despre mine intr-un dosar Lucian Boia, care nu exista la CNSAS. Ce pot sa spun e ca nu mi-a cerut niciodata vreun securist sa fac ceva anume, sa urmaresc pe cineva, nu mi-a cerut niciodata vreun supliment de informatie, vreun detaliu. Sentimentul meu a fost tot timpul ca sunt tinut sub observatie, ca nu cumva sa derapez.

Eu i-am mintit cat am putut, cred ca am si scris undeva ca e datoria omului sa minta intr-un sistem totalitar".

Lucian Boia, reveniti editorial cu o carte atipica, nu este un volum de istorie si nici unul de demitizare, ci suntem mai degraba in fata unor pagini de cugetari.

Mai cuget si eu din cand in cand.

Nu e un jurnal, dar sunt totusi randuri personale. De ce nu al treilea volum de Memorii, Lucian Boia? Probabil ca cititorii il asteptau, marturisesc ca si eu.

O sa ma pun pe scris, cat mai curand. Simteam nevoia sa public volumul acesta si, sigur, imi dau seama ca acum se asteapta si chiar e si intentia mea sa scriu al treilea volum de Memorii si, in felul acesta, viata mea sa fie expusa complet.

Va puneti aici intrebari despre locul, rostul omului, dar nu in istorie de asta-data, ci in lume, in univers.

Bine, eu sunt istoric, dar am dreptul sa ma gandesc si la alte lucruri, mai mult sau mai putin apropiate, mai mult sau mai putin indepartate de istorie. Pur si simplu, sunt niste idei de-ale mele, pe care am incercat sa le infatisez.

Ati spune ca si-a epuizat istoria instrumentele in fata marilor probleme, intrebari ale umanitatii?

Istoria nu se epuizeaza niciodata, nu se va termina nicicand. Chiar daca faptele raman aceleasi, interpretarile sunt mereu diferite, istoria are o capacitate extraordinara de a se reinnoi si de a castiga noi interpretari, de la o generatie la alta, nu imi fac eu griji cu privire la istorie.

O carte mica, dar cu probleme mari. Problema religiei, a mortii.

Nu cred ca le-am rezolvat eu, dar am aratat care ar fi semnele de intrebare si, cred eu, in multe privinte, din pacate, incapacitatea noastra de a merge pana la capat, de a intelege cu adevarat care e conditia umana, ce cauta omul pe lumea asta. E o intamplare, e mai mult, e altceva? Nu stim si nu vom sti niciodata.

Cu toate acestea, Lucian Boia, intalnim si aici cele doua planuri: istoria oamenilor, istoriile mici si istoria mare, a lumii. In chestiunea sacrului, de pilda, daca lumii i-a fost greu sa se opreasca la o singura religie, care sa dea raspunsuri satisfacatorare marilor angoase, iata ca au aparut religii seculare, care pretind ca au raspunsurile.

Aici sunt doua lucruri care trebuie discutate separat. Mai intai, e totusi frapant, cand ne uitam la religii, cate religii exista, s-au tot multiplicat, cand adevarul la care se refera religia ar trebui sa fie unul singur. Or, in jurul adevarului absolut s-au afirmat o multitudine de religii, unele seamana intre ele, dar sunt si deosebiri foarte mari. Unde este adevarul, cine are dreptate?

Au dreptate crestinii, au dreptate budistii, de ce am avea noi mai multa dreptate decat altii?

Sigur ca, pentru cine crede intr-un anume fel, pentru un crestin sau, si mai strict, pentru un crestin ortodox, adevarul este cel pe care il stie, dar adevarul acesta in care fiecare dintre noi poate sa creada sau sa nu creada este foarte diferit de cel al altor religii.

Unde a esuat religia in a convinge de un singur adevar pare ca au avut succes ideologiile, care au jucat pe scenariul unei religii.

Problema este unde se afla adevarul? Si nu prea stim sau fiecare vine cu adevarul lui. Sunt convins ca nu vom reusi sa ajungem pana la capatul unei asemenea investigatii, nu vom sti niciodata, doar daca Dumnezeu o sa apara si o sa ne spuna tuturor, foarte clar, ca asa stau lucrurile, dar aici e un mister fara de care fiecare se defineste cum crede de cuviinta.

Intrebarea e cine are dreptate si cine nu.

Si cine decide?

Fiecare decide pentru sine, dar daca privesti omenirea in ansamblu, caile alese sunt foarte diferite, de la o societate la alta, de la o civilizatie la alta.

Spuneti ca omul si-a pierdut cumva religiozitatea.

Nu neaparat in toate culturile, dar in cea dominanta a epocii noastre, ma refer la Occident, s-a petrecut un fenomen de decrestinare foarte accentuat.

Majoritatea occidentalilor nu mai crede in Dumnezeu sau il invoca doar intr-un sens cultural, moral. Sunt crestini prin traditie, prin cultura, nu in sensul ca ar crede cu adevarat.

Si, totusi, pe masura ce lumea occidentala se decrestineaza, apar doctrine politice care se reintemeiaza religios.

Astea sunt religii secularizate, sunt surogate de religii. Inclusiv comunismul a fost o asemenea constructie, tindea spre eliberarea omului, spre o armonie deplina in intreaga societate, in intreaga omenire, sunt elemente care tind spre un sfarsit al istoriei, inrudit cu milenarismul medieval - ideea de a exista la sfarsitul istoriei o perioada de 1.000 de ani de pace, armonie, fericire.

Da, e un surogat de religie comunismul. Sunt ideologii extrem de puternice, pentru care oamenii s-au angajat, si-au angajat sufletul si si-au dat chiar viata. Exista notiunea de martiri ai diverselor solutii utopice.

O deosebire care mi se pare esentiala e si aceea ca, in religiile secularizate, individul este inghitit de colectivitate. Uitati-va la comunism, uitati-va la nationalism. Religiile autentice mizeaza pe individ si ofera posibilitatea vietii vesnice, a fericirii dupa moarte fiecarui individ in parte, nu societatii in ansamblu. Nu toti romanii o sa ajunga in Rai.

Mantuirea este ceva de ordin individual.

Dincolo de toate astea, la finalul zilei, omul ramane muritor.

Asta mi se pare ca e marele scandal. Fiecare individ in parte este ceva extraordinar si aceasta minune a naturii isi incheie viata lamentabil, extrem de repede. Pana la urma, la ce serveste existenta noastra? E si asta un mister. De ce trebuie sa murim?

Va jucati cu ipoteza nemuririi. S-ar descurca insa lumea daca am fi nemuritori? Exista un roman de-al lui Saramago, o tara in care lumea nu mai moare. Ei bine, tara asta intra in colaps, nu mai sunt locuri de munca, firmele dau faliment. Oamenii fug peste granite, sa moara.

Sigur, e o contradictie. Pe de o parte, ar fi o rezolvare radicala a problemei omului. Pe de alta parte, ce facem cu atatia oameni nemuritori? Au loc pe planeta asta? Se vor aduna miliarde, sute de miliarde de oameni. Astea sunt, pana la urma, discutii foarte abstracte.

Nu a iesit nemurirea, dar a iesit prelungirea vietii.

Fiecare vrea sa mai traiasca o secunda in plus, dar sa-ti sfarsesti viata la 70 de ani sau la 100 de ani e mare diferenta, in raport cu vesnicia?

S-au castigat cateva decenii de viata, e un regim de viata mai adecvat, prin eradicarea mai multor boli si epidemii, prin medicamentatie. Fiecare varstnic care se respecta inghite zilnic o cantitate impresionanta de pilule de tot felul. Toate astea au mai adus doua, trei decenii de viata si putem sa atingem 100 de ani, dar asta nu inseamna ca nu murim.

Angoasa provine din ipoteza mortalitatii, esti constient de moarte si la 70 si la 100 de ani. Amintiti teza lui Harari, ca prelungirea asta a vietii va acutiza clivaje economice.

Da, e de natura sa accentueze polarizarea sociala. Cei foarte bogati vor putea sa cumpere anumite servicii care sa le prelungeasca viata intr-o mult mai mare masura decat ar putea sa spere oamenii saraci sau mai putin bogati. Un om bogat va avea sansa sa traiasca doua, trei decenii mai mult decat un om sarac.

Istoriei ii scapa un pronostic pe termen lung. Am fi putut sa prevedem, de pilda, acum 20 de ani, ca in spatiul acesta ex-comunist vor reveni regimuri politice cu tendinte autoritare?

Asta e problema viitorului. Despre viitor se spun doar prostii, nu suntem capabili sa intuim, sa prezicem viitorul, nici macar cel apropiat. Si asta din pricina faptului ca istoria este un fenomen extrem de complex. Sunt multi actori si fiecare dintre noi contribuie la mersul istoriei. Istoria o fac oamenii si oamenii nu o pot tine sub control.

E teoria aceea a lebedei negre, dar parera mea este ca, fie ca avem de-a face cu lebede negre sau albe sau de orice culoare, sunt prea multi factori care actioneaza in istorie si nu stim cum se vor combina, e o miscare browniana, o combinatie aleatorie.

Dar acum privim retrospectiv. Avem o lebada neagra in acest spatiu ex-comunist si care a declansat ceea ce e numit iliberalism?

Nu e neaparat o lebada neagra. Am citat teoria lebedei negre, dar ideea mea e ca toate lebedele pot sa genereze consecinte cu totul neasteptate. Asta nu ne opreste sa analizam fenomenele, sa cautam explicatii, cauze. Noi intotdeauna simplicam cand ne referim la cauzele unui fenomen, adevarul e ca fiecare eveniment are o multitudine de cauze.

Putem vorbi, in acelasi context, de o cauza comuna pentru derapajele din Ungaria, Polonia, Romania, de ce nu s-au acomodat aceste tari la modelul democratiei vestice? E o cauza comuna sau e gresit sa punem problema asa?

Aveau o traditie democratica mai modesta, asta e clar. Occidentul, din punctul asta de vedere, statea mai bine in cadrul democratic mult mai solid decat in tarile acestea ale Europei Centrale si Rasaritene.

Pe de alta parte, sa nu ne inchipuim ca democratia este un sistem perfect si nu poate sa conduca la fenomene perverse.

Uitati-va la un regim totalitar precum nazismul. Nazismul a rasarit si s-a impus intr-o societate care devenise in linii mari democratica, Germania regimului de la Weimar.

Nazismul nu ar fi fost posibil in Prusia aristocratica de secol al XIX-lea, in vremea lui Bismark. A devenit posibil printr-o denaturare a unui regim democratic. Mai curand totalitarismele provin din democratie decat din regimuri aristocratice.

Sunt foarte multe efecte perverse in istorie. Noi urmarim sa realizam ceva si ne trezim ca ajungem in cu totul alt punct. Unde dai si unde crapa, cum zice vorba romaneasca.

Cum a fost Brexit-ul

Da, aproape toata lumea se astepta la rezultatul celalalt, in favoarea ramanerii Marii Britanii in Uniunea Europeana. A fost o mare mirare. Plebiscitul fusese organizat de Cameron pentru a fi castigat, nu pentru a fi pierdut si avand convingerea ca asa se vor petrece lucrurile. Si s-au petrecut pe dos.

Si alegerea lui Trump s-a petrecut pe dos, primavara araba, cate sperante nu a sadit si a iesit complet altceva.

Dar 1989? Ce a fost proiectat atunci s-a intamplat? O revenire la democratia de dinaintea comunismului.

Nu stiu daca e prea bine zis revenire la democratia de dinainte de comunism, fiindca a fost o democratie cam schioapa. Si in Romania, si in Polonia, au fost combinatii de elemente democratice cu destul de mult autoritarism si conservatorism.

Idealul pentru tarile iesite din comunism nu ar fi trebuit sa fie reintoarcerea la ce a fost, ci alipirea de Occident, mai curand, implantarea unei democratii autentice, nu a unei democratii schioape, interbelice.

Si a iesit?

Unele lucruri au iesit, altele nu au iesit, inca nu cunoastem sfarsitul istoriei. Ne e foarte greu sa judecam un proces istoric, cand nu ii cunoastem incheierea sau diversele faze care se vor succeda.

Adevarul e ca s-au acumulat in lume multe tensiuni, de tot felul, politice, sociale, religioase, se mai adauga si dereglarile de ordin natural, la care a intervenit si omul, si intr-o maniera pozitiva, cu activitatile lui industriale fel de fel. Ma refer la incalzirea globala, la deteriorarea climei, pe care o simtim deja pe pielea noastra.

Ma intreb pana unde se va putea ajunge, oare factorii astia climatici care au luat-o razna vor tine seama de limitele necesare umanitatii? Daca treci dincolo de limite, poti construi orice fel de scenariu, inclusiv sfarsitul omenirii, a vietii pe Terra.

Odata cu criza asta a umanitatii, intra in criza si modelele politice.

Adevarul e ca istoria si-a accelerat mersul, se petrec schimbari la care nu ne-am fi gandit, se petrec intr-un ritm ametitor si, daca se mentine tendinta, ritmul acesta va fi probabil si mai accentuat. Problemele vor fi si mai mari. Nu stiu cum se vor materializa, dar cred ca putem risca fara sa gresim afirmatia ca lumea se va schimba foarte repede.

Lumea de maine, de peste 50 de ani, putem spune ca va fi probabil cu totul alta decat lumea actuala. Istoria s-a tot accelerat si nu stim ce va ramane din lumea mai veche, inca a noastra. Uitati-va numai la ultimele doua, trei decenii cate s-au intamplat.

Si totusi au fost decenii bune, fara molime, foamete, fara mari razboaie in Occident.

Decenii bune in spatiul european, dar in lumea intreaga e de vazut cat de bune au fost. E multa saracie pe planeta, sunt multi oameni deznadajduiti.

Sigur insa ca in spatiul european, american lucrurile au mers bine, in istorie, dar nu stim ce va fi.

Lucian Boia, volumul al doilea de memorii s-a incheiat cu perioada comunista, unde amintiti de intalnirile cu Securitatea. V-au suparat reactiile care au fost, vi s-au parut disproportionate?

Nu pot sa spun ca imi fac placere, dar m-am obisnuit. Exista o gramada de biografii paralele ale mele, sunt oameni care stiu foarte bine ce am facut eu, ce am gandit, se spun adesea lucruri foarte curioase. Dar nu cred ca eu sunt unica victima. Cred ca traim intr-o societate, societatea romaneasca de azi, in care se spun multe si multe minciuni si multe manipulari. Si, atunci cand se spun despre mine lucruri neadevarate, ce pot sa fac? Sa spun ca nu e asa?

Eu mi-am scris amintirile si mi le-am scris, credeti-ma, foarte corect. Esentialul vietii mele e prins acolo si e prins fara deformari si fara dorinta de a ma infatisa mai favorabil decat consider eu ca sunt in realitate.

Daca unii isi inchipuie ca eu am facut nu stiu ce minunatii de-a lungul vietii mele...

Simtiti nevoia unei clarificari suplimentare? Discutia a pornit de la faptul ca ati povestit despre intalnirile cu Securitatea.

Ce sa fac? Sa reiau ce am scris? Cred ca sunt niste pagini in care am scris foarte clar, totul e foarte adevarat. Incercand sa fiu un om liber, eu tot ce am facut in relatiile cu strainii - si am cunoscut sute de istorici, am facut o comisie internationala de istoriografie, - am facut singur, cu mintea mea si realizarile mele.

Ar fi naiv sa isi inchipuie cineva ca, atunci cand ai o asemenea colaborare impresionanta, as indrazni sa spun, internationala, ca Securitatea nu a fost atenta la lucrurile astea.

Bineinteles ca am fost contactat, mi s-a cerut sa vorbesc despre mine, nu despre altii, ca eu eram cel nu urmarit, dar tinut sub control, nu stiu ce termen sa folosesc.

De aici s-au trezit unii sa ma faca un foarte mare securist, nu stiu cine a spus ca am fost un soi de auxiliar al lui Iulian Vlad.

Regretati ca ati scris, ati marturisit asta?

In orice caz, nu as fi scris despre viata mea, lasand la o parte unele capitole. Asta ar fi pana la urma o minciuna prin omisiune, dar tot minciuna se cheama. Odata ce am hotarat sa scriu despre viata mea, bineinteles ca si episoadele respective cu Securitatea si-au gasit locul in mod natural si corect in ceea ce am scris.

Ma mira insa ca unii combat atasamentul meu fata de Iulian Vlad, de care nici nu stiam. Constat insa ca e foarte apreciat in Romania de azi, se vorbeste frumos despre patriotismul acestui general.

De unde credeti ca vine incrancenarea anticomunista, care nu vede nuantele?

Asta e o minciuna, pentru ca foarte multi dintre romani se trag in mod vadit din comunism, ca origine, ca mentalitate, ca parcurs biografic si asa mai departe.

Ce se poate intampla ca societatea romaneasca sa depaseasca maniheismul acesta care nu duce nicaieri?

Nu am retete, eu cred ca in ce ma priveste am depasit lucrurile astea. Am scris o carte despre comunism, Strania istorie a comunismului romanesc, si am incercat sa scriu intr-un mod echilibrat.

Ca ne tragem mai degraba din comunisti decat din daci.

Asta e evident. Sub forma unei mici glume, bineinteles, dar e o evidenta, normal. Din Antichitate ne tragem cum ne tragem cu totii, dar foarte vag, sunt lucruri indepartate, pe cand comunismul e aici, aproape de noi.

Sigur, ne tragem cu totii din comunism. Adversitatea fata de comunism se manifesta intr-o maniera vehementa, intoleranta, care te duce cu gandul tot la mentalitatea comunista, pana la urma.

V-a uimit ca presedintele care a condamnat comunismul a fost devoalat pentru colaborarea cu Securitatea?

Putea sa creada cineva ca nu? Important este daca a facut cuiva rau prin asta. Era capitan de nava, a fost reprezentant la Anvers. Isi poate cineva inchipui ca reprezentantul nostru la Anvers nu avea nicio legatura cu Securitatea? Inseamna ca sunt foarte naivi cei care vorbesc de Securitate.

Eu am simtit-o pe pielea mea: orice legatura cu strainatatea, cu strainii te aducea imediat sub lupa Securitatii, nici nu se punea problema sa nu fii intrebat intr-un fel sau altul ce-ai facut.

Spuneti ca istoria s-a accelerat. S-a accelerat si in Romania?

Peste tot merge foarte rapid, bineinteles. Romania e o societate inca in contraste, exista o categorie larga de oameni care traiesc intr-o mentalitate de tip traditional si in saracie si altii care privesc spre viitor.

Dar nu stiu daca asta va duce la lucruri bune sau mai putin bune, exista multe tensiuni peste tot.

Suntem intr-o perioada in care PSD pleaca de la guvernare. S-a intamplat rapid, in termenii istoriei?

Eu ma refeream la un fenomen general, la schimbarea care se petrece in modul de viata, in tehnologie, nu la bietele dispute romanesti.

Fenomenul e global, iar integrarea noastra in Uniunea Europeana ne asaza intr-o compozitie care conteaza foarte mult.

E ireversibila aceasta integrare?

Nu stiu, eu sper ca Uniunea Europeana sa reziste, ca Romania sa devina o tara tot mai europeana, sa nu mai fie distinctiile materiale, dar si intelectuale care sa ne separe de Occident.

Am parcurs un centimetru din inapoierea traditionala?

Bineinteles ca am parcurs. In societatea romaneasca, in ciuda nereusitelor, in ciuda multor lucruri care nu arata prea bine, fata de acum 20, 30 de ani progresul este enorm.

Bineinteles ca mergem si noi in directia asta.

Vorbiti in acest volum si despre fake news, spuneti ca va castiga cine stie sa spuna cel mai bine o minciuna.

Asta inseamna ca si democratia isi arata partile mai putin reusite sau de-a dreptul periculoase. In democratie, oamenii pot sa fie manipulati intr-o mult mai mare masura decat in regimurile anterioare, aristocratice, burgheze, cum vreti sa le spunem, cand societatea era dominata de o elita, bogata, cultivata, mai greu de manevrat. Masele sunt usor de manipulat.

Asta s-a intamplat in Germania, Hitler a venit la putere prin alegeri democratice.

Si Ion Iliescu.

Iliescu a venit la putere, in 1989, printr-o lovitura de stat. Dupa aceea, e adevarat, alegerile democratice l-au confirmat, in mod uluitor, Iliescu a castigat atunci presedintia cu 85%, daca nu ma insel.

Si atunci mai spunem ca romanii sunt anticomunisti? Cine era cu adevarat anticomunist putea sa voteze Iliescu? 85% dintre romani au dovedit atunci nu neaparat ca sunt comunisti, dar ca sunt legati prin tot felul de fire de comunism. E cam curioasa atitudinea asta foarte anticomunista si cred ca e si destul de multa ipocrizie.

E doar asta sau e nostalgia unei generatii dupa un anume confort? Nu existau someri, desi contrapartea erau frigul, foamea, puscaria politica. Sa fie o idealizare?

Da, bineinteles ca e o idealizare, dar e si viata reala a unor oameni pe care comunismul i-a ridicat, pe drept sau pe nedrept. I-a adus de la sate la oras, i-a ridicat pe multi dintre ei in functie.

Cum de memoria sociala nu retine mai degraba raul imens?

Eu cred ca e prezent si raul, dovada, comemoram acum 30 de ani de la Revolutie si comunismul e prezentat in latura lui criminala.

E mort si ingropat pentru totdeauna?

Mortul de la groapa nu se mai intoarce. E clar ca e mort pentru totdeauna, nici nu discutam, asta nu inseamna ca nu poate sa apara alt rau.

Vi se pare ca Romania a fost in ultimii ani in acest pericol, al revenirii unui regim totalitar?

A fost o inclinare autoritara in regimul Dragnea, asta e clar, dar din fericire nu s-a putut merge prea departe, fiindca, totusi, Romania s-a implicat intr-o evolutie de tip democratic. Si mai din fericire, nu suntem singuri, suntem in Uniunea Europeana, nu avem cum sa ne izolam, sa facem noi aici o dictatura romaneasca de toata frumusetea.

Daca nu am fi, insa, in Uniunea Europeana, nici nu vreau sa ma gandesc, am semana poate cu Ucraina sau cu Belarus. A fost o mare sansa, o imensa sansa intrarea Romaniei in Uniunea Europeana.

Veti vota la prezidentiale?

Normal. Nu stiu daca e potrivit sa spun cu cine votez, dar nu voi vota cu doamna Dancila, cu siguranta.

„Ne mai gândim”. Nicolae Ciucă s-ar vedea în turul doi la prezidențiale cu Marcel Ciolacu, dacă coaliția nu va avea candidat comun
„Ne mai gândim”. Nicolae Ciucă s-ar vedea în turul doi la prezidențiale cu Marcel Ciolacu, dacă coaliția nu va avea candidat comun
Discuţiile despre candidaţii la alegerile prezidenţiale vor avea loc, între PNL şi PSD, după alegerile din data de 9 iunie, declara liderul liberal Nicolae Ciucă. Ciucă admite că, dacă...
Cum exploatează Piedone strategia „omului din popor”. Politolog: ”Dejunul cu muncitori este de manual”
Cum exploatează Piedone strategia „omului din popor”. Politolog: ”Dejunul cu muncitori este de manual”
Primarul de la Sectorul 5, Cristian Popescu Piedone, este cotat cel mai bine în majoritatea sondajelor de opinie pentru a câștiga Primăria Capitalei. El este văzut adesea „pe teren”,...
#Boia comunism nemurire Iliescu PSD Brexit , #romani