Cu Romania la psiholog: Nu e mai rau, e doar mai vizibil si mai pe fata. Care e rolul fiecaruia dintre noi in tragediile tarii - Interviu

Duminica, 11 August 2019, ora 11:10
21788 citiri
Cu Romania la psiholog: Nu e mai rau, e doar mai vizibil si mai pe fata. Care e rolul fiecaruia dintre noi in tragediile tarii - Interviu
Foto: Arhiva Facebook/Diana Vasile

Incendiul din Colectiv, violentele din 10 august, crimele din Caracal, cazul fetei violate din Galati. Sunt tragediile care au zguduit Romania in ultimii ani, dar care se adauga la dramele de zi cu zi din aceasta tara, in care o femeie este batuta la fiecare 30 de secunde, batranii mor pentru ca n-au medicamente, zeci de mii de copii sunt abandonati si zeci de mii de oameni sunt pe drumuri.

Un tablou dezolant, greu de privit, pentru ca ne e destul de usor sa aruncam vina pe partide, guverne si politicieni.

Cum a ajuns insa Romania atat de traumatizata si care ar fi solutiile pentru insanatosire? Cautarea acestui raspuns ne-a dus la Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei, unde am stat de vorba cu presedintele ISTT, psiholog dr. Diana Lucia Vasile.

De la ea am aflat ca, desi pare ca totul se degradeaza de la o zi la alta, situatia exista de mai mult timp, doar ca acum a ajuns la punctul in care nu mai incape sub pres si a ieist la suprafata. Am aflat si ce rol am jucat cu totii in tragediile tarii, cum adancim rana daca vom continua sa inchidem ochii, dar si cand "ne facem bine" si care e leacul ce ne va aduce comunitati bune si sanatoase, in care se poate trai in pace si armonie.

"Noi depindem unii de altii si noi avem nevoie unii de altii ca sa ne fie bine. A ignora binele altuia se intoarce impotriva noastra. Binele meu nu poate sa fie izolat de binele altuia, noi trebuie sa ne sustinem unii pe altii. Avem o responsabilitate, pur si simplu. Aceasta iluzie a protectiei, ca eu ma inchid in mine si nu ma intereseaza asta, ne face rau tuturor", spune Diana Vasile, in interviul pe care care va invitam sa-l cititi in continuare.

Sa incepem direct cu tragedia de la Caracal. Ce impact are aceasta tragedie asupra tarii, a oamenilor?

Sunt doua aspecte care cred ca merita luate in calcul. Este impactul general asupra oricarui om care urmareste o tragedie si este spaima care cuprinde un om obisnuit, un om sanatos, ca lucruri de genul acesta se intampla unor copii. Deci primul impact este spaima ca se poate intampla oricand, si asupra mea, asupra copiilor mei. E un lucru pe care l-am intalnit la 80% dintre parintii din jurul meu. Si acum, si in general, cand au fost cazuri puternic mediatizate de copii abuzati.

Al doilea impact la care ma refer e faptul ca fiecare persoana care are in spate o experienta unde exista un punct care seamana cu experienta fetei - sa fi stat vreodata de vorba cu un strain, sa fi facut vreodata autostopul, ceva comun, similar, nu trebuie sa fi fost identic - atunci apar manifestari consistente de panica, preocupari insistente de ce s-a intamplat si toata pleiada de durere emotionala cu simptome fizice care insoteste o traire traumatica.

Si atunci, un astfel de impact il putem vedea in varianta normala, sanatoasa: ok, mi-e frica pentru ca mi se poate intampla si mie deoarece, iata, nimeni nu ma poate apara si exista riscul sa fiu ranit cel putin, daca nu omorat pur si simplu. Si apoi ca impact asupra celor care au avut experienta similare de abuz sau de folosinta. Si atunci lucrurile sunt mai complicate, trebuie mers mai departe si de lucrat acolo.

Mediatizarea excesiva a acestor cazuri amplifica toate aceste simptome?

Da, amplifica teama. Cred ca in presa inca mai este necesar sa intelegem impactul pe care il putem avea asupra celorlalti cu informatia. Informatia dureroasa doare, informatia buna contribuie la bine. Ar fi de la un punct incolo sanatos sa intelegem cat de mult sa expunem oamenii la rau.

Mai avem si aspectul interventiei autoritatilor. L-am intalnit si in cazul Colectiv, si in cazul 10 august, si in cazul Caracal, Galati si multe altele. Ce impact are la nivelul societatii faptul ca simtim ca nu are cine sa ne protejeze?

Asta e un subiect pe cat de important, pe atat de delicat de discutat. Este important sa intelegem ca noi, oamenii, suntem dependenti unii de altii. Pur si simplu, indiferent de pozitia noastra. Avem nevoie sa ne intelegem rolul protectiv al fiecaruia dintre noi, deci nu al autoritatii discut acum, ci al fiecaruia dintre noi. Al vecinului, al colegului, al omului de pe strada, noi toti avem aceasta putere de a rani prin participare sau prin non-participare intr-o situatie si avem aceasta putere de a proteja, de a ajuta pe cineva aflat intr-o situatie dificila. Deci nu trebuie sa ne asteptam de la cineva anume.

Acum mergem la pozitia delicata: autoritatea insasi are rol protectiv si acest rol protectiv uneori este pe de-o parte greu de inteles si pe de alta parte greu de aplicat. Pentru ca daca nu ai fost obisnuit cu rolul tau protectiv natural, cand ajungi intr-o pozitie de autoritate ar trebui in principiu sa incepi sa-l folosesti inca si mai specializat, si mai dezvoltat, si mai adaptat pozitiei in care esti.

Daca nu ai deja acest lucru la baza si nu ai nicio pregatire profesionala, o perfectionare, atunci evident exista riscul sa esuezi. Mai apare un aspect, chiar si oamenii care sunt in pozitie de autoritate si chiar si oamenii in roluri profesionale de ajutor sunt si ei oameni la randul lor, care au trecut prin experiente traumatice care le-au blocat diverse capacitati. Acest lucru trebuie recunoscut.

Si pozitia mea de specialist in problematica psihologiei traumei e foarte clara: oamenii traumatizati nu mai percep corect, oamenii traumatizati nu mai iau decizii corecte, oamenii traumatizati nu mai pot relationa potrivit. Acest lucru este valabil pentru oricine.

In principiu spuneti ca suntem cu totii traumatizati? Intreb pentru ca avem apelurile la 112 ale Alexandrei, de exemplu, si raspunsurile dispecerilor, politistilor... Chiar toata lumea era atat de traumatizata astfel incat sa nu reuseasca o minima conexiune umana?

Toata lumea are o trauma. Eu raspund din perspectiva psihologului de trauma. Ceea ce pot sa fac este sa inteleg si sa explic partial de ce exista niste fenomene, de ce se intampla ceva. O data pe seama faptului ca exista traumatizare, dar in acelasi timp o lipsa de educatie si o lipsa de perfectionare. Toate aceste servicii au nevoie de informatie adecvata si de perfectionare adecvata. Eu nu stiu daca o au. Ma uit la efecte si presupun ca nu exista o antrenare eficienta a acestor persoane. Dar nu stiu.

Cei care lucreaza in astfel de servicii publice ar avea nevoie de un nivel superior de perfectionare si pentru ca jobul lor in sine este traumatizant?

Da, este provocator de reactii cumva nefiresti. Cu atat mai mult cand iti alegi o astfel de meserie si esti intr-o pozitie de autoritate ai o responsabilitate in plus sa-ti clarifici lucrurile. Sa existe o pregatire adecvata a profesionistilor. Nu stiu daca aceasta pregatire se face, nu stiu daca alegerea oamenilor se face potrivit, nu e treaba mea sa judec acest lucru. Eu doar explic de ce oamenii nu actioneaza corespunzator situatiei prezente.

Spuneati si de rolul protector al fiecaruia dintre noi, si avem din nou situatia de la Caracal, unde o victima este confirmata, dar se cerceteaza inca 20 de cazuri, inca 20 de tinere, care ar fi putut fi intr-o situatie similara Alexandrei. Cum explicam faptul ca nici vecinii, nici autoritatile nu au observat ca este ceva in neregula, cand acolo erau fete rapite, sechestrate, violate, ucise si arse?

Problematica agresivitatii in Romania este inca normalizata. Oamenii inca au atitudine de acceptare si de normalizare a ceva ce este in neregula. Al unui tip de abuz.

E firesc ca cineva sa tipe la tine, sa te critice, sa urle daca e furios, sa te certe, si e firesc si ca cineva sa te agreseze.

Al doilea aspect: comunitatea nu mai are aceeasi functie ca odinioara, oamenii s-au instrainat, s-au indepartat. Nu prea ii mai intereseaza ce face vecinul, cum face. Pe principiul "daca eu sunt in casa mea si el e in casa lui ce ma intereseaza pe mine ce e acolo? Ca nici la mine in casa nu mi-ar placea sa se uite cineva si de aceea nu ma uit in casa altuia".

Spuneti ca a devenit un pilon al societatii aceasta gandire? Eu cu patratica mea, mie sa-mi fie bine?

Da, mie sa-mi fie bine, ce mai conteaza altuia? Dar acest lucru este exact impotriva firii, pentru ca noi depindem unii de altii si noi avem nevoie unii de altii ca sa ne fie bine.

Un al treilea lucru tine de cum relationeaza oamenii acolo, la Caracal, care este perspectiva lor, pentru ca spuneam ca inca este o filosofie a violentei, inca e o acceptare a agresivitatii. Nu m-as astepta ca acest oras sa stea mai bine la acest capitol.

Ganditi-va ca inca parintii considera ca trebuie sa-si bata copiii. Pe ai lor, nu mai vorbesc de altul. Si atunci, din nou, din punct de vedere al psihologiei traumei, a nu vorbi, a nu te uita, a nu te interesa de ce se intampla in jurul tau, a inchide ochii cand vezi ceva, este o reactie de protectie. "De ce sa ma bag, ca mi-o iau si eu".

Nu spun ca e de bine sau de ajutor, dar e o reactie intalnita in psihic, pentru ca are nevoie sa se apere. Daca eu nu gasesc in mine energia, puterea, capacitatea, informatia, cunostintele necesare sa pot actiona, nu am decat varianta sa ma izolez.

Si ca sa mergem mai departe si sa inchidem cercul incurcaturilor, si atunci cand te deschizi si ceri ajutorul s-ar putea sa nu fie nimeni sa te ajute. Pentru ca asta inseamna traumatizare: tu faci toate lucrurile bune, dar nu-ti ajuta la nimic. De ce? Pentru ca mediul, sau relatia in care esti, sau contextul sunt atat de puternice incat tu nu mai ai forta. De aceea spun ca suntem dependenti unii de altii.

Si atunci care e solutia, care sunt uneltele pe care le putem folosi? Pentru ca, practic, vedem cum cazuri ca cel de la Caracal au la baza si aceasta pierdere a conexiunilor intre oameni, dar cand totusi deschidem ochii poate deveni atat de urat, ca vrem sa-i inchidem mai strans.

Prima unealta importanta este educarea in aceasta directie. Au inceput sa se faca diverse tipuri de miscari in ceea ce inseamna bulling, agresivitatea in familie, dar inca mai e loc de a clarifica ca educatia prin frica nu functioneaza, nu ne ajuta.

Al doilea aspect, a incepe sa ne relationam prin intermediul trairilor pozitive. Eu spun mereu ca traumatizarea nu e o problema. Ea ne ajuta sa supravietuim. Dar ce facem dupa e important. Ignorarea ne face rau.

Traumatizarea este un fenomen care ne protejeaza sa nu murim. Atunci cand suntem in risc, pentru ca apar tot felul de mecanisme in noi ca sa supravietuim, este foarte bine. Exista o intepenire, un blocaj, si dupa aceea trebuie sa ne recuperam. Noi nu ne putem recupera daca nu ne ajuta mediul, ca noi ne-am recupera singuri, dar trebuie sa avem mediul potrivit, nu un mediu care te obliga sa te aperi in continuare.

Deci avem educarea. Apoi avem antrenarea unor abilitati de care avem nevoie toti, nu autoritatile, ele au nevoie de abilitati suplimentare, fiecare pe specificul ei. Si sa intelegem inca o data ca a ignora binele altuia se intoarce impotriva noastra.

Sub ce forma se intoarce impotriva noastra?

Daca noi continuam pe principiul sa-mi fie bine mie, o sa se intample langa mine tot felul de rele si dupa aceea o sa ma intreb de ce ma izolez, de ce nu mi-e bine, de ce traiasc intr-o lume nebuna? Pentru ca nu contribui cu bine la ea!

Asta cred ca e important sa intelegem, ca binele meu nu poate sa fie izolat de binele altuia si ca noi trebuie sa ne sustinem unii pe altii, exact de acolo de unde suntem. Avem o responsabilitate, pur si simplu. Aceasta iluzie a protectiei, ca eu ma inchid in mine si nu ma intereseaza asta, ne face rau tuturor.

Insa este destul de dificl, pentru ca este agresivitate la fiecare pas, in toate formele: poluare, mizerie, claxoane, tipete, injuraturi, violenta la stiri, violenta in filme, in muzica, in persoane publice, in oamenii de pe strada...

O parte din recuperarea noastra si de dezvoltarea noastra tine de a debloca niste mecanisme in interiorul nostru. Eu stiu sa o fac prin psihoterapie si recomand si psihoterapie oamenilor care doresc sa isi creasca gradul de sanatate, de protectie si de intelegere a lucrurilor.

O persoana care si-a deblocat capacitatile sau copiii care sunt crescuti fara frica fac mai bine fata unei situatii traumatice sau de risc. Pentru ca identifica binele corect si raul corect. Educatia bazata pe frica are la baza justificarea "lasa sa-l obisnuiesc pe copil cu raul de cand e mic". Problema cand il obisnuiesti cu raul e ca el va sta in rau, pentru ca el nu va mai diferentia raul de bine, pentru ca exact omul care trebuie sa-i faca bine ii face rau. Si atunci, evident ca nu va sti sa evite raufacatorii din viata lui si creste riscul sa fie folosit, agresat, traumatizat de altcineva.

De asta vorbesc de educatie si de o igienizare psihologica continua a fiecaruia dintre noi. O persoana sanatoasa face bine in jurul sau.

Cum putem invata empatia? Sunt tari unde este predata ca materie in scoli. S-ar putea si la noi, cine ar preda-o?

Empatia este o capacitate a noastra naturala, asa cum este si capacitatea de a face legaturi intre obiecte. Pentru a face legaturi mai bune intre obiecte s-au dezvoltat matematica, fizica. Pentru a creste capacitatile relationale, scoala nu s-a ocupat foarte mult. Noi avem la baza niste capacitati. Nu doar cele care tin de inteligenta tehnica este necesar sa fie antrenate in scoala, ci si aceasta inteligenta emotionala, relationala, sociala sa poata sa fie antrenata in scoala.

Cred ca scoala trebuie restructurata, dar nu in sensul de sistem, ci in sensul de ce facem, cum ne relationam acolo. Si in scoala sunt o multime de probleme legate de agresivitate, nu doar intre copii, ci si intre copii si profesori, intre profesori si profesori, toata lumea se cearta cu toata lumea.

Si asta vedem replicat peste tot in societate.

Din perspectiva mea nu este un fenomen neobisnuit, pentru ca este un fenomen care ajunge la un maxim la un moment dat. Atat a fost ignorat incat la un moment dat rabufneste peste tot. De aia ni se pare ca e mai rau acum ca alta data. Nu, e doar mai vizibil decat alta data si e mai pe fata. Nu-l mai ascundem. Acum poate ne convingem ca nu se poate, daca nu luam niste masuri fiecare dintre noi.

In cazul de la Galati, cum ar fi trebuit procedat? Avem un copil evident traumatizat cel putin fizic, care este tinut in picioare pe trotuar, inconjurat de oameni care se uita, filmeaza, emit teorii, chiar daca scopul lor este sa ajute. Si avem de partea cealalta autoritatile, baricadate in masina. Cum ar fi trebuit procedat pentru binele copilului?

Orice om ranit trebuie sa caute si sa primeasca ajutor. Asta e primul lucru. Orice om ranit, cu atat mai mult cu cat poate sa fie ranit si fizic si psihic, nu mai are capacitate de reactie normala. Spuneam ca apare intepenirea. Fata aceea evident era intr-o manifestare de blocaj. De aceea noua din exterior ni se pare ca hai ca nu e chiar asa de rau, pentru ca manifestarile post traumatice initiale sunt foarte in interiorul nostru, nu sunt atat de vizibile in exterior. Si atunci de aceea oamenii pot sa creada ca e ceva ok, hai ca se descurca fata.

Voiau sa ajute dupa cum s-a vazut si unii chiar au ajutat, au sunat la 112. Ceea ce se face, asta trebuie facut, sa fie chemata o ambulanta, sa fie vazuta de specialisti. Asta e reactia fireasca. Din punctul asta de vedere este simplu: orice om trebuie sa invete minimum de prim ajutor.

Asta e o responsabilitate a noastra a tuturor: primul lucru suni la 112 si dupa aceea vezi daca poti sa faci tu ceva. Daca stii, daca nu stii izolezi ca sa creezi conditie omului respectiv sa stea cat mai putin expus. Sa-l protejezi prin non-expunere daca nu stii ce sa-i faci altceva si sa-l linistesti, sa stai de vorba cu el, sa-i spui "suntem aici, ambulanta vine" si sa vezi daca poti sa construiesti o minima legatura buna cu el.

Si inca ceva. Am vazut comentarii ca fata avea bilet de voie. Ok, nu comentam acest lucru. Fata poate s-a dus la un prieten al ei. Ok, nu comentam acest lucru. Poate fata a vrut sa faca sex. Ok, nu comentam acest lucru. Comentam exclusiv faptul ca a fost agresata. Faptul ca vreau sa ma duc la paine sa cumpar o paine si vanzatorul imi da peste maini nu ma face pe mine vinovata ca am fost agresata pentru ca am vrut paine.

As vrea sa clarificam un stil de gandire eronat pe care noi il avem legat de traumatizare, si anume ca faptul ca eu vreau un lucru si in timpul acela cineva imi face rau ma acuza pe mine ca victima ca am vrut acel lucru. Iar cand e vorba de sexualitate este inca si mai grav, si mai rau se pune acuza.

Aceasta usurinta de a judeca si a blama de unde vine?

Din lipsa de educatie si lipsa de sanatate psihica. Santatea psihica este pe grade, noi cand spunem bolnav psihic obisnuim sa ne uitam la partea extrema a lucrurilor, dar exista multe nuante. Nu inseamna bolnav psihic doar o gandire insuficient de clara si de sanatoasa. Sanatatea psihica face diferenta dintre realitate si ceea ce gandesti tu despre realitate. Nu e patologie severa, ca nu te incurca sa mergi pe strada, dar te incurca in relatii, in buna vecinatate, in eficienta muncii tale.

Din ce ati observat in practica dvs, inca mai este perceptia in Romania ca a merge la psiholog inseamna probleme mintale?

Da.

S-a mai diminuat macar?

Categoric. In mod evident, oamenii care mi se adreseaza mie sau colegilor mei din Institut sunt oameni care clar vor sa-si puna lucrurile in ordine si sa-si creasca gradul de sanatate. Si nu vorbesc de patologia grava, patologia grava nu mai intelege bine ce are nevoie, e desprinsa cu totul de realitate. Vorbesc de acest mijloc al oamenilor care sesizeaza ca exista dificultati, ca intr-un sens sau altul nu contribuie sau nu se prind indeajuns de repede, de bine si vor sa faca ceva.

Lucrurile sunt foarte diferite comparativ cu acum 22 de ani, cand m-am apucat de meserie si primii mei clienti au fost expatii din Romania. Esenta muncii noastre e pentru omul obisnuit, care isi doreste un plus de bine in viata sa si are disfunctionalitati pe diverse aspecte de viata. Daca ne clatim un pic gandirea, ne clatim un pic perceptia, motivatia, vointa, atunci suntem mult mai mult adaptati la realitate si la viata noastra si ne putem bucura de ea, putem construi lucruri bune in ea, putem sa cream relatii frumoase si sanatoase, comunitati bune si sanatoase in care oamenii sa se sprijine si sa se ajute si sa se protejeze unii pe altii.

Si in care astfel de tragedii ar mai fi sau nu prezente?

Mult mai putin. In alte tari, numarul tragediilor este mult mai mic. Se poate, nu e o poveste, nu visez eu frumos si povestesc acum. Este o realitate existenta, dovedita. Nu putem scapa de patologia grava, criminali in serie vor mai exista, pedofili vor mai exista, problema este marea masa a oamenilor.

S-a intamplat sa discutam si exact la un an de la 10 august si urmeaza un nou protest, pe un val de revolta care creste. Tot anul acesta avem si 30 de ani de la Revolutie. Ce ar trebui facut ca aceasta furie din societate sa fie canalizata in ceva constructiv?

Este responsabilitatea noastra a tuturor daca noi ne ducem furia in ceva constructiv sau in ceva distructiv. Intotdeauna furia are la baza o alta traire. Ea nu vine asa din senin. In multe situatii furia se bazeaza pe durere sau pe neputinta. Ceea ce in aceste cazuri, ambele trairi sunt foarte juste.

Furia de cele mai multe ori construieste sau distruge pentru ca eu sunt neputincios si pentru ca ma doare sa fiu neputincios. Si atunci din nou daca vreau relatii sanatoase inseamna in primul rand sa recunosc aceasta neputinta si aceasta durere si sa-i spun celuilalt care a facut raul ca acest rau exista si ca pe mine ma doare si nu am ce sa fac cu mine. Si daca in continuare depind de el, el va trebui sa se schimbe. Un om sanatos o sa inteleaga "ok, am facut o greseala, sa caut o solutie".

Translatand aceasta situatie in relatia stat-cetateni avem exact oameni care protestau pentru a-si spune durerea si ca asteapta o schimbare, dar au primit violenta fizica.

Ce putem sa spunem? Asta e situatia. Probabil ca si oamenii aceia vor trebui sa inteleaga ca si violenta lor fizica nu este ceva ce le va aduce un plus, niciodata. Oamenii aceia au nevoie sa inteleaga ca ignoranta iti da o iluzie de bine si de fericire, dar in real ea sapa foarte mult. In personalitatea lor, a copiilor lor, in tot ceea ce se intampla in jur. Si iata dovada.

Una dintre cele mai intalnite vorbe in ultimul timp in spatiul virtual e "nu ne mai facem bine". Deci, va intreb: "Cand ne facem bine?"

Cand decidem!

Nicuşor Dan anunţă că şefa ASSMB va fi înlocuită din funcție. „Oare ce crede cetăţeanul român”
Nicuşor Dan anunţă că şefa ASSMB va fi înlocuită din funcție. „Oare ce crede cetăţeanul român”
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan a declarat joi, 28 martie, că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Sivache, va fi înlocuită din funcţie, pentru că...
Politicienii români care au fost țintiți de hackeri sprijiniți de Rusia. „Agresiunile se desfășoară împotriva demnitarilor vocali”
Politicienii români care au fost țintiți de hackeri sprijiniți de Rusia. „Agresiunile se desfășoară împotriva demnitarilor vocali”
Războiul hibrid dus de Rusia afectează și politicienii români. Mai multe grupuri de hackeri sprijiniți de Rusia, China și Iran au avut ca țintă în ultimii ani politicieni și oficiali...
#Diana Vasile Institut Trauma crima Caracal, #explicatie psiholog trauma fata Galati , #romani
Comentarii