Dupa 30 de ani, Romania e din nou la rascruce. Paradoxal, sta mai bine ca vecinii, iar generatia care aduce schimbarea o are ca simbol pe Kovesi Interviu video

Romania a plecat de la premise mai rele in 1989, cand tari ca Ungaria si Polonia accelerau reformele, iar la Bucuresti regimul Iliescu instrumenta, cu violenta, o contra-revolutie contra oamenilor care protestau pasnic, dar astazi, tara se afla intr-o situatie mult mai buna decat tarile vecine, iar asta se datoreaza unei noi generatii, al carei simbol poate fi considerata Laura Codruta Kovesi.

La 30 de ani de la comunism, asadar, Romania e iarasi la o rascruce si Opozitia are, pentru prima data, o sansa majora.

Sunt concluzii optimiste sau, cum ii place lui Oliver Jens Schmitt sa spuna in acest dialog gazduit de Libraria Humanitas Cismigiu, de un optimism pragmatic, care pot suna paradoxal intr-o Romanie aflata intr-o acuta criza guvernamentala.

Dar Oliver Jens Schmitt, presedinte al Sectiei istoric-filosofice a Academiei Austriece de Stiinte, un vorbitor excelent de limba romana, pune lucrurile in context si ne indeamna sa ne asumam comparatiile si sa vedem cat de mult s-a schimbat tara - si imaginea ei - odata cu noua generatie a Pietii Victoria, care a iesit in strada pentru a proteja valorile democratice si pro-europene.

Oliver Jens Schmitt, Romania intra in acest al 30-lea an de democratie redobandita, cumva in acelasi registru al unei dezbateri patimase, daca fostii nomenclaturisti si securisti au reusit sa controleze puterea si dupa 1989. E o intrebare valida?

Mi se pare o intrebare valida, nu numai pentru Romania, pentru ca se vede pur si simplu cine a fost la carma tarii in ultimii 30 de ani si, mai ales, cine a controlat majoritar puterea.

A fost evident, in cazul Romaniei, ca au fost postcomunistii cei care au preluat imediat dupa 1989 puterea in tara si trebuie sa admitem ca o opozitie necomunista a avut numai pentru o perioada foarte scurta posibilitatea de a schimba directia tarii.

Stim cum a esuat acea prima incercare a unui guvern pro-democratic, pro-occidental la sfarsitul anilor 1990.

Pe de alta parte, daca analizam situatia in care Romania se afla astazi, ajungem la un rezultat paradoxal, mai ales in comparatie cu celelalte tari din Europa central-orientala. Romanii sunt obisnuiti sa stie ca Ungaria, Polonia, chiar si Cehia si Slovacia au pornit mult mai bine, pentru ca in anii '90 au realizat reforme intr-o perioada in care postcomunistii din Romania si chiar si din Bulgaria au refuzat reforma si au incercat sa continue o politica industriala comunista, putin mai moderata, care a condus la un dezastru economic.

In celelalte tari, care au intrat si in Uniunea Europeana mai repede decat Romania, impresia generala a fost ca mersul lucrurilor este unul in directia cea buna.

Or, aceste tari, mai ales Polonia si Ungaria, se afla astazi intr-o criza adanca, in ceea ce priveste statul de drept, democratia, societatea deschisa si liberala, pe cand dinamica politica in Romania, o tara care in ultimii 30 de ani a trecut printr-o faza mult mai grea din punct de vedere economic si politic, se afla la rascruce.

Desi stim ca mecanismele politice in Romania sunt absolut imposibil de prevazut, dinamica si mecanismele sociale care s-au dezvoltat in ultimii ani ne permit sa spunem ca, la 30 de ani de la caderea comunismului, putem sa fim mai optimisti decat in privinta Poloniei, unde vor avea loc alegeri si unde un partid, care este oficial anticomunist si nationalist, dar face, practic, o politica comunista, are toate sansele sa castige si sa transforme statul de drept intr-un sistem autoritar.

In Romania, impresia e ca, dupa cele intamplate in ultimii ani, s-a dezvoltat o societate civila care nu a existat pana acum in istoria Romaniei.

Cred ca, dupa 30 de ani de tranzitie destul de grea, Romania a ajuns la un punct care este destul de paradoxal si probabil multi romani nu isi dau seama ce inseamna acest moment. Daca facem un calcul istoric, Romania se afla cu siguranta intr-un moment destul de interesant, cu un potential care nu era de prevazut in ultimii 10 ani.

In 1990, Romania statea mai prost decat Polonia, azi, spuneti, situatia sta invers. Suna paradoxal sa spui asta, la Bucuresti.

Suna paradoxal si eu am impresia ca uneori, din pacate, romanii nu fac aceste comparatii. Uneori, aceste comparatii ajuta sa intelegem mai bine unde se afla o tara. Bineinteles, daca am compara situatiile Romaniei si Poloniei in anii '80, avem, pe de o parte Polonia, cu un sindicalism anticomunist extrem de puternic, cu o societate civila, cu o traditie de rezistenta si cu o miscare de masa impotriva regimului comunist si, pe de alta parte, o Romanie care a intrat intr-o perioada de suferinta sociala uriasa, fara Opozitie organizata, cu cativa disidenti extrem de izolati, fara o miscare de opozitie de masa. Daca citim ziarele din epoca, avem impresia ca aceasta tara nu mai are nimic de-a face cu situatia de azi.

Am spus ca Romania se afla astazi la o rascruce. Stim ca o generatie in istorie este foarte importanta, in sensul ca, dupa un moment istoric, o societate are nevoie de cel putin o generatie pentru a intelege si pentru a reactiona fata de cele intamplate.

Cred ca acum a venit acest moment pentru Romania si este si rezultatul unei dezvoltari sociale, adica geneza unei clase de mijloc, care a fost distrusa de regimul comunist. E vorba de oameni care au inteles ca au o responsabilitate nu numai fata de familia lor, ci fata de societate, fata de tara, oameni care sunt in stare sa se angajeze civic.

E pentru prima data in istoria Romaniei din ultimii ani cand oamenii au iesit in strada din propria vointa, nu siliti de vreun regim, sa se angajeze nu impotriva, ci pentru ceva, pentru valori europene care reprezinta un discurs destul de teoretic in centrul continentului.

Asta arata ca s-a schimbat ceva si ca romanii pot fi, dupa 30 de ani, mandri de cele intamplate in aceasta tara.

Exercitiul comparatiei despre care vorbeati, cu Polonia, a dus la doua lamentatii, in general: ca noi nu am avut rezistenta, cum a avut Polonia, si ca noi nu l-am avut pe Havel al nostru, cazul fostei Cehoslovacii.

Trebuie sa subliniem faptul ca regimul comunist s-a instalat in Romania si cu sprijinul sutelor de mii de romani care au intrat in PCR. Sigur, comunismul a fost impus din afara, cu Armata Rosie, dar dupa aceea, fara ajutorul si administratiei de stat si al multor romani care, din motive diferite, au intrat in partid, nu ar fi avut nicio sansa de a ajunge la stabilizarea puterii, ceea ce s-a intamplat destul de repede.

Ceea ce polonezii au avut inainte de 1989 romanii au dezvoltat dupa 1989.

Romanii nu au avut un Havel inainte, dar acum Romania are si o imagine de nivel international, si aceasta este doamna Kovesi. Inainte, Romania avea aceasta imagine negativa a lui Ceausescu, dar ceea ce s-a intamplat in ultimii, sa spunem cinci ani, a fost o schimbare radicala a imaginii Romaniei in Occident.

Am impresia ca multi romani nu au inteles ce au insemnat aceste manifestari de masa, pentru ca au transmis imagini extrem de puternice si noi traim intr-o epoca in care imaginea conteaza. Eu cred ca exista acum o figura simbolica, ajunsa la o pozitie foarte importanta.

O prezentati ca pe un revers al imaginii negative a lui Ceausescu.

Da, eu cred ca, peste cinci-zece ani, romanii vor intelege ce inseamna ca nu un german sau un suedez este la varful acestei institutii europene, Parchetul European, ci un roman. O romanca responsabila de corectitudinea in gestionarea afacerilor publice si a banilor publici.

Nu toata lumea are in Romania aceeasi opinie buna. Nici macar Guvernul.

Viata politica in Romania este atat de agitata uneori, ca multi romani si cei care urmaresc toate dezvoltarile nu vad ce s-a intamplat intr-adevar, ce progrese au fost facute in tara. Republica Ceha, in ceea ce priveste statul de drept, se afla intr-o situatie mult mai proasta decat acum 20 de ani, iar Romania a mers in directia inversa.

La o rascruce am fost si in 1989, cand Romania a beneficiat de acelasi capital de simpatie a Occidentului, pentru ca aici fusese o manifestatie populara, nu ca in tarile despre care am vorbit, o tranzitie treptata, o negociere, ma refer la masa rotunda din Polonia si Ungaria si la revolutia de catifea din fosta Cehoslovacie. Romania a pornit, asadar, cu acest capital de simpatie, dar cumva l-a ratat.

Da, pentru ca structurile de putere erau diferite. In Romania nu a existat o Opozitie, singura opozitie care a existat era cea din sanul partidului condus de Ion Iliescu, care, in timpul Revolutiei, a organizat o lovitura de stat, sincron cu celelalte evenimente, revolutionare.

De aceea, toate structurile au fost sub controlul absolut al acestui partid si s-a vazut si in cazul altor tari - Bulgaria, Albania, tarile balcanice in care nu existase o opozitie organizata - unde primele alegeri au fost castigate de fostele partide comuniste, pentru ca ele au controlat structurile: serviciile, administratia. Opozitia nu a avut in Romania nicio sansa de a comunica cu cetatenii.

Ratiu nu a avut nicio sansa?

In decembrie 1989 a fost o revolutie populara, dar si o lovitura. Dar un al doilea val revolutionar a avut loc in anul 1990 si apoi o contrarevolutie comunista, mineriadele, care au continuat si in anii urmatori. Cred ca asta este marea deosebire dintre Romania si celelalte tari.

Occidentul a urmarit cu multa simpatie Revolutia din decembrie si nu a inteles ce s-a intamplat dupa aceea, in Romania.

Imi amintesc foarte bine vizita presedintelui francez Mitterand la Bucuresti - a fost un semn foarte clar ca Occidentul nu intelege. Socialistii europeni au continuat aceasta politica pana foarte recent; au spus: "Bine, comunistii nu mai sunt, exista un partid socialist care pentru noi este un partener".

Asa au legitimat continuitatea, in regimul Iliescu.

Da, si multi in Occident nu au inteles acest discurs anticomunist sau necomunist al opozitiei romanesti. Pentru ca in Cehia, in Polonia, in Ungaria, avem de-a face mai ales cu o disidenta, o opozitie de stanga, care era inteleasa si avea in Europa un impact foarte mare, dar in Romania, unde au avut loc ciocniri extrem de violente, unde au murit mai mult de 1.000 de oameni, lucrurile erau altfel.

In plus, numarul specialistilor occidentali in chestiuni romanesti era limitat si, de aceea, cred ca Occidentul a pierdut si interesul, si intelegerea pentru evenimentele politice din Romania din 1990. Nu a inteles ca a avut loc o adevarata Revolutie, pasnica, pro-europeana si apoi o contrarevolutie extrem de violenta, din partea PCR, care a si garantat continuitatea acestuia la putere.

De aceea, pentru mine, anul 1990 este cel mai important an pentru rezultatele politice de dupa 1989, care are o importanta simbolica.

Spuneti ca aceasta intrebare obsesiva "A fost sau nu revolutie" e pusa cumva gresit, in sensul ca trebuie sa ne uitam mai degraba la 1990, decat la 1989.

Da, pentru ca in anii '90 se vedea cat de mare era potentialul democratic in aceasta tara si cat de puternica si violenta era reactia regimului, provocata de acest val de manifestatii.

Romania, care pana in decembrie 1989 avea o societate care s-a supus regimului comunist, a izbucnit intr-o miscare pasnica si pacifista si a dezvoltat un potential democratic urias, care a fost distrus cu violenta.

Iar acest regim postdecembrist al lui Ion Iliescu a ramas mult timp si s-a perpetuat prin PSD, e acelasi partid.

Exact si se vede ca in alte tari a avut loc o tranzitie la alte partide, chiar daca au ramas si comunistii in Parlament, dar minoritari. In Romania a fost altceva si violenta fostului PCR a fost, cu siguranta, un element hotarator.

Astazi PSD e la un scor mic. Vi se pare ca e in sensul acesta, al dezvoltarii unei noi generatii?

Ceea ce a fost deosebit de interesant la ultimele alegeri, cele europene, a fost rezultatul in spatiul rural. In anii '90, tara a fost impartita in doua tabere, vestul tarii a votat mai pro-european, si Bucurestiul a fost un fel de insula, dar acum cred ca, pentru prima data, Opozitia, cu mijloace reduse, a ajuns la un scor destul de important in orase mici, in Moldova de Sud si in alte parti ale tarii nu foarte bine dezvoltate.

E acest spirit - nu de opozitie sau de rezistenta - ci unul care arata, pur si simplu, ca oamenii au inteles ca exista un partid, o parte a clasei politice care fura si dauneaza viitorului tarii si, direct, cetatenilor.

Nu mai e vorba despre anticomunism.

Anticomunismul in Romania a avut mereu doua dimensiuni diferite: pe de o parte, un anticomunism autentic, un spirit democratic, liberal, iar pe de alta parte a existat si exista inca un anticomunism de fatada, al celor care inainte de 1989 faceau parte din regim si acum folosesc acest anticomunism, uneori exagerat, pentru scopurile lor politice.

Mai e o intrebare mostenita din 1990, daca a castigat Partidul sau Securitatea. Vedem ca tema aceasta a serviciilor inca e pe agenda. Inca apar dosare de la Securitate, unele in momente electorale, si apare aceasta suspiciune ca ele sunt folosite politic.

Eu am lucrat la arhivele CNSAS, o initiativa foarte importanta de a se deschide, macar partial, dar si pentru un istoric e greu. Numai un istoric cu greutate poate sa ofere explicatii. Eu cred ca dimensiunea cea mai importanta, in ceea ce priveste serviciile, e faptul ca ele raman un actor in politica externa.

Prezenta lor si ideea ca ele continua sa aiba o influenta foarte mare asupra vietii politice este un obstacol major pentru dezvoltarea increderii in statul si in sistemul politic democratic, in general.

Cred ca atunci cand cetatenii sunt convinsi ca institutiile pe care le vad sunt numai o fatada si in spatele acestor institutii se ascund fortele oculte, obscure, este cel mai grav pericol pentru o societate si pentru o democratie. Democratia si statul de drept depind de incredere.

Dar cum depasim aceasta suspiciune? Punand toate dosarele pe masa? A fost acest lucru in Polonia, celebra lista a lui Bronislaw Wildstein, dar care era o lista bruta: colaboratori cu nume de oameni doar vizati pentru a fi recrutati.

Eu cred ca in ceea ce priveste trecutul e foarte greu de schimbat ceva, dar in ceea ce priveste viitorul, depinde de actori, de actori care sunt credibili.

Bineinteles, noi vorbim intotdeauna despre transparenta si transparenta este foarte importanta, dar, in primul rand, e vorba despre oamenii care se afla intr-o pozitie cu responsabilitate ridicata, care sunt credibili prin maniera in care pastreaza un sistem bazat pe reguli.

Eu cred ca asta e foarte important si, de aceea, am un pragmatism destul de optimist, pentru ca tot ceea ce am observat in ultimii ani in Romania e ca exista asa ceva, mai ales in sistemul juridic, unde s-au format grupuri in care scopul nu e un castig personal, material, ci ideea de a servi tarii.

E interesant ca exista un fel idealism foarte pragmatic. Si Romania are aceasta traditie de intelectuali cu idealurile lor, care traiesc undeva in ceruri, nu pe acest Pamant.

Nu in cetate.

Iarasi, daca facem o comparatie cu alte tari, acolo nu exista acest potential si cred ca intotdeauna totul depinde de actori.

Avem actorul care a jucat doua mandate prezidentiale, presedintele care a condamnat comunismul si care zilele acestea e devoalat drept colaborator al fostei Securitati. Un paradox romanesc?

Eu cred ca, pentru un istoric care a avut norocul de a se fi nascut nu intr-o tara comunista, e foarte dificil sa judece trecutul unui om de stat care a trait si in perioada comunista. Ceea ce conteaza pentru mine sunt faptele lui cand era la putere. Cred ca raportul despre comunism si crimele comunismului in Romania a fost un pas hotarator, dupa perioada Iliescu.

In 2006, cand a fost publicat acest raport, multi romani erau complet dezorientati. Eu cred ca initiativa pe care a avut-o atunci presedintele Basescu a fost extrem de importanta pentru tara, a fost un mesaj clar si nu din intamplare autorii raportului au fost atunci atacati foarte tare de catre PSD.

Stim ca multi membri ai elitei intelectuale si economice au facut parte si din sistemul serviciilor si trebuie sa analizam fiecare caz si ce gasim in arhive nu oglindeste intotdeauna realitatea, exista si o realitate construita, de aceea, e atat de greu de judecat.

In ceea ce priveste intreaga discutie politica despre comunism, acest raport a condus tara intr-o directie buna.

Spuneti ca aceasta calitate de colaborator al fostei Securitati nu compromite gestul de a condamna comunismul.

Deloc. Este, cu siguranta, trecutul lui, la fel, ce a facut dupa presedintie e o alta tema, dar daca ne referim la rolul domnului Basescu in dezbaterea generala a gestionarii trecutului comunist, el a luat aceasta hotarare, una destul de curajoasa, care a aratat ce inseamna sa fii un presedinte necomunist in Romania.

Cu tot trecutul comunist?

Cu tot trecutul comunist.

Ati spune ca, desi a ratat lustratia in 1990, societatea macar s-a lustrat in acesti 30 de ani?

Lustratia este, probabil, unul dintre cele mai dificile lucruri, in general. Totul depinde, bineinteles, de deschiderea arhivelor si stim foarte bine ca Romania a avut nevoie de multi ani si nici acum arhivele nu sunt complet deschise.

Evident ca Romania este o tara cu o puternica continuitate a elitelor. Pe de alta parte, istoric, stim foarte putin despre mecanismele concrete ale continuitatii. Pana acum, ne lipsesc studii amanuntite: de pilda, cine erau directorii intreprinderilor de stat majore din ultima faza a regimului Ceausescu?

In general, stim foarte putin despre cei care la nivel local, la nivel regional erau la putere. Stim ca, in viata politica din Romania din ultimii 30 de ani, uneori se scoate ceva din arhiva pentru a compromite pe cineva, dar asta nu inseamna ca avem date empirice care sa ne permita sa avem o imagine mai coerenta si mai clara.

De aceea, exista, pe de o parte, un discurs public privind continuitatea si, pe de alta parte, necunoscute mai ales in ceea ce priveste aspectele mai delicate, cum e acela al economiei ascunse a regimului comunist sau al exportului de arme. Acestea sunt chiar si primejdioase pentru un intelectual, pentru un istoric care nu are un aparat mare in spate, ci doar merge la arhive cu nadejdea de a gasi elemente pentru un studiu.

In Romania stim foarte putin. In Bulgaria a fost publicat recent un studiu foarte bun despre aceste firme ascunse ale regimului comunist, despre economia privata a dictatorului Todor Jivkov. In Romania, Pacepa a descris, cel putin partial, acest sistem.

Nu stim unde au ajuns resursele - nu cele umane, ci cele administrative si economice ale PCR si ale Securitatii.

De aceea, exista intrebarea, dar un raspuns stiintific, nu.

De ce distanta in timp are nevoie un istoric pentru a spune ca are cu adevarat acces la arhive, la informatii complete?

Nu depinde de istoric, depinde de stat si de vointa politica a statului de a deschide aceste arhive, nu numai partial, ci complet. Stim ca in Romania nu toate fondurile au fost transferate la CNSAS si, bineinteles, conducerea CNSAS trebuie sa fie compusa din oameni complet dedicati deschiderii arhivelor, cu convingerea ca nu dauneaza tarii, ci, dimpotriva, este un pas extrem de important pentru dezvoltarea tarii. Acesta este, intr-adevar, un act patriotic.

Ati spus ca suntem la o rascruce. Care sunt drumurile pe care o putem lua, ca tara?

Daca analizam cele petrecute in ultimele 12 luni, vedem, pe de o parte, o cale care duce spre un sistem autoritar, corupt, undeva intre Ungaria, dar cu mai multa saracie, si Rusia. Am asistat si la o intoarcere a ideilor comuniste, nationaliste, chiar si in politica externa, Romania are o fundatie Titulescu care promoveaza o apropiere de Rusia, destul de ciudata, pentru ca numele lui Titulescu a fost intotdeauna manipulat de regimul comunist. Asta e calea reprezentata de PSD si incarnata de domnul Dragnea.

Dar care e la inchisoare. Are Viorica Dancila si ea profilul acesta al unui lider malefic?

Cazul doamnei Dancila este foarte interesant. Inaintea caderii domnului Dragnea, a fost prezentata publicului roman ca o doamna cu capacitati intelectuale si politice foarte limitate. Cred ca a aratat ca nu e cazul, a surprins pe multi.

Cand domnul Dragnea a disparut, a fost in stare sa controleze partidul si sa joace cu toate instrumentele vietii politice, pragmatic, cu un talent care probabil a surprins. Eu, personal, nu am fost convins niciodata ca este o doamna slaba, complet sub controlul domnului Dragnea.

A fost o dezvoltare interesanta, dar, bineinteles, cu limitele ei.

Dupa ultimele alegeri, multi baroni au inteles ca lucrurile se pot schimba, ca exista o amenintare reala, ca o Opozitie care a fost pana acum limitata la spatiul urban e mai puternica.

Asta e calea PSD. PSD-ul este un partid conservator, ca multe partide postcomuniste, si urmareste o politica pe care o putem vedea si in Polonia, in cazul PiS, si in Ungaria, la FIDESZ: un nivel de trai scazut, dar garantat, un stat social de tip comunist.

Pe de alta parte, repet, multi romani au inteles ca aceasta politica sociala nu e suficienta, pentru ca viata ar putea fi mult mai buna in Romania. Romanii, chiar si cei care au plecat sau au fost siliti sa plece, au inteles ca exista si un alt sistem. Aceasta alternativa politica nu a fost oferita numai de partidele de opozitie, care ani de zile au fost extrem de slabe, ci a crescut din radacinile societatii, din experienta personala a multor oameni.

Acum, Romania se afla la o rascruce pentru ca, pentru prima data, daca partidele de opozitie nu continua sa se certe intre ele, au o sansa sa obtina o majoritate si de a pune capat si acestui sistem de coabitare intre un presedinte pro-european si un guvern PSD si chiar sa ajunga in provincie, in rural.

Romania, chiar si dupa o eventuala biruinta a fortelor de opozitie de astazi, are nevoie de cel putin 10 ani pentru a schimba aparatul de stat.

La rascruce inseamna nu numai PSD si Opozitia, dar este o rascruce si pentru Opozitia de astazi.

Daca studiem de ce partidele si fortele necomuniste nu au reusit niciodata sa se impuna pentru o perioada mai lunga in Romania este si din cauza slabiciunilor interne. Singurul partid din Romania care a fost stabil de la caderea comunismului si pana astazi a fost PSD.

Am venit prima data in Romania in 1996, cand Opozitia a invins in alegeri si am crezut ca asta e sfarsitul comunismului in Romania. Dupa aceea, am inceput sa citesc ziarele romanesti si a fost complet socat: Cum se poate, au o sansa istorica si ce fac? A fost un dezastru complet si, dupa patru ani, o dezamagire uriasa.

De aceea, cred ca aceia care sunt astazi in Opozitie - PNL si USR PLUS - au o responsabilitate istorica. Nu doar o responsabilitate politica, dupa 30 de ani, Romania a ajuns in situatia in care Opozitia are o sansa reala de a obtine o majoritate in tara, si cu sprijinul diasporei.

Pe de alta parte, exista riscul ca acesti lideri sa se certe intre ei, deja inainte de victorie.

Nu exista candidat comun la prezidentiale.

Asta e o problema destul de mare. Personalizarea vietii politice este deja o traditie foarte mare in Romania. Deja din perioada interbelica personalizarea a fost un mecanism deosebit de puternic. E interesant ca oameni care se afla, sa spunem, intr-o pozitie mai slaba in viata politica, odata ce ajung la o pozitie de varf, se comporta intr-o maniera cu totul diferita.

Iarasi, am mai spus, totul depinde de actori si de spiritul lor de responsabilitate.

Nu numai pentru PSD, dar si pentru partidele de opozitie este un moment crucial.

Aveti in lucru o carte despre ce a insemnat 1989?

Am scos recent o carte despre spatiul sud-est european in secolul al XX-lea, cu o interpretare si a anului 1989.

Este interesant de observat ca 1989 a fost un an hotarator, care a creat situtia in care societatile central si est-europene au mers spre democratie, spre stat de drept, spre o economie liberala.

1989 a fost pentru Bulgaria un an de violente extreme, un fel de razboi civil, un guvern care a silit 350.000 de cetateni de origine turca sa paraseasca tara.

In Iugoslavia, a fost anul in care a fost pregatit dezastrul iugoslav si razboiul civil.

In Albania, nu s-a schimbat nimic, liderii au observat ce s-a intamplat la Bucuresti, dar era o tara cu un Gulag care a functionat si in 1989.

Pentru spatiul balcanic, 1989 a fost sau un an de stagnatie sau unul de asteptari negative.

Romania se afla intre doua tabere, cu un potential democratic mare, dar si o contrarevolutie care in alte tari nu a avut loc.

Mi se pare ca vedeti cumva o continuitate in Revolutia din 1990 si protestele din ultimii ani, ca si cum acum s-ar finaliza un act de nastere a societatii civile.

Da, eu cred ca s-ar putea spune asa. De aceea, am si folosit aceasta expresie, ca Romania se afla la rascruce.

Exact dupa 30 de ani, se deschide iarasi o sansa pentru schimbari radicale democratice. Poate trebuie sa spun un lucru: tensiunile create de politica PSD, chiar si tragediile sociale cauzate de aceasta politica ar fi putut sa conduca la o reactie violenta, care nu a avut loc.

Cred ca si asta arata maturitatea societatii romanesti si, daca imi permiteti, am sa fac si un alt compliment societatii romanesti: exista o deosebire foarte mare intre 1990 si astazi, faptul ca acum cercurile neolegionare si nationaliste care au incercat sa creeze iarasi tensiuni intre minoritatea maghiara si societatea romaneasca au esuat complet.

Asta este o dovada a maturitatii societatii romanesti. In Ungaria, Guvernul a alimentat sentimentul nationalist si incearca sa il exporte in alte tari. In Polonia, tendintele nationaliste sunt destul de puternice. In Romania, dupa 30 de ani de la caderea comunismului, nu toate lucrurile sunt bune, dar societatea a crescut.

---

Carte de vizita:

Oliver Jens Schmitt este profesor de istorie sud-est-europeana la Universitatea din Viena. Nascut in Elvetia, la Basel, in 1973, a studiat bizantinistica, neoelenistica si istorie esteuropeana in orasul natal, precum si la Viena, Berlin si Munchen.

Domeniile sale de interes si cercetare cuprind fascismul in Europa de Est, cu accent pe Romania, societatile urbane din estul Mediteranei in secolul al XIX-lea, societatea si politica in Imperiul Otoman tarziu, evolutiile socio-culturale in spatiul balcanic albanez, istoria imperiului maritim al Venetiei si istoria Balcanilor in Evul Mediu tarziu. Din 2017, este presedintele Sectiei filozofic-istorice a Academiei Austriece de Stiinte.

In limba romana i-au aparut, la Editura Humanitas, o biografie a lui Corneliu Zelea Codreanu (Capitan Codreanu: Aufstieg und Fall des rumanischen Faschistenfuhrers, 2016) in 2017, intr-o versiune mult largita si imbogatita cu noi ilustratii, si volumul Romania in 100 de ani. Bilantul unui veac de istorie.

Cei mai influenți zece europarlamentari români. Cu cât sunt plătiți și care dintre ei candidează din nou FOTO

După alegerile europarlamentare din 9 iunie, România va avea în continuare treizeci și trei de reprezentanți în plenul Parlamentului European (PE), dar nu toți se remarcă prin activitatea...

PNL exclude susţinerea lui Piedone la Primăria Capitalei. Ionuț Stroe: "Ar fi cea mai mare greşeală"

Susţinerea lui Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei nu este pe agenda de lucru a PNL, susține purtătorul de cuvânt al partidului, Ionuţ Stroe. Întrebat, în emisiunea România...