Superbul mesaj de Anul Nou trimis intregii lumi, din capitala valsului

De aproape opt decenii, Viena ne delecteaza de fiecare 1 ianuarie cu un superb spectacol festiv, retransmis prin Eurovision in nenumarate programe de televiziune din 90 tari si receptat de sute de milioane de ascultatori, de pe intreaga planeta.

Avem privilegiul de a fi una din aceste tari. Si nu numai atat, in mod miraculos, acesta a fost aproape singurul program muzical occidental redat sistematic prin televiziunea romana inca de pe vremea dictaturii: concertul de Anul Nou de la Viena.

S-au perindat la pupitrul filarmonicei vieneze monstri sacri ai baghetei din intreaga lume, de la Philadelphia si New York, la Tokio si la Milano. Nu putine din aceste somitati au revenit in repetate randuri cu bagheta lor, la aceeasi orchestra.

L-am admirat pe americanul Lorin Maazel, pe japonezul Seiji Owawa, pe italianul Claudio Abbado sau pe directorul operei Scala din Milano Riccardo Muti (in prezent directorul filarmonicii din Philadelphia), dar si pe germanul Herbert von Karajan, despre care se spune ca s-ar trage dintr-o familie de aromani, daca o fi adevarat ca familia a fost innobilata von Karajan, dupa ce fusese din mosi-stramosi Caraion.

De data aceasta, pe 1 ianuarie 2019, concertul a fost condus de o personalitate dirijorala germana, Christian Thielemann, conducatorul capelei de stat din Dresda, Staatskapelle. Este un nume binecunoscut in lumea muzicii, dupa ce ocupase postul de director general al Operei din Berlin, director muzical al operei din Nurnberg, iar apoi al Filarmonicii din Munchen.

In acest an, Christian Thielemann a dirijat pentru prima oara Filamonica din Viena, la respectivul concert festiv de Anul Nou. Programul, selectat de el insusi, a inclus obisnuitii compozitori vienezi Karl Michael Ziehrer, Josef Strauss, Josef Hellmesberger (fiul), Johann Strauss (tatal si fiul), Eduard Strauss, dar, spre deosebire de alti ani, publicul a putut auzi si cateva creatii mai putin cunoscute, pe langa cele deja consacrate.

Drijorul, mai tanar decat multi alti predecesori ai sai la acest pupitru, poate chiar decat toti, n-a evitat sa-si puna amprenta tineretii pe un concert marcat in alti ani de accente traditionaliste. Si spun asta nu numai gandind la stilul alert in care a parcurs intreaga partitura dirijorala, ci mai ales sub aspectul programului ales de el insusi: din cele 17 piese ce alcatuiesc programul, un numar de 6 au fost prezentate in premiera la filarmonica vieneza.

Fara indoiala, aceasta abordare este un motiv de satisfactie pentru melomanul tanar, dornic de inedit, dar nu poate multumi in aceeasi masura ascultatorul obisnuit sa se simta leganat in ritmul consacratelor valsuri de altadata: Imperial, Povesti din Padurea Vieneza, Sange Vienez, Voci de Primavara, Trandafirii din Sud si inca multe altele.

In locul acestora, dirijorul a scos din arhive piese mai putin cunoscute, desigur ca sa satisfaca pretentiile celor din generatia sa si chiar mai noi. Pentru a-i atrage si mai mult pe telespectatori, televiziunea austriaca a insotit fondul muzical cu imagini de vis, tot ce poate oferi mai frumos tara Alpilor si a Dunarii: peisaje cu superbe ramuri inflorite sau altele cu crengi impovarate de turturi, promoroaca si zapada din belsug.

Diversitatea peisagistica a fost completata de castelele plantate de-a lungul malurilor austriece ale Dunarii, ruinele unor fortarete risipte tot pe acolo, palatele vieneze si arhitrectura moderna a tarii.

N-au fost neglijate nici scenele coregrafice, parca anume gandite ca sa atraga ambele generatii de ascultatori: unii au putut privi baletul modern, dinamic si cu accente acrobatice, altii clasicul dans al balerinelor volatile, al jupelor fluturande si al poantelor abia atingand pardoseala.

Una peste alta, dirijorul a preluat bagheta somitatilor de referinta de altadata, ca sa demonstreze ca se poate crea si un altfel de concert, unul alert, iesit din tipare, care nu respinge optiunile seniorilor, dar se adreseaza in cel putin egala masura juniorilor.

Au si ei dreptul sa se bucure cu ce le place: de ei depinde daca faima familiei Strauss si a muzicii de saloane va mai dainui si in deceniile sau chiar in veacurile viitoare, cel putin cum a dainuit pana acum.

Ca sa nu ramana insa nimeni uitat, concertul s-a incheiat, ca si toate celelalte concerte de Anul Nou ale flarmonicei vieneze, cu obisnuita polca, cu "valsul tuturor valsurilor", Dunarea Albastra de Johann Strauss-fiul si cu marsul Radetzky de Johann Strauss-tatal, caruia i-as zice "marsul tuturor marsurilor".

Corect. Asta imi suna ca o reconciliere peste veacuri pe care o face posteritatea, tinand seama de cunoscuta concurenta acerba intre cei doi Strauss - tatal si fiul.

CTP, după ce a văzut conferința lui Cătălin Cîrstoiu: ”I s-a mai rărit zâmbetul iliescoid...”

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a susținut vineri, 19 aprilie, o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate în condiţiile...

De ce Robert Negoiță nu poate fi candidatul coaliției la Primăria Capitalei. „Niciun primar de sector nu are mai multe șanse decât Piedone”

În contextul unei crize generate în alianța PSD-PNL, generată de zvonurile legate de o eventuală retragere a medicului Cătălin Cîrstoiu, primarul de la Sectorul 3, Robert Negoiță, s-a...