Ziare.com
Actual Politic Business Sport Life 
Liviu Dragnea > Calin Popescu Tariceanu
A   A   A

Cum a ajuns Calin Popescu Tariceanu paralel cu Liviu Dragnea

Cum a ajuns Calin Popescu Tariceanu paralel cu Liviu Dragnea
De la inceput mi s-a parut grotesca minciunica domnului Tariceanu cum ca l-ar fi cunoscut pe fiul disidentului Gheorghe Ursu, ucis in temnita de la Aiud in 1985, cat si explicatia ulterioara prin care cere scuze pentru confuzie, intrucat cunoscuse un alt fiu, al unui alt disident, ucis si el, tot la Aiud si cam tot pe-atunci.

Ceva la fel de grotesc n-am mai auzit decat in fabulatia S.F. a domnului Dragnea despre cei patru asasini fiorosi pregatiti sa-l asasinaze, dar care s-au lasat pagubasi in momentul cand i-au zarit mustata si logodnica.

Ar trebui sa fie usturatoare pentru domnul Tariceanu replica fiului respectivului disident, care respinge cu indignare ideea ca cei doi s-ar fi cunoscut vreodata, dar, in opinia mea, este devastatoare cea de a doua replica, prin care tot fiul disidentului il acuza pe domnul Tariceanu ca "incearca din rasputeri sa-si asocieze abuziv numele patat in dosare de coruptie cu cel al unui disident ucis de Securitate".
Scuzele in dorul lelei

Presedintele ALDE a cerut pana la urma scuze, intr-o forma cam alambicata, facand trimitere la o "regretabila eroare" si profitand de ocazie sa precizeze ca la Facultatea de Constructii, unde lucrase ca asistent, atat dansul cat si colegii il considerau pe cel ucis ca fiind "un inginer de-al nostru".

Sesizati nuanta? Noi, ai nostri, noi inginerii constructori, din care unul a fost torturat si ucis. Ceilalti am scapat cu viata, dar luptam si suntem luptatori pe aceeasi baricada.

Nu asa se cer scuzele cand ai comis ceva grav. Cu atat mai mult cu cat in scuzele sale, domnul Tariceanu mai mult se lauda, decat se dezvinovateste: el ii raspunde lui Andrei Ursu, amintindu-i despre propria sa lupta impotriva lui Augustin Lazar, ca despre adevarate fapte de arme, si insista pe meritul sau propriu, in razboiul cu procurorul general, "angrenat in prigonirea opozantilor regimului comunist".
Mai aminteste hodoronc-tronc si de faptul ca "a refuzat, din acelasi motiv, sa mearga la recentele discutii cu presedintele Romaniei de la Cotroceni", iar in plus - reproduc textual: "si eu, ca si dvs, impartasim aceleasi principii, cred, macar in atitudinea fata de comunism si suntem la fel de revoltati fata de cazul domnului Augustin Lazar".

Observati smecheria? Intrucat n-a reusit sa-si asocieze numele cu cel al disidentului Ursu, domnul Traiceanu incearca sa se asocieze cu fiul, sub pretext ca impartasesc amandoi aceleasi principii.

Refuz sa cred in "regretabila confuzie" a liderului ALDE. Mai curand, pare sa fie un regretabil calcul: crezuse despre cele declarate ca vor ramane uitate si nu s-a asteptat deloc sa apara pe neasteptate fiul lui Gheorghe Ursu, caruia va trebui sa-i dea explicatii.
Toti suntem egali, dar unii stau la coada, in timp ce altii asteapta sa fie serviti pe tava

Raspunsul taios al lui Andrei Ursu il pune insa la zid pe interlocutorul sau cu o caracterizare care - macar partial - merita reprodusa: "El doreste sa se asocieze in acest mod abject cu cauza si memoria unui disident. Se erijeaza nu doar intr-un profesor al meu (care n-avea cum sa fie), dar - printr-o insalubra manevra oportunista - chiar intr-un apropiat al meu, deosebit de intim, in care as fi avut atata incredere, incat sa-i fi confiat informatii despre soarta tatalui meu ucis de Securitate!".

Este atat de logic si de convingator ceea ce scrie fiul disidentului Ursu incat toata expunerea alambicata prin care se apara Tariceanu mi se pare o aberatie.
De altfel, dansul este foarte preocupat in ultima vreme de propria imagine publica si poate de clarificarea unor aspecte din trecutul lui pe care unii - nu stiu daca justificat sau nu - il pun sub semnul intrebarii.

Presa a fost informata vineri de catre un cercetator din CNSAS, istoricul Madalin Hodor, ca domnul Tariceanu, a cerut "peste rand", si deci foarte urgent, dosarul tatalui sau vitreg, Dan Amedeo Lazarescu.

Retin doua aspecte. Primul este acela ca presedintele ALDE se considera deasupra multor altor romani - cei care asteapta la coada ca sa-si obtina dosarul, a intemnitatilor de altadata care merg noaptea cu trenul, ca sa ajunga la Bucuresti in acelasi scop.

Presedintele Senatului nu sta la nicio coada, nu asteapta la niciun rand. El conteaza ca va fi servit cu dosarul pe tava. Eventual, prin curier.
Al doilea aspect este cel al urgentei. Pentru ce are nevoie domnul Tariceanu acum si imediat de dosarul de la CNSAS al tatalui sau vitreg, condamnat candva de regimul comunist la 20 ani munca silnica?

Tocmai pentru asta, pentru ca a fost condamnat, pentru ca respectiva condamnare a fost evident politica, pentru ca este notorie, pentru ca cel condamnat a fost o cunoscuta personalitate in lumea politica si, dupa toate acestea, pentru ca era tatal vitreg al lui Calin Popescu Tariceanu.

Sau poate s-a speriat la ideea ca personalitatea, respectiv tatal, pilonul sau politic cu care se faleste in lume, are un palmares poate chiar mai incomod si mai apasator decat cel cu care il acuza pe Lazar: conform informatiilor aparute in presa, respectivul tata s-ar fi ocupat in regimul de trista amintire cu "vanzarea" catre Securitate a colegilor liberali, primind contravaloarea in lei.
De doua milenii, argintii sunt tot arginti

Nu este de mirare, delatiunea era moneda de schimb predilecta a Securitatii, dar ma intreb ce ar trebui sa apese mai greu o constiinta: eventualul rol indirect si nerecunoscut de el al lui Augustin Lazar in tragicul episod Iulius Filip sau rolul direct si recunoscut de Dan Amedeo Lazarescu, care cu mana lui, nu altfel, si-a dat colegi pe mana organului represiv, contra cost?

N-as vrea sa fiu deplasat, dar eventualul rol al lui Augustin Lazar imi vine sa-l compar, de exemplu, cu cel al lui Valer Dorneanu, care a fost si el, timp de 10 ani, procuror in regimul Ceausescu si mi se pare imposibil sa nu fi fost implicat in condamnari politice.

Pentru episodul Amedeo Lazarescu insa nu-mi vine alta comparatie decat cea cu legendara suma de 30 de arginti, platita candva in conditii asemanatoare.
I-o fi mirosit a sange domnului Tariceanu, de a simtit atat de urgent nevoia sa consulte dosarul tatalui? Sau, mai curand, incearca sa cosmeticizeze chiar dosarul, domnia sa fiind mester in a face din alb negru si din negru alb, ca si in cazul fiului disidentului Ursu?

Intuitia imi spune ca domnul Tariceanu, caruia nu i-a reusit sa-si asocieze numele langa cel al inginerului Ursu, gandeste ca n-ar fi rau sa-l asocieze langa cel al propriului sau tata vitreg, folosind mai mult episodul cand acesta era condamnat la 20 ani munca silnica si mai putin episodul cand tot dansul incasa de la Securitate contravaloarea in arginti a serviciilor efectuate.

Micimea morala a unui om cu mari pretentii
Ma raliez la intrebare si nu inteleg cum poate indrazni sa se vada in fruntea tarii autorul cunoscutului "biletel roz", unul care cerea pe fata o interventie in Justitie, care nu ezita sa plateasca un lobby de 50.000 de dolari numai ca sa fie fotografiat langa un demnitar american, care a ajuns nefrecventabil in fata liderilor Europei, care obstructioneaza propria sa cercetare neraspunzand cererii DNA cu privire la ridicarea imunitatii sau care - iata - doreste sa fie servit peste rand, acolo unde disidentii de altadata, pe care domnia sa pretinde ca-i respecta, asteapta cuminti la coada.
Facebook ShareTweet
 Luni, 15 Aprilie 2019, ora 07:51
 Colaborator:Victor Pitigoi

 Articol citit de 11392 ori

Citeste si: