Reintoarcerea terorismului antisemit, testul unei civilizatii pe punctul de a se narui

In era nazista se raspandea in Europa, din Germania, genocidalul terorism antisemit. Care a revenit, lovind orasul Halle. Autoritatile se arata oripilate si hotarate sa curme fenomenul. Dar nu-s nevinovate sau credibile.

Doi oameni au fost ucisi la Halle intre altele din cauza stangaciilor autoritatilor in materie de protectie a cetatenilor si de combatere a antisemitismului.

Frustrat de incapacitatea sa de a sparge geamurile securizate ale sinagogii din Halle, unde ar fi vrut sa omoare zeci de enoriasi, un negationist al Holocaustului a ales in ziua in care in Romania se comemora Holocaustul sa impuste persoane aflate intamplator in preajma lacasului de cult evreiesc.

A insangerat astfel cea mai sfanta zi a calendarului evreiesc, filmandu-si faptele de "glorie". Dupa care si-a postat pe Net inregistrarea, in care asasinul terorist de dreapta afirma ca e de parere ca exterminarea evreilor europeni de catre hitleristi n-ar fi avut loc. Si ca evreii ar constitui "radacina tuturor relelor".

Intrucat s-a afisat ca extremist de dreapta solicitand admiratia altora prin incarcarea "ispravilor" sale in retea, multi observatorii l-au anexat pe faptas unei serii similare. Cea din urma ii include pe islamofobul norvegian Anders Breivik, ca si pe celalalt ideolog al etnomorfozei, al asa-zisei "mari substituiri etnice", care a umplut de sange moscheile din Christchurch, in Noua Zeelanda.

Sinagoga nepazita

Merita deci luata in seama in mod special fapta din Halle? Nu e o simpla repetare, partial esuata, a unor tentative similare de asasinat in masa, comise de extremisti in lumea libera? Ce-o face altfel?

Una din diferente rezida in tara in care a avut loc. In care atentatele politice au sporit anul trecut cu 20 la suta, ajungand, conform statisticilor, la nu mai putin de 1.800. Alta in caracterul ei antisemit, predictibil si evitabil. Precum si in semnalul pe care-l lanseaza despre aparenta incapacitate a autoapararii sistemului democratic zguduit din temelii de aceasta crima.

Caci liberala Germanie, o tara model in materie de asumare oficiala a raspunderii pentru Holocaust, s-a mandrit mult timp ca nu e Franta. Si ii sedea bine sa nu fie ca Hexagonul, marcat, din 2006 incoace, de un sir de asasinate antisemite comise de musulmani fanatizati, ucigand fara jena si oricand evrei, fie ei copii, adolescenti sau rabini, fie tinere femei sau batrane supravietuitoare ale Holocausului.

La Halle, sursa acestui postbelic orgoliu german a secat. In fapt, limitata doar de miraculoasa incompetenta a teroristului si de norocoase defectiuni tehnice ale armelor lui, vanatoarea de evrei din acest oras est-german constituie provizoriul final anuntat al cronicii unei indelungi involutii.

A derula filmul inapoi ne ajuta sa detectam erorile marunte si majore conditionand pacatul varsarilor de sange comise in Saxonia-Anhalt in ziua de Yom Kippur, a iertarii pacatelor.

De neinteles, de pilda, e decizia (intre timp revocata) a autoritatilor locale si federale de a nu tine cont de avertismentele expertilor si comunitatilor israelite, lasandu-le pe multe, intre care si pe cea din Halle, nepazite intr-o zi de sarbatoare.

Vina autoritatilor

Si mai putin comprehensibil e lantul virtual interminabil de nefacute ale unor oficialitati germane care nu pierd niciun prilej de a condamna ferm, intern, antisemitismul, dar care isi decredibilizeaza propriul demers si se autodiscrediteaza permanent, tot optand gresit in raport cu ura pe evrei.

In ziarul berlinez Die Welt, seful concernului editorial Axel Springer, Matthias Dopfner, jaloneaza istoria acestor erori si inadecvari voluntare sau involuntare ale elitei politice, juridice si culturale germane.

In temeiul lor, Dopfner intocmeste un memorabil rechizitoriu referitor la sursele a ceea ce autorul, pe drept, considera a fi un "colaps de sistem".

In cauza e, nu in ultimul rand, o vinovata negare a realitatilor si, in special, a celor care contravin comodului conformism in fata ideologiei corectitudinii politice. In cauza sunt tacerea, impaciuitorismul si lasitatea unui dolce far niente al elitelor in fata extremismelor care nu sunt de dreapta.

De pilda, in fata mult cocolositului fanatism musulman, ignorat sau edulcorat frecvent, desi include o ura fata de evrei nu mai putin asasina decat a neonazistilor si a extremistilor, antisemiti de regula si ei, ai stangii, ce-si ascund cu grija iudeofobia indaratul antisionismului.

Or, lunga nu e doar lista pernicioaselor relativizari, omisiuni de subiecte "incorecte politic" si derapaje morale ale unei prese care se fereste sa tematizeze adecvat ce nu-ntelege ori nu-i convine ideologic, dar justifica escamotarea realitatii, pitind-o la umbra unei clamate, dar false irelevante.

Nu mai putin intristator e sirul iresponsabilelor greseli legislative, politienesti si judecatoresti. Nu putini magistrati incurajeaza prin impunitate iudeofobia, lasand nepedepsiti de pilda antisemiti ce incearca sa incendieze sinagogi, dar sunt calificati drept "demonstranti" anti-israelieni.

Ori mangaie pe crestet companii precum Kuwait Airways, care discrimineaza evrei, refuzandu-le transportul aerian, fara sa se intervina, fara sa li se retraga licentele germane unor astfel de concerne antisemite.

La fel sau chiar mai daunatoare, de vreme ce starnesc grave confuzii morale si confera aparenta admisibilitate extremismului, sunt indiciile de impaciuitorism emise de Guvern. Unul care osandeste orice forma de iudeofobie, dar se crede indrituit sa slabeasca statul de drept, relativandu-si propriile granite.

Ori sa se abtina la ONU de la vot, cand nu aproba rezolutii condamnand aiurea si unilateral statul evreu. In rastimp, parte din clasa politica aplauda, odios, nefericita hotarare a presedintelui Germaniei de a felicita antisemita teocratie a ayatolahilor iranieni la patru decenii de la revolutia islamica, in ciuda evidentelor tendinte teroriste si amenintari genocidale ale acestui regim extremist.

Pe cine sa mire ca, in aceste conditii, antisemitismul ia proportii, afectand tot mai vadit, pe langa marginile societatii germane, si centrul ei. Ca, devenit tot mai virulent, se crede perfect legitim si se arata din ce in ce mai dispus sa intre in actiune, trecand tot mai lesne si mai des frontiera dintre teoria urii exprimata pe net si actiunea criminala fatisa, precum cea savarsita la Halle.

Si ca evreii europeni se intreaba iar, tot mai staruitor, daca nu e cazul sa emigreze, lasand mult invocata civilizatie iudeocrestina, care se dezbara de crestinism, sa se descurce si fara iudei.

Nimic n-ar dezavua Germania postbelica mai rau decat esecul ei in sfera combaterii antisemitismului. Si recrudescenta unui repatriat terorism antisemit. Chestiunea, sa ne-ntelegem, nu-i priveste defel doar pe evrei. Ori doar capacitatea de a supravietui a democratiei liberale. Ci e si testul unei civilizatii aflate iar pe punctul de a se narui.

Petre M. Iancu

CTP, după ce a văzut conferința lui Cătălin Cîrstoiu: ”I s-a mai rărit zâmbetul iliescoid...”

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a susținut vineri, 19 aprilie, o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate în condiţiile...

De ce Robert Negoiță nu poate fi candidatul coaliției la Primăria Capitalei. „Niciun primar de sector nu are mai multe șanse decât Piedone”

În contextul unei crize generate în alianța PSD-PNL, generată de zvonurile legate de o eventuală retragere a medicului Cătălin Cîrstoiu, primarul de la Sectorul 3, Robert Negoiță, s-a...