Tari bogate, tari sarace. Solidaritatea europeana, "corona-bondurile" si iminenta criza post-pandemie a UE

Autor: Valentin Naumescu - presedinte ICDE
Duminica, 05 Aprilie 2020, ora 09:56
19785 citiri

Saptamana trecuta a avut loc un summit online complet ratat al UE, trecut pe cat posibil sub tacere de oficiali si de presa, pentru a nu panica suplimentar cetatenii europeni.

In esenta, tarile bogate, puternice si sigure ale zonei euro (Germania, Olanda, Austria etc.) au respins categoric lansarea unor asa-zise "corona-bonduri", practic niste obligatiuni financiare europene prin care datoriile tarilor vulnerabile din sud (Italia, Spania, probabil si altele care vor fi sever afectate) ar fi urmat sa fie preluate de UE in ansamblu ("mutualizarea" sau preluarea la comun a datoriilor suverane) fiind, bineinteles, platite ulterior de economiile aflate pe plus ale Uniunii, ca semn al solidaritatii intre bogati si saraci, intre performanti si neperformanti, intre disciplinati si indisciplinati in cadrul UE.

N-a mers. Italia tuna si fulgera acum si ameninta cu o politica favorabila Rusiei. Vin vremuri economice si politice tulburi si decizii cruciale de luat in noua UE-27. Unde se va plasa Romania?

Pe scurt, in cinci puncte:

* Summit-ul european online de saptamana trecuta a fost unul dintre cele mai categorice esecuri ale UE din ultimii ani, consemnand doar o tentativa de dialog, scurta, nervoasa si exploziva, intre liderii europeni, fara nicio sansa de gasire a unui compromis in cadrul acelei intalniri virtuale a sefilor de state si de guverne;

* Discutia din Consiliul European a fost practic intrerupta brutal de Italia dupa ce Germania, Olanda si alte economii competitive au respins din start propunerea a noua tari de lansare a "corona-bondurilor" europene, prin care datoriile suverane ale statelor vulnerabile ar fi fost convertite in obligatiuni financiare ale UE, fiind practic trecute "la comun";

* Sefa Comisiei Europene, germana Ursula von der Leyen, s-a exprimat descurajant pentru Italia, in sensul ca "tema corona-bondurilor este doar un slogan. Dincolo de el, se pune problema garantiilor, si din acest motiv retinerea Germaniei si a altor state este justificata"(sursa: AICI);

* Criza de sanatate publica va trece. Va lasa insa in locul ei o criza economica si, ca intotdeauna in asemenea situatii, o criza politica. Ma numar printre cei care considera ca, foarte probabil, criza post-pandemie a UE (economica si politica) va fi mai lunga si mai periculoasa decat pandemia insasi, cu atat mai mult cu cat UE a fost prinsa chiar in momentul sensibil al negocierii bugetului 2021-2027, punand astfel serios la incercare solidaritatea celor 27 de tari membre si soliditatea Proiectului European.

Poate parea paradoxal, dar Occidentul transatlantic (UE-SUA-Marea Britanie-Canada) va avea sansa sa se reinventeze in perioada post-pandemie, daca va avea o clasa politica inteligenta si inspirata, suficient de puternica pentru a se delimita ferm de regimurile dictatoriale mincinoase de la Moscova si Beijing si de a nu mai face compromisuri cu guverne abuzive, evident dominate de dorinta politica de a diviza si desfiinta suprematia Vestului;

* Se apropie momentul unor decizii cruciale in UE. In general, marile crize ale istoriei (asa cum este aceasta, a COVID-19 si cea post-pandemie care va urma) sunt ocazii pentru resetari strategice majore si pentru adoptarea unor decizii care vor deschide noi drumuri.

Simplu spus, UE va iesi din criza "pe scut sau sub scut", fiind fie subrezita pana la a fi considerata "in moarte clinica", pentru a cita un clasic politic in viata, fie se va intari, va realiza necesitatea consolidarii atributiilor supranationale ale Bruxelles-ului (ceea ce cred eu ca se va intampla), va deschide tema unui nou tratat al UE si va deveni pana la sfarsitul deceniului care tocmai a inceput un superstat, implinind practic vechiul vis federalist. Una din doua. Pe termen lung, cale de mijloc nu mai exista.

*

Pe larg:

Nu am nicio indoiala ca ceea ce este astazi criza de sanatate publica va trece pana cel tarziu la mijlocul verii, poate chiar mai repede. Dar la fel de convins sunt ca ea va lasa loc altor doua crize, mai lungi, mai dure si mai periculoase pentru un numar mult mai mare de cetateni, daca nu pentru noi toti - criza economica, urmata de criza politica a UE-27, care vor duce la reasezarea ei, intr-un fel sau altul.

Aceste din urma doua crize sunt nascente in momentul in care vorbim si le vom vedea mult mai clar conturate dupa vacanta de Paste.

Inca de la formarea Comunitatilor Europene, in anii '50, tema solidaritatii statelor membre a fost centrala, esentiala, si asa a ramas pana astazi. Este, in fond, ceea ce justifica insasi Ideea Europeana postbelica, in raport cu traditia statului national suveran.

Pentru ce altceva merita sa mai stai intr-o Uniune de state, daca nu pentru ideea ca ceilalti iti vor veni in ajutor cand iti va fi mai greu si ca impreuna sunt sanse mult mai mari de a-ti fi mai bine decat separat?

Ceea ce este insa diferit fata de acum 70 de ani este atat numarul, cat si diversitatea tarilor participante la Proiectul European. Europa integrata este mult mai dificil de gestionat in prezent.

La inceput au fost implicate in Proiectul European doar sase state vest-europene (RFG, Franta, Italia, Olanda, Belgia, Luxemburg), recent redemocratizate dupa regimurile autoritare pe care le avusesera pana in 1944-1945, toate ruinate de razboi, dar intre care diferentele economice, sociale, religioase, educationale si culturale, chiar daca reale, nu erau totusi atat de izbitoare cum sunt astazi diferentele economice, de performante institutionale si de cultura politica intre cele 27 de tari componente.

Occidentul isi putea reliefa mult mai usor vointa si trasaturile comune atunci, dupa razboi, decat in prezent, cand tonurile si nuantele nationale, regionale si locale au devenit infinit mai complexe, mai confuze si mai intretesute cu interesele dezbinatoare, infiltrate de marile puteri orientale Rusia si China.

La randul ei, structura sociala a societatilor componente ale UE s-a schimbat considerabil in ultimii 30 de ani, prin succesiunea generatiilor, distantarea (pierderea) memoriei istorice a razboiului precum si adaugarea unui strat substantial de migranti non-europeni din Orientul Mijlociu, Africa si Asia, cu sensibilitate culturala si politica diferita de cea occidentala.

Propunerea de lansare a "corona-bondurilor" europene a cazut. Nu stim daca guvernul populist de la Roma, rezultat in urma victoriei spectaculoase a Miscarii de Cinci Stele de acum doi ani, chiar a crezut vreun moment ca Germania si Olanda vor "musca" momeala, preluand acum si platind mai tarziu datoriile mai vechi sau mai noi ale Italiei (da, Italy First! strigau populistii - sursa: AICI -, cu aroganta nationalista - sursa: AICI -, in campania electorala din 2018 si iata ca nu au ajuns prea departe), dar a speculat momentul emotional actual pentru a incerca sa repuna in discutie tema solidaritatii europene si pentru a deschide larg punga germanilor si olandezilor.

Fara a fi o tara saraca, Italia are totusi o economie vulnerabila din perspectiva datoriilor publice mari, care se ridicau la 135% din PIB inainte de criza pandemiei.

Intr-un stil sec si direct, specific olandezilor, ministrul de Finante Wopke Hoekstra a intrebat daca, in loc de corona-bonduri, nu ar fi cumva mai indicat ca UE sa investigheze de ce unele tari au fost mai bine pregatite si fac fata mai usor pandemiei decat altele. Cam acesta este peisajul politic european la ora la care vorbim.

Sigur, tema ajutorului financiar pentru statele cele mai afectate nu este incheiata, este abia la inceput. O sa mai apara multe filmulete dramatice pe Facebook, in care diverse cetatene si cetateni italieni vor striga pe strada cat pot de tare ca nu mai au bani si nu mai au ce sa manance, iar opinia publica europeana va fi bineinteles emotionata, asa cum este firesc.

Premierul italian va continua sa ameninte UE cu o politica binevoitoare fata de Rusia si cu deschiderea portilor cetatii romane agentilor si ofiterilor rusi care vor veni, desigur, "sa ajute" republica din peninsula in lupta contra coronavirusului...

Dar, dincolo de aceste accente de suprafata, ajutor cu adevarat serios Italia va primi tot din partea UE si a SUA, nicidecum a Rusiei sau Chinei. Dincolo de propaganda regimurilor dictatoriale de la Rasarit, rapoarte concrete ale UE arata ca deja ajutorul insumat primit de la Germania si Franta (materiale sanitare) depaseste ajutorul Chinei, iar despre al Rusiei, ce sa mai vorbim, este zero.

Pe de alta parte, Banca Centrala Europeana pregateste un pachet financiar de ajutor pentru depasirea efectelor pandemiei de 750 de miliarde de euro, care vor fi injectati in economia europeana in perioada urmatoare.

Va trebui sa dam la o parte multe si groase perdele de fum pana sa ajungem din nou la chintesenta crizei post-pandemice si, de fapt, a crizei Proiectului European: diferentele (poate prea) mari care exista inca intre tarile bogate si tarile sarace din UE, intre economiile solide si competitive si cele vulnerabile, intre societatile disciplinate si cele indisciplinate, intre modelele culturale performante si cele iresponsabile si asistentiale.

Aici este cheia succesului sau esecului. Pentru a supravietui pe termen lung, UE trebuie sa-i invete pe cei mai slabi sa isi ridice rapid nivelul de performanta, fiindca ideea asistentiala intre Vest si Est sau intre Nord si Sud nu va rezista la nesfarsit.

Si, pe deasupra, trebuie sa privim dincolo de imensele deservicii aduse de populistii de dreapta si de stanga, care inunda spatiul public euro-atlantic cu critici isterice la adresa unor dusmani inchipuiti, cu iluzii vandute ignorantilor si cu discursuri de o infioratoare ipocrizie.

Dar perdelele de fum vor fi in cele din urma date la o parte una cate una, populistii vor ramane curand in pielea goala, urland de disperare, smulgandu-si parul din cap si amenintand cu o iluzorie prietenie cu Rusia si China, daca nu li se dau bani.

Abia atunci discutia se va relua cu seriozitate in jurul "mesei rotunde" a Occidentului, cu cartile pe fata. Acest lucru se va intampla atunci cand criza din 2020 va arata fiecaruia de ce este in stare, dincolo de palavre si de lozinci populiste, si care ii este locul in sistemul relatiilor internationale.

Caci si Italia are, trebuie spus, argumentele ei valabile (chiar daca evident nu acel Italy First! exaltat al populistilor nationalisti de la alegerile din martie 2018), iar Vestul are nevoie de Italia tot atat cat Italia are nevoie de Vest pentru a ramane pe linia de plutire a tarilor civilizate, si nu a guberniilor rusesti aflate la distanta de Imperiu ori a depozitelor de marfuri ieftine ale Chinei de peste mari, adica o simpla afacere comparabila cu una din investitiile oarecare ale Beijingului, care cumpara Africa neagra la preturi de nimic.

Nu acesta trebuie sa fie rolul si destinul Italiei in secolul XXI, iar italienii cu capul pe umeri vor intelege acest lucru si vor separa apele in politica italiana.

Nu vom ajunge curand la reevaluarea pozitiva a Proiectului European si a Occidentului, sigur nu anul acesta, poate nici in urmatorii 2-3 ani (post-criza si recuperarea economica), dar va veni negresit si vremea adevarurilor incomode pentru natiunile Europei, mai repede decat isi imagineaza liderii nationalisti eurofobi.

Cat valoreaza fiecare stat, ce poate sa mai faca el pentru cetatenii sai in secolul XXI, separat de comunitatea democratiilor europene liberale si de alianta transatlantica, de un sistem integrat al cunoasterii stiintifice avansate si al comunitatii de valori occidentale, intr-o lume a blocurilor gigantice de interese si resurse?

Se va vedea ca orice stat luat in parte poate sa mai faca putin, foarte putin.

Dincolo de strategiile epidemiologice si variantele de tratament care se tot discuta, pandemia testeaza in aceste luni cele mai bune forme politice de raspuns si cele mai eficiente cadre organizationale in care oamenii se pot apara si isi pot proteja interesele in cazul unor mari primejdii.

Sa fie oare acea forma ideala de organizare statele nationale, sa fie comunitatile locale mici si fragmentate, sa fie Uniunea Europeana, sa fie Occidentul (incluzand, pe langa UE, tarile de limba engleza SUA, Marea Britanie si Canada), sa fie lumea intreaga, cu Rusia si China la brat, aceasta viziune utopica ce incearca sa apropie inutil si contra-productiv democratiile liberale de regimurile autoritare, criminale si mincinoase?

Va urma o perioada a raspunsurilor intermediare si apoi a evaluarii finale. Fiecare dintre noi, ca cetatean, contribuabil, pacient, investitor, profesionist, alegator etc. are acum o opinie, la cald. Opinia mea este ca UE va intra intr-o perioada de restructurare (inclusiv cu un nou Tratat pana la sfarsitul deceniului), ca isi va intari puterile si atributiile supranationale mergand pe directia unui superstat (conditie pe care poate ca nu o va atinge pe deplin niciodata, dar va tinde asimptotic spre ea, ca solutie pentru a nu disparea in negura confruntarii egoiste a statelor nationale), ca UE, SUA, Marea Britanie si Canada vor redescoperi impreuna functionalitatea si valoarea strategica a Occidentului si se vor delimita ferm de regimurile abuzive si nocive de la Moscova si Beijing.

Pe termen mediu si lung, Occidentul va reinvata treptat sa produca, isi va proteja mai atent suprematia tehnologica si va redescoperi industria, pentru a nu mai fi dependent de productia din China.

SUA au inceput deja acest proces de "repatriere" a industriei de automobile. Este opinia mea si cred ca am argumente in sensul reinventarii politice si economice a Occidentului, pornind de la valori si interese reformulate pe termen lung.

Stiu, vor spune unii ca aceasta este, in fond, redescoperirea vechii formule strategice post-1945, Vestul si Restul. Dar, si daca ar fi asa, ce ar fi rau in asta? Nicicand nu le-a mers mai bine "occidentalilor" decat inainte de 1989.

Istoria milenara ne arata ca civilizatiile se dezvolta cel mai bine si mai repede in antiteza si in competitie unele cu altele. Cand nu mai ai rivali, urmeaza inevitabil propria ta decadere.

In decembrie 1989, dupa summit-ul de la Malta, practic la sfarsitul Razboiului Rece, Gorbaciov le-a spus in gluma occidentalilor: "V-am facut cel mai mare rau, v-am lasat fara dusmani!".

Acum 75 de ani, linia de demarcatie ne-a prins, din nefericire, in partea nenorocita si perdanta a lumii, din cauza expansionismului rusesc. Acum suntem de partea buna, a celor care au vocatia libertatii. Occidentul trebuie sa stranga randurile sa isi pastreze aceasta vocatie, delimitandu-se totodata de Moscova si Beijing, atata timp cat acolo nu vor aparea regimuri noi ale libertatii, adevarului, democratiei autentice si respectului pentru cetatean.

Valentin Naumescu este conferentiar doctor abilitat in domeniul relatii internationale la Facultatea de Studii Europene a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca si presedintele asociatiei Initiativa pentru Cultura Democratica Europeana (proiectul Romania Europeana).

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.



„Ne mai gândim”. Nicolae Ciucă s-ar vedea în turul doi la prezidențiale cu Marcel Ciolacu, dacă coaliția nu va avea candidat comun
„Ne mai gândim”. Nicolae Ciucă s-ar vedea în turul doi la prezidențiale cu Marcel Ciolacu, dacă coaliția nu va avea candidat comun
Discuţiile despre candidaţii la alegerile prezidenţiale vor avea loc, între PNL şi PSD, după alegerile din data de 9 iunie, declara liderul liberal Nicolae Ciucă. Ciucă admite că, dacă...
Cum exploatează Piedone strategia „omului din popor”. Politolog: ”Dejunul cu muncitori este de manual”
Cum exploatează Piedone strategia „omului din popor”. Politolog: ”Dejunul cu muncitori este de manual”
Primarul de la Sectorul 5, Cristian Popescu Piedone, este cotat cel mai bine în majoritatea sondajelor de opinie pentru a câștiga Primăria Capitalei. El este văzut adesea „pe teren”,...
#Uniunea Europeana coronavirus, #nou trata Uniunea Europeana , #Uniunea Europeana