Socialismul dezlantuit si bataia pe diplomatia germana

Domneste supararea in partidele germane. De bine ce-au cazut de acord asupra reeditarii marii coalitii, partenerii ei isi celebreaza succesul certandu-se la cutite. La pamant risca sa ramana credibilitatea tarii.

Martin Schulz a anuntat ca renunta si la functia de ministru de externe, dupa ce a renuntat la sefia SPD.

Cum va arata, in aceste conditii, politica externa a Berlinului? Indarjita, ca mania care s-a instapanit in Germania? Furia maxima ii dezbina pe moment nu doar pe tinerii social-democrati de sefii lor certati pe posturi si sinecuri. O iritare nu mai putin notabila anima si baza crestin-democrata, disociind-o tot mai clar de sefa CDU, Angela Merkel, singura din partidul ei care, dupa 12 ani la carma, si-a rezervat si pe viitor dreptul la o functie importanta in guvern. Pretul acestei perpetuari la butoane?

Concesii peste concesii facute amicilor ei social-democrati, cu care a guvernat in ultimii ani, preluandu-le fara jena, populist, programele, revendicarile si corectitudinile politice. Asa s-a iscat la dreapta partidului si a electoratului ei o obida suficienta sa declanseze chiar si in disciplinata si obedienta Germanie, a carei loialitate fata de sefi poate trece drept proverbiala, o veritabila revolutie conservatoare.

Una, fara precedent, in istoria Germaniei federale. Razvratirea s-a soldat nu doar cu ascensiunea populismului AfD, ci si cu infrangerea categorica, in alegeri, a ceea ce decenii la rand fusese o confortabila majoritate de stanga. Austeritatea, menita sa mentina competitivitatea economica a tarii si, mai ales, neincrederea intr-o clasa politica germana decredibilizata de divortul ei categoric de temerile de depeizare a natiunii, sfarsisera prin a schimba radical starea de spirit in popor.

Parea deci sa fi venit timpul sa i se faca suveranului pe plac. Sa se formeze, asadar, un nou guvern, conservator. Unul economic reformist si liberal, in spirit crestin-democrat, doar usor ecologist si net mai sever decat in trecut in materie de refulare a presiunii imigrationiste, spre a se aplana frica de instrainare a natiunii. Ei bine, germanii au obtinut, in final, invers decat au vrut si au cerut la urne. Li s-a daruit stangismul dezlantuit al unui guvern social-democrat impenitent. Unora le pare chiar ca e mai socialist, in ciuda prezentei la timona a sefei CDU, decat toate cabinetele de care a avut vreodata parte tara, inclusiv in epocile Brandt ori Schmidt.

Iar toate acestea, intr-o epoca in care, cu exceptia PSD-ismului romanesc de tip penal, cu infractorul Liviu Dragnea in frunte, stanga socialista si social-democrata s-a vazut debarcata ori apune, irepresibil, pretutendeni de vreme ce nici in Zimbabwe n-a mai avut rabdare cu Robert Mugabe. Lumea s-a desprins de mult de socialismul unor figuri triste, sau, dupa caz, grotesti prin insatiabila lor pofta de putere, cuplata cu exces de marxism si crasa incompetenta administrativa si diplomatica, de tip Obama, Hollande, Renzi, Chavez sau Maduro.

Ce fac toate acestea cu credibilitatea establishmentului politic german nu e greu de ghicit. Dar elita berlineza nu s-a rezumat la atat. Continua sa zdrobeasca in veselie temeiul increderii in ea. Drept e, ca ar fi gresit sa i se atribuie ultramaleabilei cancelare intreaga raspundere pentru aceasta involutie germana, o simultana coborare in subsolul politic si al unei Europe in degringolada nu doar prin Brexit, ori insolenta populismelor de tip pesedisto-maghiaro-polonez.

O parte substantiala a vinovatiei pentru desfiintarea durabila a culturii politice democratice in Europa va trebui sa li se atribuie in mod cert liderilor social-democrati. Care, sub Sigmar Gabriel au incasat-o la voturi an de an, din pricina imbratisarii lor pana la sufocare, marca Merkel, astfel incat, batuti mar de prea multe ori, l-au implorat pe un tovaras expirat la Parlamentul European sa le preia conducerea. Martin Schulz a zis mersi si s-a-nfoiat spre a mai baga apoi, o data, in alegeri, SPD-ul in pamant. Apoi s-a jurat ca nu mai face o alianta cu crestin-democratii.

Si ca, in veci pururi, nu va prelua un portofoliu intr-un guvern Merkel pana ce partidul sau nu se va regenera. Acum insa l-ar fi vrut, dupa ce, vazand ca-si ia jucariile si fuge, cancelara il parase la presedinte. Care-i datora liderei CDU sefia statului. Asa ca prezidentul se revansase, luandu-l la refec pe fostul sau tovaras de partid. Momit cu un viitor in diplomatie, Schulz se razgandise, dupa ce preluase sefia SPD in schimbul promisiunii de a-l lasa pe predecesorul sau, Gabriel, sa ramana ministru de externe.

Or, in aceasta functie, Gabriel nu facuse decat gafe. Ii iritase pe americani, inclusiv, inutil, in locul unei abtineri, la ONU, printr-un vot negativ al Germaniei impotriva deciziei presedintelui Trump de a respecta democratia si a consfinti hotararea Congresului de mutare a ambasadei SUA la Ierusalim.

Ii suparase pe israelieni, calificandu-l drept "prieten" pe liderul OEP, Abbas, care ii finanteaza cu pensii grase pe teroristii palestinieni, autorizeaza dfiuzarea, pe bani europeni, a unor manuale doldora de antisemitism si ii numise pe israelieni "colonialisti", refuzandu-le dreptul la un stat propriu.

In schimb, replicase moale sau deloc infamiilor antidemocratice ale unor regimuri islamiste, precum cel de la Teheran. Toate acestea, circumstanta agravanta, ii sporisera popularitatea.

Acum e insa foc si para. Dar nu pe terti. Ori pe Dragnea. Ci pe "sceleratul" sau tovaras, Schulz. Caci cel care ar fi dorit sa fie succesorul sau la carma SPD si-ar fi incalcat fagaduiala de a-l lasa pe el, Gabriel, sef al diplomatiei. Gabriel se crede pesemne inzestrat cu drepturi superioare celor revenind germanilor inselati pe banda rulanta de promisiunile neonorate ale mai marilor de la conducere.

Cat priveste diplomatia, sub Schulz politica externa a Germaniei ar fi avut toate sansele sa fie pe maini la fel de bune ca in trecut. Ca presedinte al PE, demnitarul social-democrat numise "inspiranta" o alocutiune antisemita a lui Abbas din genul celor medievale, acuzandu-i pe evrei de otravire a apelor palestiniene. Nota de plata pentru politicianism? La urmatoarele alegeri.

Autor: Petre M. Iancu

Ciolacu susține reforma bugetară și regionalizarea teritorială: ”Să nu mai existe decalaje ca între Timişoara şi Bacău”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, 25 aprilie, la Timişoara, că regionalizarea teritorială şi reforma bugetară trebuie făcute, după o analiză şi un studiu exact în fiecare judeţ....

Clotilde Armand ironizează PSD-ul după ce i-a cerut demisia: "Mai stau, să vă scot din minţi că nu mai puteţi fura"

Trimisă în judecată pentru folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, Clotilde Armand, primarărița Sectorului 1 a declarat răspicat că nu va demisiona, aşa cum i-au cerut...