Ziare.com
Actual Politic Business Sport Life 
Europa > Germania
A   A   A

Der rote faden - Nord Stream

Der rote faden - Nord Stream
Romania conduce Uniunea Europeana cu un guvern in care nimeni nu vorbeste limba germana (nici limba romana nu este prea cunoscuta, se pare, acestui guvern) si, lipsita de orice subtilitate, si-a inceput mandatul de lider punand transant pe masa posibilitatea blocarii tehnice a coridorului Nord Stream 2.

Citeste toate textele scrise de Petrisor Peiu pentru Ziare.com

Sigur ca acest lucru se inscrie in logica parteneriatului cu americanii si cu polonezii, dar infurierea Berlinului este un pret prea mare pe care Bucurestiul nu si-l poate permite. Credinta natanga ca Germania nu ne este necesara intr-o Europa dominata de la Berlin este complet nesanatoasa si poate sa ne coste mult si pe termen foarte lung. Pana astazi, in ciuda legendelor populare, Germania nu a facut niciodata un gest ostil la adresa Romaniei, ci dimpotriva. Ostilizarea gratuita a Berlinului nu este pasul de care avem astazi nevoie, mai ales ca subiectul ales nu este unul "de viata si de moarte" pentru noi.
Geopolitica europeana moderna s-a nascut la 10 septembrie 1721 in micul orasel suedez de atunci (astazi finlandez) Nystad, acolo unde s-a semnat pacea care a incheiat Marele Razboi al Nordului (1701-1721) . Desi desfasurat in nordul continentului, acest razboi a definit pentru sute de ani viata centrului si estului european, ba chiar pe cea a intregului spatiu de la Atlantic la Urali. Prinsa inca in paradigma clasica a disputei globale franco-britanice, lumea va afla mai tarziu ca atunci, pe 10 septembrie 1721, batranul continent a devenit scena celei mai spectaculoase povesti de dragoste si ura, dintre doua natiuni uriase, care se atrag si se devoreaza simultan una pe alta, cu o tenacitate si o pasiune greu de inteles.
Germania s-a nascut, simbolic, la inceputul Marelui Razboi Nordic, la 1701, pe 18 ianuarie, atunci cand Frederick I s-a incoronat ca "rege al Prusiei", devenind din mare elector al Sfantului Imperiu Roman de natiune Germana, conducatorul unui regat care avea sa reuneasca ulterior aproape intreaga populatie germana. Rusia a devenit o mare putere europeana in urma tratatului de la Nystad, permitandu-i legendarului tar Petru cel Mare sa proclame Imperiul Rus in 1721, dand astfel nastere, formal, celei mai mari puteri politice si militare din Europa.

Relatia Germaniei cu Rusia a inceput ca fiind un flirt adolescentin, Prusia alaturandu-se coalitiei anti-suedeze condusa de Petru cel Mare la momentul oportun, 1715 (rusii obtinusera deja victoria decisiva a acelui razboi, la Poltava, in 1709), astfel incat germanii dau o singura mare batalie, la Stresow, pe insula Rugen, unde nimicesc cavaleria suedeza condusa de regele Carol al XII-lea. Oricum, oportunisti sau nu, germanii lui Frederick se aleg dupa Nystad cu intreaga Pomeranie, in vreme ce rusii capata teritoriile din estul si centrul Golfului Finic, inclusiv Ingria, unde Petru hotarase deja sa mute capitala la nou-construitul Sankt Petersburg.
Ambele proaspete puteri europene cresc pe seama unor razboaie continentale, chiar daca se afla in tabere opuse, in timpul razboiului de 7 ani, consumandu-se un episod simptomatic pentru natura contradictorie a povestii de dragoste si ura ruso-germane: in ianuarie 1762, la moartea tarinei Elisabeta, trupele tariste il incercuisera la Berlin pe Frederick cel Mare, dupa sase ani de victorii rusesti, iar Prusia se afla in pragul disparitiei. Imediat insa dupa moartea imparatesei, tar devine Petru al III-lea, un mare admirator al lui Frederick, care ii ofera acestuia pacea de la Sankt-Petrsburg si ii da mana libera pentru a invinge Imperiul habsburgic.

Intre rusi si germani a inceput atunci o frumoasa poveste de dragoste care avea sa dureze 100 de ani: la inceput au impartit (impreuna cu Austria) Polonia si Lituania de trei ori (1772, 1793 si definitiv in 1795), apoi rusii i-au eliberat pe nemti de "capcaunul" Napoleon Bonaparte, iar mai apoi Imperiul Tarist a avut o neutralitate binevoitoare care a permis prima unificare a Germaniei, terminata la 1871 prin tratatul semnat in Sala Oglinzilor din palatul Versailles. Un an mai tarziu, cancelarul Bismark formeaza "Liga celor trei imparati" si in 1887, Rusia si Germania semneaza "Tratatul de Reasigurare", care marcheaza retragerea Rusiei din afacerile europene, pentru un sfert de veac, permitand hegemonia absoluta a Berlinului; rusii primesc, la schimb, armament si tehnologie germana, iar relatia comerciala bilaterala incepe sa devina importanta.
Povestea de iubire capata o turnura de violenta domestica grava in timpul Primului Razboi Mondial, care se termina urat pentru rusi, cu pacea umilitoare de la Brest-Litovsk, dar dragostea triumfa din nou la 23 august 1939, odata cu semnarea pactului Ribbentrop-Molotov. Urmeaza un nou episod violent, in decursul sangerosului razboi mondial al doilea, care se incheie cu distrugerea si destramarea Germaniei: aceasta pierde definitiv peste un sfert din teritoriul avut in 1937, restrangandu-se dincolo de linia Oder-Neisse, adica renuntand la Prusia orientala, la Silezia, la Branderburg si Pomerania; 10 milioane de germani sunt alungati din teritoriile ocupate de Armata Rosie in Polonia, Cehoslovacia si Ungaria (plus Iugoslavia), dintre care 500.000 mor pe drum, o catastrofa umanitara neasumata niciodata de rusi, de polonezi sau de cehi si slovaci.
Milioanele de morti in razboi si raurile de sange care au curs sunt ingropate, practic, la 3 octombrie 1990, atunci cand a doua unificare a Germaniei este infaptuita, cu binecuvantarea si sprijinul rusilor lui Mihail Gorbaciov.

Astazi, la 300 de ani de la tratatul de la Nystad, pentru a intelege Europa, trebuie sa stii germana si rusa; Germania conduce vestul continentului (Uniunea Europeana), Rusia este estul continentului si intre cele 2 jumatati de Europa curg 200 miliarde de metri cubi de gaze.

Intr-o lucrare exceptionala din 1946, "Twenty Years of Russo-German Relations: 1919-1939", Foreign Affairs, Vol. 25, No. 1 (Oct., 1946), pp. 23-43, istoricul englez Sir John Wheeler-Bennett, are o exprimare memorabila: "Un factor cardinal in relatia bilaterala ruso-germana (prusaca) este existenta unei Polonii independente. (...) Cand Polonia a disparut de pe harta Europei, Rusia si Germania s-au confruntat intre ele pana la a se devora una pe alta". Ei bine, astazi, atat Germania, cat si Rusia au invatat sa traiasca cu o Polonie independenta si au descoperit o forma mai sofisticata de a determina soarta Europei: energia.
Daca lumea moderna este pusa in miscare de ceva, acel ceva este energia, iar energia in Europa inseamna, inainte de toate, gaz.

Rusii si germanii sunt cele mai mari natiuni europene: 82 de milioane de oameni fac din Germania principalul stat din Uniunea Europeana, iar 142 milioane de rusi fac din Federatia Rusa cea mai populata tara europeana. 1,2 milioane de cetateni germani au origini ruse si 250.000 de cetateni rusi traiesc si muncesc in Germania. Anul trecut, Germania a fost a patra cea mai mare economie a lumii (4.400 miliarde USD-PPP, la paritatea puterii de cumparare), iar Rusia a cincea cea mai mare economie a lumii (4.150 miliarde USD-PPP) . In termeni nominali, economia germana este de trei ori mai mare decat cea rusa, insa.
Nimic nu exprima mai bine interdependenta sistemica dintre economia rusa si cea germana decat balanta combustibililor solizi:


(Sursa AICI)

Germania importa intreaga cantitate de titei consumata (si este cel mai mare consumator din UE), peste 90% din gazul consumat (si este cel mai mare consumator european - jumatate din consumul total al UE) si jumatate din carbunele consumat (si este cel mai mare consumator din UE - peste jumatate).

Germania are cea mai mare si performanta economie din UE (cam o treime din UE fara Marea Britanie), iar Rusia este depozitul subteran care alimenteaza aceasta economie cu 55 miliarde de metri cubi de gaze pe an, peste 40 milioane de tone de titei si aproape 20 milioane de tone de carbune.
Cifrele comertului bilateral sunt mediocre: Desi Germania este al treilea exportator al lumii, trimite pe cea de 5-a piata globala (Rusia) mai putin de 2% din totalul exporturilor sale (24 miliarde USD-2016) si importa de acolo mai putin de 3% din tot ceea ce importa (29 miliarde USD-2016) . Important, insa, este ceea ce importa nemtii din Rusia: 93% din importuri sunt materii prime esentiale pentru masina economiei germane.


(Sursa: Ministerul Dezvoltarii Economice al Federatiei Ruse)

5.200 de companii germane, responsabile de doar 5% din investitiile straine din Rusia, au securizat accesul nemtilor la materiile prime inepuizabile ale rusilor:


(Sursa: AICI)
Nu exista, in comertul continental, nimic mai important strategic pentru Germania si pentru continent, decat importurile de gaz rusesc.
Pentru a intelege de ce este atat de important gazul rusesc pentru nemti nu avem decat sa vedem mixul energetic din anul 2018 din piata germana: 35% din energie este acoperita de carbune si inca 12% de energia atomica si doar 13% revine gazului natural.


Dar guvernul de la Berlin are un obiectiv strategic ambitios: sa renunte la energia atomica, sa reduca mult productia de electricitate din carbune si sa le inlocuiasca cu energia curata provenita din gazul natural, produsa in centrale cu randamente incredibile. Practic, cel mai mare proiect industrial al Germaniei, astazi, este dublarea ponderii gazului natural in mixul energetic national. Acest lucru se poate face intr-un singur mod: dublarea importurilor de gaze de la Gazprom.
Pe de alta parte, Germania are cea mai extinsa retea de transport si distributie din UE:


(Sursa: AICI)
Iata de ce Germania este atat de dedicata proiectului de crestere a importului direct de gaz din Rusia. Iata de ce pe 30 noiembrie 2005, la Zug (Elvetia) s-a infiintat o firma mixta Nord Stream AG (ruso-germano-olandezo-franceza), in care rusii detin majoritatea (Gazprom - 51%), nemtii detin 31% (Wintershall - 15.5% si PEG Infrastruktur AGUniper - 15.5%), iar olandezii si francezii cate 9% (N.V. Nederlandse Gasunie - 9% si Engie - 9%) . Ca sa nu existe neclaritati, sa spunem ca firma olandeza este majoritar detinuta de statul olandez, iar cea frantezeasca are ca actionar principal statul francez.
Astazi este operational sistemul de conducte Nord Stream 1, cu o capacitate de 55 miliarde mc/an, iar la sfarsitul lui 2019 va fi gata si sistemul Nord Stream 2, cu o capacitate similara (55 miliarde mc/an) . Proiectul Nord Stream, vital pentru Germania, va asigura un flux de gaz de la Gazprom de 110 miliarde mc/an, adica mai mult de jumatate din importul european de gaz rusesc. Dar acest lucru va face aproape insignifiant principalul traseu de alimentare a Europei cu gaz rusesc: traseul ucrainean, compus din conductele Drujba si Soiuz, iar Ucraina va pierde aproape 2% din PIB, pe care acum ii incaseaza din taxele de tranzit al gazului rusesc. Suplimentar, rusii instaleaza si un sistem de conducte pe coridorul sudic (TurkStream, cu o capacitate de peste 30 miliarde mc/anual), ceea ce va putea conduce la totala inutilitate a conductelor ucrainene.
Pe langa faptul ca este o concurenta greu de compensat pentru gazul lichefiat american, proiectul noilor conducte de gaz este un proiect de sugrumare energetica a ceea ce a mai ramas din Ucraina: daca in 1991, 90% din gazul rusesc catre Europa tranzita Ucraina, dupa finalizarea Nord Stream 2 si a TurkStream, prin Ucraina va mai trece doar gazul importat de regimul de la Kiev, precum si cel importat de catre Chisinau, Tiraspol si Bucuresti. Toate aceste piete sunt, insa, dispensabile pentru Gazprom. Daca Ucraina va putea astfel sa inghete oricand se va scula nervos locatarul de la Kremlin, alimentarea Tiraspolului va ramane insa o miza pentru Moscova, iar alimentarea Chisinaului ar putea fi conditionata. Romania ar avea de ales intre a se conecta, prin Bulgaria, la TurkStream sau a-si exploata propriile resurse din Marea Neagra.
Ei bine, pentru ca americanii au o miza foarte mare in protejarea noilor lor prieteni de la Kiev, miza pe care o impart cu Varsovia, proiectul Nord Stream 2 a devenit impasul perfect pentru lumea occidentala si miezul controverselor din Uniunea Europeana.

Germania si aliatii sai (Olanda si Franta) au nevoie disperata de realizarea Nord Stream 2, dar acest lucru ar ucide financiar Ucraina si americanii ar consemna un mare esec in regiune
. Pe de alta parte, printre putinele cazuri in care birocratia europeana sprijina pozitia polonezilor lui Duda si Kaczynski, Bruxelles-ul vrea sa impiedice constructia sistemului Nord Stream 2, cu motivatii tehnice.

In mijlocul acestei controverse uriase se afla Bucurestiul, care nu poate ignora subiectul Nord Stream 2 in timpul semestrului cat se afla la carma UE.
Nu cred ca regimul de la Bucuresti are suficiente resurse de intelepciune si viziune politica sa lucreze la un compromis istoric germano-americano-rus in delicata problema Nord Stream 2, dar macar ar putea sa arate mai multa empatie fata de Berlin si ar putea evita grobianismul bolovanos al unei atitudini ostile intereselor germane. Daca am fi avut un guvern de barbati de stat, Romania ar fi instrumentat dilema Nord Stream precum a facut cu conflictul arabo-israelian in 1967 si ar fi revenit astfel pe scena diplomatiei internationale de o maniera "di grande"...

Petrisor Gabriel Peiu este doctor al Universitatii Politehnica din Bucuresti (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) si al premierului Adrian Nastase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) si vicepresedinte al Agentiei pentru Investitii Straine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundatiei Universitare a Marii Negre (FUMN).


Despre ce vrei sa scriem?
Facebook ShareTweet
 Sambata, 02 Februarie 2019, ora 12:45
 Autor:Petrisor Peiu

 Articol citit de 11242 ori

Citeste si: