Ziare.com
Actual Politic Business Sport Life 
Europa > Uniunea Europeana
A   A   A

De ce Polonia si Ungaria sunt exemple negative in UE, iar Romania nu Interviu

De ce Polonia si Ungaria sunt exemple negative in UE, iar Romania nu Interviu
Foto: Hepta.ro
Polonia si Ungaria au devenit copiii-problema ai Uniunii Europene, iar explicatiile traseului numit iliberal - intre democratia clasica, liberala si dictatura - sunt complexe si tin atat de o cultura revansarda fata de Vest, cat si de clivajele interne. Cum de Romania nu mai este data, si ea, exemplu negativ in UE, insa?

Parlamentul European a votat, la acest inceput de mandat, inca o Rezolutie care priveste incalcarile statului de drept la Varsovia si Budapesta. Dar pana unde merg asemanarile si care sunt limitele Articolului 7, a carui procedura declansata nu a oprit ascensiunea autoritara a PiS-ului in Polonia si a FIDESZ-ului in Ungaria?

UE se afla intr-o situatie dificila, mai ales dupa Brexit, si va trebui sa inventeze mecanisme de control mult mai serioase. Singura solutie cu adevarat viabila este statalizarea (federalizarea) constitutionala a UE. Altfel, vom avea permanent exceptii care vor incuraja astfel de derapaje iliberale, spune politologul Andrei Taranu, intr-un interviu pentru Ziare.com.
Parlamentul European a dezbatut, inca o data, in ultima sesiune plenara de la Strasbourg, incalcarile statului de drept in Polonia. Asta, dupa ce in ianuarie, eurodeputatii au votat o noua Rezolutie privind derapajele de la normele democratice in Ungaria si Polonia. Cum au ajuns cele doua state in aceasta situatie, mai intai? Ce e special in cazul lor? Care sunt, daca sunt, radacinile comune?

In ceea ce priveste cele doua tari, amenintarea cu Art.7 este pe spete diferite, pentru ca daca in Polonia avem incalcari grave ale independentei justitiei si imixtiunea directa a factorului politic in actiunea parchetelor si a judecatorilor - vezi problema legata de varsta de pensionare a judecatorilor si legislatia penala, in Ungaria problemele sunt legate de respectarea drepturilor omului, independenta presei etc.
Astfel incat, desi sunt tratate la pachet ca state iliberale, problemele si politicile lor sunt destul de diferite.

Este adevarat ca, in ultima perioada, Viktor Orban trage cu ochiul la modelul din Polonia, bazat pe catolicismul social, si tinde sa isi adapteze discursul, dar face asta conjunctural pentru ca polonezii detin ponderea cea mai mare in grupul conservatorilor europeni si cum perspectiva este ca FIDESZ sa fie dat afara din PPE, acceseaza si optiunea de apropiere de conservatori, mai ales ca acest grup tocmai a fost parasit de britanici din motive de Brexit.

La inceput, diferentele dintre PiS si FIDESZ erau foarte mari si inca exista diferente importante intre ele. Si asta pentru ca istoria politica a celor doua state a fost diferita inainte si, mai ales, dupa caderea comunismului.
Inainte de caderea comunismului, Ungaria era cea mai vesela baraca din lagar, cum se spunea atunci si un model de economie (superficiala) de piata exista deja.

Polonia era o dictatura militara aspra, cu uriase probleme economice, si care abia in aprilie 1989 a inceput sa faca primii pasi spre un fel de economie mixta. Astfel incat dupa revolutiile anticomuniste, feeling-ul populatiei era complet diferit fata de Occident in Polonia si Ungaria. Ca sa dau un exemplu, in primii ani din 1990, numarul polonezilor care au dorit sa-si paraseasca tara a fost mult, mult mai mare decat cel al maghiarilor care, intr-o proportie uriasa au ales sa ramana in Ungaria.

In Polonia, planul Balcerowicz a fost unul extrem de dur - taierea cozii pisicii - cu costuri sociale imense, privatizari si somaj. In Polonia, problema sociala a devenit de atunci o uriasa problema (ca si in Romania, care este rezolvata populist).
In Ungaria lui Joszef Antall, lucrurile au stat diferit. Privatizarile au fost putine, reformele economice extrem de limitate si un sistem social destul de sanatos (poate nu la fel accesibil ca cele din Slovenia si Cehia, dar oricum mult mai aproape de welfare state).

Astfel, tranzitia celor doua societati a fost foarte diferita - si originile iliberalismului est european trebuie cautate in tranzitiile de la sistemul centralizat planificator comunist la sistemul capitalist de acum.

Apoi, nationalismul celor doua popoare este diferit. Nationalismul maghiar este unul revansard - are peste trei milioane de etnici maghiari in afara granitelor, dar in state proxime: Romania, Slovacia, Serbia, Ucraina etc. Trianonul si al doilea razboi au produs traume nationale grave, pe care niciodata societatea maghiara nu le-a ascuns, nici macar in perioada comunista. Interesul pentru comunitatile maghiare din exterior a fost intotdeauna important ceea ce, evident, a deranjat statele in care aceste comunitati sunt minoritati. Deci un nationalism exogen.
In Polonia, nationalismul este unul aproape eminamente endogen. Datorita schimbarilor repetate de granite dupa 1918, natiunea poloneza este omogena pe teritoriul sau, cu un numar nesemnificativ de minoritati si cu un numar mic de comunitati poloneze pe teritoriul altor state. In plus, natiunea si religia sunt intrinseci pentru polonezi - nu poti fi polonez daca nu esti catolic. De aici antisemitismul declarat si dispretul pentru popoarele ortodoxe (mai ales cele slave - ucrainieni, bielorusi sau rusi) sau protestante (germanii, balticii etc). Exista un suprematism polonez foarte prost mascat in intreaga societate poloneza.

Maghiarii au fost, de la inceputul modernitatii, impartiti in catolici, calvini, uniati etc. deci problema religioasa nu a fost neaparat una importanta pentru ei.
De aceea, FIDESZ a fost la inceput un partid liberal, pro european, democratic, fara puternice accente nationaliste.

PiS, din contra, s-a nascut ca un partid populist bazat pe un anticomunism atroce, cu accente anti Rusia, anti corectitudine politica, ultracatolic si anti coruptie. Un partid eminamente conservator care a ajuns la putere in 2005 cu ajutorul unor partide cvasi fasciste precum Partidul pentru Familia Poloneza si Partidul Autoapararii - partide homofobe si antisemite. De altfel, multi membri ai acestor partide - care au disparut intre timp - se regasesc astazi in PiS.

Invers, in primul madat de premier (1998-2002), Viktor Orban a pregatit Ungaria pentru a intra in UE in 2004, sprijinind adoptarea acqui-ului comunitar.
Dupa 2010, FIDEZS si Viktor Orban se reinventeaza politic adoptand si declarativ si factic un regim iliberal si nationalist suveranist, cu puternice accente anti-stanga si anticoruptie si eurosceptice. Dar asta se petrece pe un fond economic de crestere datorita accesarii corecte a fondurilor europene si acceptarii unor investitii straine (in special germane) foarte mari - azi Mercedes, Opel, BMW au fabrici in Ungaria, de exemplu.

In Polonia, revenirea la putere a PiS in 2015 se face dupa corectiile economice facute de PO (Platforma Civica) in perioada de criza 2007-2012, care au generat destul de multa inechitate sociala si un clivaj si mai vizibil intre estul si vestul Poloniei. De aceea, cand revine la putere, PiS isi va recalibra discursul anti coruptie si anti UE, dar spre deosebire de Ungaria si anti Rusia si in special Vladimir Putin.
Ceea ce a reunit perspectivele politice dintre Ungaria lui Orban si Polonia lui Kaczinsky a fost la inceput discursul legat de migratie si de acceptarea migrantilor pe teritoriul statelor lor, in criza migrantilor din 2015-2016. Ungaria a reprosat UE ca a fost lasata singura in fata acestei crize si ca milioane de musulmani vor napadi Europa schimband structura de civilizatie crestina a acesteia. Polonia a reactionat la decizia de impartire a poverii generate de criza umanitara a migrantilor, reclamand ca ea deja adaposteste un milion de ucrainieni victime ale razboiului civil si ca UE, prin multiculturalism, distruge coeziunea crestina a Europei.

Politologul bulgar Ivan Krastev avanseaza o teza destul de puternica care sa explice ascensiunea regimurilor asa-numite iliberale in Europa Centrala si de Est, si anume o cultura revansarda, pe care o descrie ca pe o razbunare de tip Frankenstein. Dupa o perioada de imitatie a Vestului, Estul se intoarce contra acestuia. E o teza valida sau e prea puternica?
E prea mult, cred. Exista o acuza a Europei de Est legata de egoismul Europei Occidentale, dar pe de alta parte, nici un stat din Est nu a refuzat finatarea europeana. Babics a devenit miliardar, in Cehia, pe fonduri europene.

Polonia si Ungaria sunt campioane la atras fonduri structurale europene etc. Romania si Bulgaria si-ar dori mai multe, dar nu reusesc sa le acceseze din cauza birocratiei interne si a coruptiei. Sindromul copierii Occidentului este unul comun in toata Europa Centrala si de Est.

Dar Uniunea Europeana insasi nu pare a avea parghii reale de control, atunci cand un regim politic se indeparteaza de la regulile consimtite de toate statele membre, atunci cand au intrat in UE. Articolul 7, a carui procedura a fost declansata deja de ceva vreme in cazul Poloniei, s-a dovedit a nu fi chiar o optiune nucleara, folosind o sintagma cliseu. Ce urmeaza? Poate UE sa constranga un stat membru sa revina pe traseul liberal (ca opus iliberalului)?
E adevarat ca UE se afla intr-o situatie dificila, mai ales dupa Brexit, si va trebui sa inventeze mecanisme de control mult mai serioase. Unul dintre ele deja e pus pe masa - sa nu se mai ofere fonduri de coeziune fara controlul asupra statului de drept. As introduce si controlul asupra respectarii drepturilor omului. Doar ca aici avem si state occidentale (Italia) care le incalca.

Singura solutie cu adevarat viabila este statalizarea (federalizarea) constitutionala a UE. Altfel, vom avea permanent exceptii care vor incuraja astfel de derapaje iliberale.
Caci, ce inseamna iliberalismul? O stare intermediara intre democratie liberala si autoritarism (dar nu dictatura), in care sunt permise alegeri libere, multipartitism, dar avem ingerinte ale statului sau partidului de la putere in independenta justitiei (statul de drept), limitarea directa sau prin mijloace finaciare a libertatii presei si libertatii de exprimare (Ungaria, in special, dar si Polonia) si ingerinte in libertatea de decizie asupra propriului corp (politicile dure antiavort in Polonia pe considerente religioase) si a unor libertati civile.
Resortul intim al iliberalismului este inducerea unor spaime fata de viitor (Romania) fata de straini (Ungaria, Slovacia, Polonia, Italia etc.) sau fata de pierderea independentei si suveranitatii nationale in fata UE, vazuta ca un fel de moloch comunistoid (de aici si deasa asemanare cu URSS), homofil si anticrestin (toate partidele populiste si iliberale din toata UE).

Romania nu se afla, nu se mai afla, printre aceste state-problema pentru UE. A fost intr-o situatie similara anul trecut, cand a facut obiectul a doua Rezolutii in Parlamentul European si cand s-a si mentionat Articolul 7, Frans Timmermmans a facut-o. Ce a facut diferenta in cazul Romaniei? Era situatia cu adevarat similara, se aplica si in acest caz teza lui Krastev, a unui resentiment fata de Vest?
Teza mea este ca toate partidele din Romania sunt populiste (si s-au nascut asa) si au accente iliberale. Doar ca fiind asa se balanseaza unele pe altele si nu permit derapaje atat de mari ca in celelalte state mai sus pomenite - din punctul asta de vedere suntem mai aproape de Slovacia dintre toate statele din ECE.

In al doilea rand, intreaga noastra cultura politica se bazeaza (si s-a bazat inca din secolul al XIX-lea) pe copierea modelelor occidentale. Daca exista resentimente fata de Vest ele sunt izolate - noi avem resentimente fata de noi insine.

De ghinionul de a ne fi nascut in Romania si fata de concetatenii nostri. Aici, da, exista o forma de schizofrenie culturala pe care se bazeaza populismele noastre. Textele lui Vintila Mihailescu despre aceasta gandire duplicitara (dar si duplicativa) sunt cele mai bune de consultat pe aceasta tema.
Regimurile iliberale nu sunt impuse cu forta, nu sunt dictaturi, asta ar fi o lectura facila si nici nu se traduc intr-un nivel de trai scazut, in ceea ce priveste viata de zi cu zi. Si atunci ele au si o semnificatie sociologica: ce spun ele despre electorat? De ce il voteaza maghiarii pe Viktor Orban, iar polonezii aleg PiS?

In primul rand nu toti maghiarii il voteaza pe Orban si nici toti polonezii pe Kaczinsky: ii voteaza cei pe care noi ii numim the left behinders - cei lasati in urma.

Cei care nu au avut avantaje de pe urma tranzitiei, a fondurilor europene, a independentei justitiei. Nu sunt neaparat toti cu un nivel scazut de cultura si educatie, dar majoritatea sunt din aceasta categorie sociala.
In toate statele iliberale, capitalele lor (Varsovia, Praga, Budapesta sau Ankara - si in special Istanbulul) aleg Opozitia - de obicei democratica - la partidele populist iliberale.

Or, daca ne uitam si la Romania - si e cazul si cu toate statele din ECE - diferenta economica, culturala si de status social e mult mai mare decat in restul tarii. Frustrarile dintre centru si periferie, clivajele dintre oras si sat (majoritatea statelor ECE au o puternica dimensiune agrara) genereaza succesul acestor partide populist iliberale.

Dar spre deosebire de Romania, toate partidele acestea au politici sociale extrem de bine tintite - pe demografie Polonia ofera 1.500 de euro pentru fiecare al treilea copil, plus bonusuri de crestere a copiilor, in Ungaria concediul de maternitate e garantat si bine platit etc. Asistenta sociala si medicala e mult mai buna si mai sigura decat in Romania in toata ECE, cu exceptia Bulgariei. Toate practica ceea ce numim un conservatorism social (derivat din catolicismul social al democratiei crestine) extrem de amplu, care multumeste acea parte din populatie care nu e neaparat dinamica si pro-piata libera etc. De aceea, aceasta parte a populatiei accepta si voteaza aceste partide, la care se adauga si puternicul discurs securitar pe care il propaga acestea.
Este Romania influentata de situatia din Polonia si Ungaria si de aceasta stare conflictuala a acestora cu Uniunea Europeana? In ce fel? Ar putea fi si o oportunitate aici?

Nu, se pare ca Romania nu este influentata. Pentru ca romanii se uita la Europa Occidentala - ECE nu e neaparat Europa care ne intereseaza pe noi.

Liviu Dragnea a incercat sa copieze cateva din politicile din Polonia si din Ungaria, dar si retorica din aceste tari si nu a avut succes, s-a incurcat in vorbe si in final a abandonat si el aceste modele. Ma rog, venea si statul paralel peste el ... Si statul paralel e parte din narativul partidelor populist iliberale.

Aproape toate discutiile despre partea aceasta a Europei duc si la Rusia. Are Rusia vreun rol in criza liberalismului despre care am vorbit sau mai degraba ar putea scoate profit din situatia asta?
Fara discutie - Vladimir Putin e privit ca un pioner pentru cele mai multe din politicile iliberale - controlul fiscal al ONG-urilor care se practica in Ungaria sau Polonia a fost inventat intai in Rusia. George Soros a fost intai dusmanul lui Putin ca apoi sa devina al lui Viktor Orban, Liviu Dragnea sau Trump. Si sunt sute de exemple de copiere a unor politici restrictive din Rusia de catre regimurile populist iliberale. Apoi, Rusia lui Putin a ajutat financiar Ungaria lui Viktor Orban in timpul crizei - mai mult cu promisiuni decat cu bani reali - cand a promis o centrala nucleara in Ungaria de 10 miliarde de dolari etc.

Iar Polonia, care nu are relatii bune cu Rusia, a copiat modele iliberale din Ungaria, chiar daca la origine astea erau rusesti.
E evident ca prin aceste regimuri sau partide, Rusia obtine avantaje in fata UE.

Regimurile iliberale sau populiste (Cehia lui Zeman) au cerut ridicarea sanctiunilor fata de Rusia pentru ca le afectau avantajele de export. Fara discutie, aceste regimuri ii aduc avantaje lui Vladimir Putin si Federatiei Ruse, dar nu Putin sau Rusia le-a permis sa ajunga sau sa se mentina la putere, ci conjucturile europene si situatiile interne din aceste tari.
Facebook ShareTweet
 Sambata, 15 Februarie 2020, ora 19:10
 Autor:Magda Gradinaru

 Articol citit de 24532 ori

Citeste si: