Cum am trait in Valea Jiului caderea Zidului Berlinului

Toata lumea din Romania aflase, cumva, ce se intampla in celelalte tari comuniste. Dar tacerea presei ceausiste amplifica teama ca aici nu se va mai putea schimba ceva, vreodata.

Trenul tras la ultimul peron al garii centrale din Dresda e plin ochi. Pe linia de alaturi sta de cateva zile un alt tren, gol si nemiscat. Asa a venit ordinul, pe 4 octombrie 1989 - fara vreo explicatie. Dar scopul e clar: nu trebuie sa se vada cata lume se inghesuie in trenul care pleaca zilnic spre Cehoslovacia si Ungaria. Pe 6 octombrie, Berlinul tovarasului Erich Honecker urma sa ii primeasca pe toti sefii partidelor fratesti la marea aniversare a 40 de ani de la infiintarea Republicii Democrate Germane. Printre ei, secretarul general a comunistilor din Uniunea Sovietica, Mihail Gorbaciov, dar si Nicolae Ceausescu, seful absolut al Romaniei socialiste.

Trenul de Petrosani, cu vagoane spre libertate

Intre timp s-a facut noiembrie si vagoanele trenurilor ce pornesc spre sud, prin cheile Elbei, sunt in continuare zilnic supraaglomerate. In cei 50 de kilometri pana la ultima statie dinaintea frontierei cu Cehoslovacia, ofiterii VoPo si TraPo - politia poporului si politia transporturilor - trebuie sa verifice toti pasagerii, inainte ca la Bad Schandau sa urce granicerii si agentii securitatii statului, temuta STASI, a carei principala misiune era sa supravegheze vietile celorlalti. Toata lumea din tren are un singur scop: sa ajunga in Ungaria si sa profite de faptul ca regimul reformist de la Budapesta a deschis granita cu Austria. Toata lumea, in afara lui Frank Tannhauser.

Profesorul de fizica de la Facultatea de Mine de la Freiberg nu va cobori din acel tren la Budapesta. Trebuia sa ajunga tocmai in Romania. "In vara lui 1989, mai multi studenti de la Facultatea de Mine de la Petrosani si-au petrecut doua saptamani din vacanta de vara in RDG. Au locuit in caminele studentesti, au lucrat cateva zile pe la diverse obiective industriale, au castigat chiar si niste bani, iar la final au facut un turneu prin mai multe orase est-germane. Trebuia sa pregatesc contravizita a 5-10 studenti la Petrosani, in anul 1990. Urma sa aflu daca pot munci in minele de acolo si ce ar putea vizita".

Jocul absurd al cenzurii

Noiembrie 1989 la Petrosani. Orasul traieste si moare din huila. Grosul localnicilor isi duce viata din painea castigata de pe urma extractiei si prelucrarii carbunelui.

Poluarea rezultata, in schimb, decide cat dureaza viata. In cateva zile incepe congresul partidului comunist. Desi nimeni nu vorbeste despre schimbarile din restul blocului sovietic, e limpede ca partidul se teme: strazile pe care minerii isi duc intre doua suturi crucea grelei meserii sunt ca o curte de inchisoare. Militieni in uniforme bleu-petrol, in ton cu starea cenusie a natiei, insotiti de civili in costume paramilitare verzi de garzi patriotice, patruleaza pe principalul bulevard al celui mai important centru minier al tarii. In 1977, aici, in Valea Jiului, minerii au intrerupt munca in primul protest sindical din timpul regimului Ceausescu si l-au blocat alaturi de ei, in subteran, pe seful de atunci al Guvernului, Ilie Verdet. Acelasi regim Ceausescu nu avea acum, chiar in preajma crucialului congres al partidului-stat, nevoie de un nou astfel de episod.

In caminele studentesti din dealul Institutului de Mine a fost instituita stare de asediu. Picase pe capul prodecanului Nicolae Ungureanu, profesor de geologie, ghinionul de a supraveghea tot ce misca in micutul campus studentesc din Petrosani pe perioada congresului.

Dispozitiile primite la facultate frizau absurdul si pentru ca, in urma cu doar opt luni, peluza studentilor de pe stadionul pe care Nicolae Ceausescu a rostit ultima cuvantare in fata minerilor din Valea Jiului a fost cu greu tinuta sub control. Nu s-au scandat traditionalele sloganuri omagiale obisnuite la vizitele presedintelui, iar portretele tovarasilor de la partid au fost distruse inainte de sosirea delegatiei oficiale. A fost un episod izolat, insa, chiar daca, de jur imprejurul Romaniei, vechea garda de dictatori comunisti incepea sa cada, ca intr-un joc de domino. Se ridicasera chiar si romanii din Moldova sovietica impotriva interdictiei de a folosi limba materna si scrierea latina.

Alexandru Molovata era student in 1989 si a fost unul dintre cei care s-au pus atunci, la Chisinau, in calea tancurilor aliniate sa defileze pe 7 noiembrie, de sarbatoarea revolutiei sovietice din octombrie 1917: "Citeam singurul ziar din Romania care venea la Chisinau, Scinteia, si ascultam Radio Romania, dar nu intelegeam cum se poate ca in jur totul sa fiarba, sa cada regimurile, si acolo sa nu se vorbeasca despre nimic si sa nu se intample nimic".

La Bucuresti, singura televiziune, care emitea doua ore pe zi, radioul, controlat de acelasi partid-stat, si toate ziarele il proslaveau pe Ceausescu. Din cand in cand aparea, din senin, cate un articol despre "mijloacele folosite de statele capitaliste pentru schimbarea caracterului puterii politice in tarile socialiste". Daca nu ar fi existat televiziunile din fosta Iugoslavie, Ungaria sau chiar din defuncta Uniune Sovietica, posturi care se prindeau pe zeci de kilometri dincoace de granita, in Romania, si care difuzau, unele mai demult, altele mai de curand, informatii necenzurate, romanii n-ar fi putut intelege despre ce este vorba. Stirile externe din presa romaneasca a vremii vorbeau despre "proliferarea nazismului in randurile functionarilor de stat" din RFG sau despre lipsa fondurilor pentru cercetare in universitatile vest-germane si despre pozitia lui Erich Honecker pe tema limitarii armamentelor.

In perioada aceea, orice membru de partid era obligatoriu abonat la un oficios din cele doua de circulatie nationala ale PCR. In anul 1989, Corneliu Vlad lucra la unul din ele, Romania Libera. "Nu ai ce sa cauti, nici in biblioteci, nici in arhivele institutiilor puterii de atunci", imi spune. Vlad este unul dintre veteranii presei romanesti. A fost, inainte de caderea Cortinei de Fier, corespondent in Germania Federala si Austria, dar si in republicile comuniste din Asia de Sud-Est.

L-am intrebat cum le-a fost comunicat sa nu scrie nimic despre ce se petrecea in tarile din Europa de Est si, mai ales, in Germania de Rasarit. Ordinele, mi-a spus, se transmiteau din gura in gura: "Nu se faceau stenograme, nu se dadeau circulare. Nu exista nici o urma scrisa a cenzurii. Pur si simplu, venea redactorul sef, Octavian Paler, pe care il chemase la Comitetul Central al PCR tovarasul Dumitru Popescu-'Dumnezeu' (patriarhul cenzurii ceausiste si seful universitatii de cadre de partid Stefan Gheorghiu - n.red.) sa-i transmita exact ce i-a spus Ceausescu: nu scrieti nimic! Sau dati o fraza neutra, din Helmuth Kohl sau din Egon Krenz".

A fost, isi aminteste jurnalistul, "o sarabanda lunga, in acel an, de intineriri pe la toate partidele est-europene, oameni noi, care mai de care mai reformisti. Noi nu dadeam decat ca au loc congrese de partid si sunt alesi cutare tovarasi, plus telegramele de felicitare transmise de sau lui Ceausescu. Nu foloseam termenii de glasnost sau perestroika. Discursul a fost dictat chiar de Ceausescu, intrebat de presa straina: noi am facut inca din 1965 ceea ce fac acum ceilalti, am innoit atunci partidul, am abolit cultul personalitatii si nici nu am ucis pe nimeni pe care ar trebui acum sa-l reabilitam. Asta era mesajul, asta era raspunsul de la Bucuresti pentru tot ce se intampla in jurul Romaniei".

O tara ca un peron pustiu si inghetat

La Budapesta, Frank Tannhauser a ramas singur in tren. Si tot singur s-a trezit si pe peronul din Petrosani. Nu l-a astepat nimeni. In micul oras dintre munti nu i-a fost prea greu sa afle drumul pana la Institutul de Mine - unde toata lumea a fost surprinsa de vizita est-germana.

Nevoita sa improvizeze, conducerea facultatii a cautat vorbitori de limba germana printre studenti. Si, iata-ma, un student care incepuse la limita anul doi dupa un tur de forta prin maximul de restante posibile, scos de la cursuri pentru a traduce discutiile din biroul rectorului sau invitat la cinele organizate din rezeva caselor de oaspeti ale partidului.

Despre politica nu s-a vorbit nimic. De altfel, profesorul Tannhauser insusi nu stia exact cum au evoluat lucrurile de la plecarea sa, nu stia daca Germania de Est in care se va intoarce va mai fi Germania de Est din care plecase. Ramasese cu stirile in urma, pe peronul din Dresda. "Locuiam pe atunci in Karl-Marx-Stadt, astazi Chemnitz. Iar Leipzig, epicentrul protestelor, nu este departe", isi aminteste barbatul, astazi pensionar. "Chiar si fara televizor eram tot timpul la curent cu ce se intampla acolo, la demonstratii, cata lume participa si ce solicitari aveau. Scopul era reformarea RDG din fundamentul ei si inlocuirea acelor barbati imbatraniti din Biroul Politic, aducerea in locul lor a unor oameni tineri si cu idei proaspete. Apelul la reunificare a venit mult mai tarziu. Dar ne era, zi de zi, teama ca armata, politia si, mai ales, trupele sovietice isi vor pierde la un moment dat rabdarea". O teama, de altfel, justificata: nu trecuse decat o vara de la tragicele evenimente din Tien An Men.

Camera de hotel in care profesorul est-german de fizica a locuit la Petrosani a fost o mica Romanie pe care o descoperea pe pielea sa: "Oamenii de pe strada pareau apasati si deloc zambitori. Era si frig si se facea devreme intuneric. Cei pe care i-am intalnit au fost cu totii foarte prietenosi, dar am simtit din plin criza energetica si lipsa informatiilor la televizor.

Socul cel mare fusese insa la intrarea in tara. In RDG nu am primit bani pentru aceasta deplasare, ci sfatul de a cumpara de acasa cafea, ciorapi si alte lucruri pe care sa le vand la prima oprire a trenului in Romania. Si chiar asa s-a intamplat, imediat dupa granita: in cinci minute vandusem totul. Aveam de acum bani romanesti, dar am si inteles cat de multe le lipseau romanilor. Urma sa ma conving la Petrosani ca in magazine nu prea era nimic de cumparat. Erau mult, mult mai putine produse decat in RDG".

Soferul care aduce vestea

Casa din Petrila, oras satelit al Petrosanilor, a prietenei mele din acea perioada de studentie, avea bucataria in partea din spate a curtii, departe de strada. Era locul in care ascultam seara, pe ascuns, posturile de radio straine, interzise de regimul Ceausescu. Spre deosebire de profesorul german, izolat intr-o tara a carei limba nu o cunostea si fara a putea da macar un telefon acasa, aveam astfel posibilitatea sa aflam ce se intampla la Berlin.

Petre Iancu era atunci, ca si astazi, una dintre vocile Deutsche Welle in limba romana. "Conducerea radioului primise un pont si m-a trimis de la Koln la Berlin, asa ca am relatat in direct, chiar de pe Bernauer Strabe. Ma aflam chiar in mijlocul multimii de est-germani calare pe Zid, intre granicerii redegisti si pompierii din Berlinul de Vest. M-am dus apoi la Checkpoint Charlie si am vrut sa trec in RDG. Nu m-au lasat. Fluxul era unidirectional: est-germanii aveau voie sa intre in Vest, dar, pentru autoritatile comuniste, orice vestic avea un potential subversiv. Asa ca m-au intors din drum".

"Stiti ce se intampla zilele acestea in tara dumneavoastra?", l-am intrebat pe profesorul Tannhauser, intr-un moment al uneia din ultimele cine din acea toamna a lui 1989, cand gazda sa, profesorul de geologie Grigore Buia, plecase la toaleta. "Da", mi-a raspuns, "m-a informat soferul roman al microbuzului care ne-a adus aici". Nu stiu nici astazi, dupa 30 de ani, daca soferul acela, care tocmai statea cu noi la masa si parea ca nu ar cunoaste vreo limba straina, chiar a vrut sa-l informeze sau culegea informatii.

Cristian Stefanescu, Deutsche Welle

Cătălin Cîrstoiu: „Expunerea asta mi-a făcut foarte mult rău. Nu mi se pare normal ca la grădiniţă copilul să fie fotografiat. M-am considerat hărţuit” VIDEO

Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei a afirmat că expunerea din ultima perioadă i-a făcut foarte mult rău în viaţa personală, subliniind că nu i se pare normal ca...

”Nu am ce să-mi reproșez. Mandatul rămâne pe masa coaliției”. Cîrstoiu a făcut declarații în faţa Spitalului Universitar. Explicaţii privind acuzaţiile de incompatibilitate

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a susținut vineri, 19 aprilie, o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de incompatibilitate în condiţiile...