Actualitatea Romaniei lui Mircea Malita: De ce nu e bine sa fii doar elevul model din UE, pentru a nu supara pe cei mari

Autor: Petrisor Peiu - analist
Joi, 16 Februarie 2017, ora 07:28
6684 citiri

Luni, 20 februarie, in Aula Academiei Romane, se va aniversa implinirea de catre academicianul Mircea Malita a varstei de 90 de ani.

Pentru mine, incercarea de omagiere a lui Mircea Malita este mai degraba o incercare de a-mi imagina Romania asa cum o gandeste si, mai ales, cum a "proiectat-o" generatia lui Mircea Malita.

Doua au fost directiile care au guvernat lucrarea acelei generatii si a academicianului Malita, in special. Pe de o parte, a fost pozitionarea Romaniei in centrul geopoliticii regionale si continentale, departe de extremitatile considerate atunci radicale si, pe de alta parte, determinarea de a reduce cu perseverenta decalajele care ne separau de lumea "buna" a spatiului european (determinare deturnata de cuplul Ceausescu spre o zona de nebunie autarhica).

Aceste doua directii mari au impus si au legitimat o politica distincta a Romaniei, bazata pe recucerirea unei autonomii politice explicit demonstrate lumii si pe un efort urias de modernizare (haotic pe alocuri din cauza excesivului autoritarism al cuplului Ceausescu) a spatiului romanesc rural in mod excesiv in economie si ruralizat in plan ideatic.

A judeca astazi, in contextul lumii noastre, eforturile si politicile anilor 1960-1970 -1980 este dificil si contraproductiv. Este mai simplu si mai eficient sa "citim" acele eforturi intelegandu-le sensul si sa le valorizam prin preluarea unor filoane si acum importante.

Sigur ca acum, in contextul avansului NATO spre estul Europei si al reinventarii Rusiei ca putere (cel putin) continentala, ar fi iluzoriu sa ne dorim situarea in centrul neutru al geopolitcii. Este mai sigur si mai consistent sa fim membri ai clubului euro-atlantic. In ceea ce priveste directia de reducere a decalajelor fata de Vest, ea este importanta, determinanta si esentiala pentru viitorul statului roman.

O politica nationala a Romaniei (in alt sens decat izolarea adusa de ultima decada a perioadei ceausiste) este ceea ce lipseste astazi pentru a avea coerenta actiunea noastra de consolidare a pozitiei geopolitice a tarii si a viabilitatii statului roman.

Odata cu 1 ianuarie 2007, (aproape complet integrata atunci in NATO si Uniunea Europeana) Romania a renuntat la efortul de a mai concepe o politica proprie, nationala.

Pur si simplu, au considerat liderii nostri ca ar fi mai comod si mai "in sensul de curgere a istoriei" sa lasam mecanismele, reglementarile, indrumarile, legislatia Uniunii Europene sa lucreze pentru noi, sa ne conduca automat la nivelarea diferentelor de dezvoltare (care aveau si inca au dimensiuni istorice).

Au crezut ei atunci (si noi odata cu ei) ca era suficient sa aplicam, ad literam, toate deciziile Bruxelles-ului si vom reduce treptat toate decalajele fata de Vest. Au crezut ei, de atunci si pana astazi, ca rezolvarea tuturor problemelor societatii noastre, ale economiei noastre va veni doar legiferand in sensul ortodoxiei Comisiei Europene sau apeland la intelepciunea si stiinta vietii pe care statele "imbatranite" in Uniunea Europeana o aveau.

Ba, mai mult, Romania se si mandreste cu statutul de elev model al estului Europei, de stat care nu pune probleme Uniunii. Am renuntat astfel, incet-incet, nu numai la destul de generoasa suveranitate la care aveam dreptul, dar si la bruma de participare la deciziile Uniunii.

Si rezultatul, dupa zece ani de la aderare, nu este chiar pe masura asteptarilor, adica Romania nu si-a redus decalajele istorice de dezvoltare, asa cum ar fi putut si trebuit s-o faca.

Este contraproductiv sa ne amagim cu falsul argument ca, daca nu intram in Uniunea Europeana, am fi avut o soarta mai rea. Este evident ca nu exista niciun fel de alternativa la integrarea in Uniunea Europeana; este evident ca lipsa de performanta a Romaniei dupa integrarea in Uniune nu trebuie contrapusa perspectivei de neaderare.

Cu alte cuvinte, nu se poate accepta argumentul ca oricat de rau este inauntru este mai bine decat in afara ca modalitate de a nu accepta discutia despre (lipsa de) performanta nationala dupa aderare.

Doua au fost ipotezele gresite pe care s-a construit politica romaneasca dupa integrarea in clubul euroatlantic. Prima consta in aprecierea gresita a momentului de timp in care se afla lumea occidentala.

Noi am decis, in mod eronat, ca lumea transatlantica este dispusa intr-un mod etern si ca timpul nu este o coordonata a evolutiilor geopolitice. Am presupus, cu alte cuvinte, ca lumea va arata la fel in 2017 sau in 2020 ca in 2007.

Nu ne-am dat seama de faptul ca eram spre finalul unei etape de dezvoltare si ca clubul in care tocmai intram in 2007 avea o puternica criza de crestere si ajunsese in etapa "contradictiilor interne neantagoniste " (cum ar fi spus marxistul).

Ca atare, nu am considerat util sa ne situam de partea unuia dintre cei puternici in acest club. Am continuat sa cultivam in egala masura si parteneriatul strategic cu Statele Unite si clubul central al Uniunii (cel franco-german).

Mai grav este ca am ignorat cu aroganta sa vedem ce se intampla la granitele noastre si mai ales la Budapesta.

A doua ipoteza gresita care a functionat in sensul lipsei de performanta a fost aceea ca nu avem nevoie de proiecte si politici proprii prea individualizate, prea "nationale", pentru a nu deranja echilibrele continentale si, mai ales, pentru a nu supara pe cei mari.

Aici a contat mult si credinta nefasta in eficienta mecanismelor reglatoare ale unei piete aproape fetisizate. Am refuzat cu obstinenta sa producem strategii de dezvoltare proprii, strategii de folosire pentru dezvoltare a capitalurilor nationale.

Am neglijat orice posibilitate de dirijare a unei economii de multe ori haotica si nu prea cooperanta. Urmarea a fost dezvoltarea "in socuri", in trepte mult prea abrupte, cu cresteri ireale de 8%, urmate de prabusiri inspaimantatoare de peste 10%!

Am avut, ca urmare a unei politici de neinterventie si neplanificare de nivelul secolului XIX, o evolutie intalnita mai degraba in cazul unor state-problema, ca Grecia sau Portugalia.

Citeste maine pe Ziare.com partea a doua a textului Actualitatea Romaniei lui Mircea Malita

Petrisor Gabriel Peiu este doctor al Universitatii Politehnica din Bucuresti (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) si al premierului Adrian Nastase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) si vicepresedinte al Agentiei pentru Investitii Straine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundatiei Universitare a Marii Negre (FUMN).

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.



Boloş, despre taxa pe boală: "Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu"
Boloş, despre taxa pe boală: "Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu"
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, 28 martie, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. Declarația vine în...
Membru USR, agresat când strângea semnături, în București: ”Au rupt câteva liste, noi vom strânge şi mai multe”
Membru USR, agresat când strângea semnături, în București: ”Au rupt câteva liste, noi vom strânge şi mai multe”
USR anunţă că, miercuri, un membru USR a fost agresat în timp ce strângea semnături în zona Lujerului din Sectorul 6, Bucureşti. ”Ieri, un membru USR a fost agresat în timp ce...
#Mircea Malita aniversare, #romania Uniunea Europeana , #Romania UE