Un dialog cu Norman Manea, despre Romania si "monumentele rusinii" pe care ar trebui sa ni le asumam

Duminica, 02 Decembrie 2018, ora 12:54
9715 citiri
Un dialog cu Norman Manea, despre Romania si "monumentele rusinii" pe care ar trebui sa ni le asumam
Foto: captura video/News.ro

Trecerea de la o societate inchisa, asa cum a fost comunismul, la una democratica nu e atat de simpla, pentru ca, intr-adevar, libertatea este mult mai complicata decat puterea. Asa au stat lucrurile si in cazul Romaniei, din care Norman Manea a plecat la 50 de ani, in anii dictaturii si in care nu s-a intors, in pofida nostalgiilor. O patrie in casuta de melc, asa arata, astazi, tara scriitorului roman pe care America il celebreaza ori de cate ori are prilejul.

E greu sa spui doar cateva cuvinte despre Norman Manea. Voi spune mai intai ca i-am auzit numele recent, la un Festival International de Literatura, unde scriitori straini vorbeau despre cat de extraordinar este acest scriitor roman, care traieste in America si care merita cu varf si indesat un Nobel pentru Literatura.

Norman Manea este astazi profesor de literatura europeana si "writer in residence" la Bard College din statul american New York. Inainte de a pleca din Romania, in 1986, a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor, in 1984, premiu care a fost anulat ulterior de Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste. Volumele publicate in Statele Unite au figurat in selectia celor mai importante aparitii editoriale citate in The New York Times, aminteste editura Polirom, in prezentarea pe care i-o face scriitorului. Astfel, Norman Manea a primit in 1992 Bursa Guggenheim si Premiul MacArthur ("Nobelul american").

In 1993, Biblioteca Nationala din New York l-a sarbatorit cu prilejul acordarii distinctiei "Literary Lion". In 2002, i s-a decernat Premiul international de literatura Nonino pentru "Opera omnia", iar in 2006 Premiul Medicis Etranger pentru "Intoarcerea huliganului". Tot in 2006, a fost distins cu Meritul Cultural in grad de comandor de catre presedintele Romaniei si a fost ales membru al Academiei de Arte din Berlin. In 2010, guvernul francez i-a acordat titlul si medalia de Comandor al Ordinului Artelor si Literelor.

In 2011, Norman Manea a primit prestigiosul premiu literar Nelly Sachs si a fost invitat sa devina membru de onoare al Royal Society of Literature. In 2012, Uniunea Scriitorilor din Romania i-a decernat Premiul National pentru Literatura.

Intr-o prelegere foarte puternica, pe care ati tinut-o in 19 octombrie 2009, la Center for Contemporary Culture, Barcelona, reluati ideea ca fiecare tara si fiecare popor sa-si completeze monumentele eroismului cu monumente ale rusinii.

Prima data, aceasta propozitie ati rostit-o in 1998, la Walser Debate, in Germania, asa cum, de altfel, amintiti. Romania - dar nu numai Romania, ci si alte state din Europa (Polonia, Cehia) - isi celebreaza in acest an "Centenarul". Nu a iesit foarte bine sarbatoarea in cazul niciunuia dintre acestea, au fost disensiuni, polarizari sociale. Are legatura aceasta ratare, sa ii spun asa, a sarbatorii cu ce spuneati, ca poate nu sunt suficiente momentele eroismului, pentru acest sentiment al apartenentei la o natiune?

M-as referi mai intai la un faimos eseu al lui Thomas Mann, "Bruder Hitler" (Frate Hitler) in care marele scriitor, care a parasit Germania nazista, scarbit de isteria ucigasa hitlerista, si-a asumat Germania in "totalitate", - inclusiv nazismul, al carui adversar a continuat sa fie - pana intr-acolo ca unii l-au considerat tradator pentru ca s-a adresat conationalilor in timpul razboiului de peste ocean, prin VOCEA AMERICIII din California, unde se refugiase.

Chiar si in 1987, anul cat am trait la Berlin dupa ce am parasit "socialismul multilateral dezvoltat" al ceausismului balcanic, am avut ocazia sa constat, la atatia ani dupa razboi, reticenta unor germani fata de marele lor Thomas Mann, din pricina episodului sau american.

Dar a-ti asuma patria sa, "buna si rea", s-a dovedit exemplara in cazul Thomas Mann. Festivismul, chiar si cel prilejuit de aniversari nationale, nu mi se pare potrivit pentru a fi asociat, daca nu chiar identificat, cu patriotismul.

In cazul Romaniei, la cei 100 de ani pe care ii implineste, numarand, desigur, din 1918, de la Marea Unire, care sunt monumentele rusinii pe care ar trebui sa si le construiasca? Credeti ca le regasim in manuale, in lectii de istorie, in memoria sociala pe care o generatie o transmite celeilalte?

Memoria colectiva a unui popor, Istoria sa, nu pot fi decat zbuciumate, complicate, contradictorii, cum sunt si firea si destinul oamenilor care au faptuit-o. Exista eroism, fireste, dar si lasitate, coruptie, oportunism, ura, crima, tribalism.

In eseul meu am subliniat valoarea nu doar pedagogica, pentru contemporaneitate si dincolo de ea, a memoriei "culpabile", a "monumentelor rusinii", de cele mai multe ori absente cu totul din "eroica" retrospectiva nationala. Si am argumentat importanta unor astfel de rani ale memoriei pentru intelegerea si asumarea trecutului, prezentului, probabil si a viitorului omenirii.

Recent am fost onorat cu Premiul Cultural la Washington, la Gala Alianta, asociatia romano-americana, si in cuvantul meu l-am evocat pe Traian Popovici, primarul (as zice, erou) al Cernautiului, care s-a opus actiunilor antonesciene de exterminare a evreilor si a salvat peste 20.000 dintre condamnatii la deportare si moarte. O admirabila actiune individuala de demnitate si curaj in contrast cu atatea crime colective si oficiale, nu doar din perioada aliantei cu Germania hiterista a anilor 1940. Nu indraznesc sa ma intreb ce loc ocupa acest erou in patrimonial actual al Romaniei, stiu doar ca in holul liceului Stefan cel Mare din Suceava, pe care l-am frecventat in perioade diferite si eu si el, sunt onorati doi scriitori romani, unul clasic si unul contemporan, fara vreo legatura cu scoala noastra.

Daca ne referim la perioada comunista in Romania, pe care o cunoastem mai bine din proprie experienta, confruntam urmatoarea statistica: la intrarea Armatei Rosii in tara, in 1944, erau cam 1.000 de comunisti legitimati, un numar infim, la o populatie de cam 20 milioane. In 1989, la prabusirea comunismului european, erau aproape 4 milioane de membri PCR, dar greu mai gaseai intre ei 1.000 de comunisti adevarati. De altfel, multi au si schimbat repede camasa rosie pe una imaculata sau chiar pe una verde. Se poate usor deduce amestecul complex de oportunism, duplicitate, naivitate, frica, ferocitate care au compus adeziunea la militantismul Puterii si ulterior, grabita separare.

O dezbatere serioasa a perioadei inca isi asteapta analistii.

Cine viziteaza Berlinul actual poate vedea la fiecare pas memoria Holocaustului declansat de Germania, fie prin inscriptii pe trotuare si cladiri, fie in manuale scolare si arhive publice. Tara isi expune critic ranile si rusinea, intr-o admirabila actiune critica de renastere.

Recitind acum eseul dumneavoastra - lectura a fost cumva in alta grila decat la prima citire - am intalnit aproape o premonitie, daca ne uitam la cum arata spatiul ex-comunist astazi. "Nu ar mai trebui sa ne surprinda", spuneti "cind societatile postcomuniste au devenit focare ale unui nationalism reinviat, intors la vechile sloganuri ale Natiunii si Patriei, la idealul paseist al unei societati omogene si eroice infruntind ostilitatea si lipsa de intelegere a lumii externe degenerate".

De ce credeti ca tocmai in aceste tari, care au cunoscut ororile totalitare, tocmai aici se remarca o ascensiune a regimurilor numite iliberale? Si Polonia, si Ungaria, iata si Romania.

Nu sunt doar fostele tari comuniste. Priviti spre Europa actuala si spre America lui Trump!

Este vorba de o criza social-politica profunda, care anunta o noua era a populismului usor de manipulat, cu atat mai primejdios in conditiile tehnicilor moderne de comunicare si a armelor apocaliptice de care dispune azi omenirea.

Democratia nu si-a revendicat niciodata perfectiune si infailibilitate, prezentandu-se doar ca cea mai buna dintre relele solutii disponibile... un necesar compromis al normalitatii.

E usor sa te lasi dezamagit de lacunele si lunecarile prea omenesti ale acesteia, ca si ale oricarei forme de convietuire. Cu atat mai mult cand ai trait rapida transformare a Utopiilor (comunista, nazista, religioasa) in teroare si vii spre libertate cu sperantele maxime ale mantuirii ceresti, straina realitatii terestre si locuitorilor ei, imperfecti ca viata insasi.

Atunci, te retragi in ograda veche, uiti de vechile si noile ei balarii, declari mica ta ingradire mai valoroasa decat tot ce se vede in jur.

Scrieti in acest eseu, pe care eu il consider atat de necesar acestor zile ale Romaniei: "Nevoia de o patrie este mai puternica la cei a caror apartenenta este mereu pusa la indoiala, pierderea este inca mai insuportabila".

Are Salman Rushdie o carte, intitulata chiar asa, "Patrii imaginare", in care este vorba despre patria scriitorilor care traiesc in exil. Cum arata patria imaginara a lui Norman Manea si care e legatura ei - daca exista una - cu tara de nastere, dar si cu tara de adoptie?

Despre America in care locuiesc de 30 ani am afirmat adesea ca este "cel mai bun hotel...". O gazduire doar: electricitatea si transportul in comun si apa functioneaza, chitantele sunt corecte, nu ti cere alta legitimare si apartenenta decat acceptarea Constitutiei.

O evaluare cam idilica, desigur, la senectute, a unui exilat, dezabuzat de experientele sale biografice.

America este, de fapt, in fiecare moment, 1.000 de Americi, greu de unificat intr-una singura si raspunzand diferit asteptarilor unei populatii extrem de eterogene.

Cat despre patria mea imaginara, ea ramas in iluziile pubertatii si in cartile lasate in biblioteca mea din Bucuresti, refugiata si in "casa melcului", luata cu mine peste ocean.

De cand traiti la New York - capitala DADA a exilatilor -"in casa de melc nomad", ati incercat o reconciliere cu propria conditie si cu tara de origine. Ce presupune aceasta reconciliere? Ati ajuns la o intelegere, o impacare?

Fireste. Exilatul nu e ferit de nostalgii. Am avut norocul ca atunci cand eram gata sa cedez (in definitiv, eu am plecat la 50 de ani!), Patria imi venea in ajutor, de fiecare data, consolandu-ma, prin stirile pe care mi le trimitea. Confirmau ca, desi grea si intarziata, decizia pribegirii, cu toiagul incertitudinii si confuziile imbatranite, fusese necesara.

Ultima incercare de a ma reconcilia am relatat-o in textul "Birocratie burlesca", publicat in Adevarul. Era vorba de compensatia legala ca "supravietuitor al Holocaustului"... Aveam tot felul de adeverinte stampilate, de Politia Iasi (1945, de repatriere) si Comunitatea evreilor din Suceava. Nu pareau suficiente. Cererea a fost respinsa atunci si apoi, mult peste 10 semnaturi oficiale.

La varsta si departarea mea actuala si la peste 70 ani de la eveniment nu apareau instantaneu martorii utili. In Romania nu mai aveam deloc familie, institutiile care ar fi putut sa ma ajute (Institutul Holocaustului, Comunitatea evreilor, Primaria Suceava etc) erau prea ocupate, pana si arhivele sucevene au declinat orice capacitate de a dovedi deportarea in Transnistia a fostilor locuitori evrei.

Pana la urma, un inimos coleg de liceu din Israel si unul de facultate din Bucuresti si-au coalizat enegiile si prietenia, asa ca m-as afla, in sfarsit, se pare, la capatul calvarului. Mi-am reamintit, insa, din nefericire, multe episoade ale carnavalului din trecut. Durabil, din nefericire, si azi.

M-am intrebat mereu daca distanta te face sa vezi mai limpede. Ati vazut Romania mai bine abia plecand din ea?

Nu aveam nevoie de acest experiment de exilat si de nomad pentru a intelege mai bine locul care m-a obsedat si despre care am scris cu precadere si cand traiam in Romania si ulterior de peste Ocean.

Ati atras atentia ca libertatea nu e chiar atat de simpla. Ca iesirea dintr-o dictatura nu duce automat la intrarea in societatea deschisa. Cum arata, din acest punct de vedere, Romania, la 30 de ani de postcomunism?

Ati putea raspunde, cu siguranta, mai amplu si mai bine decat mine. Inclusiv despre grava criza politica actuala prin care trece tara. O clasa politica pervertita, cinica, diletanta, inculta, obsedata de meschine aranjamente profitabile.

La Washington, la GALA Asociatiei ALIANTA, din urma cu o saptamana, s-au spus multe despre Romania; bune si foarte bune si mai putin bune si rele. O asistenta de vaza, diplomati, bancheri, investitori, presa. Concluzia mea nu era noua: "si-si", "nici-nici": la mijloc de bine si rau...

Am si exprimat-o si intr-un interviu recent pentru LA STAMPA, solicitat sa evaluez sansele Europei dupa alegerea Romaniei la presedentia Comunitatii Europene.

Mai bine, oricum, s-ar zice, decat Ungaria sau Polonia...

De cand am citit prima data, ma obsedeaza aceasta sintagma "fericirea obligatorie". Mi se pare imaginea cea mai brutala a dictaturii. Fericiti insa, obligatoriu, in comunism, au reusit romanii (si aici putem scrie si bulgarii sau albanezii) sa se descurce cu nefericirile intamplatoare din democratie?

Da, este una dintre deosebirile fundamentale: "cautarea fericirii" este, surprinzator, mentionata in Constitutie, dar ramane in America o chestiune strict personala, ca multe altele, intr-o societate deschisa si individualista.

Nu este o obligatie "patriotica", ca intr-un stat care admnistreaza toate nevoile obiective si subiective ale supusilor sai, deci si fericirea. Cum se descurca fiecare ramane cel mult problema unor institutii de caritate.

"Nomenclatura" democratica, daca putem spune asa, trece prin ciclice alegeri libere si populare, cu toate compromisurile si complicatiile aferente.

Dincolo de cum arata Romania la 100 de ani, cum arata Europa la 28 de ani de la incheierea Celui De-al Doilea Razboi Mondial, numarand de la incheierea despre care vorbiti, din 1989?

Dupa un ragaz de relativa pace si prosperitate de peste 70 ani, Europa sta in fata unor crize de dezmembrare politica, a amenintarilor rusesti, a recentei indiferente americane, a avansului Chinei si tot asa.

Dar "speranta anima pe toti muritorii, spune versul...Anima si alina.

Articolul face parte din proiectul Romania din inima pe care Ziare.com il dedica cititorilor cu ocazia Zilei Romaniei. La multi ani!

SUA, mesaj puternic de apreciere și susținere pentru România, la 20 de ani de la aderarea la NATO FOTO
SUA, mesaj puternic de apreciere și susținere pentru România, la 20 de ani de la aderarea la NATO FOTO
România a jucat un rol crucial în promovarea securităţii şi cooperării în cadrul NATO, contribuind la operaţiunile de menţinere a păcii şi sporind interoperabilitatea între statele...
Optimismul lui Rareș Bogdan pentru europarlamentare: „Obţinem 20 de mandate. SOS-ul doamnei Şoşoacă nu va intra în PE”
Optimismul lui Rareș Bogdan pentru europarlamentare: „Obţinem 20 de mandate. SOS-ul doamnei Şoşoacă nu va intra în PE”
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat vineri, 29 martie, că alianţa PSD-PNL poate lua la redistribuire 20 de mandate de europarlamentari. Europarlamentarul susține că AUR va...
#Norman Manea centenar sarbatoare eroi democratie , #scriitori