O impietate: dineuri in Sala Tronului

Duminica, 20 Ianuarie 2019, ora 12:40
8584 citiri
O impietate: dineuri in Sala Tronului

Cred ca stirea despre sase dineuri organizate de-a lungul anului 2019 in Sala Tronului din Palatul Regal a socat multi bucuresteni si multi romani din toata tara.

Nu-mi inchipui ca un alt guvern din alta parte si-ar fi permis sa dea destinatii atat de prozaice unei locatii cu o atat de puternica incarcatura istorica, precum nu avem multe in Romania.

Peste tot in lumea civilizata urmasii privesc cu pietate spre vestigiile mostenite de la inaintasi. La Paris, Luvrul este numai muzeu si nimic altceva. La Madrid, palatul Prado se mandreste cu operele marilor maestri ai artei nationale si nu numai: Goya, Murillo, Velasquez sunt doar casteva nume. Ermitajul din Sankt Petersburg isi face un titlu de mandrie fiind una in cele mai cuprinzatoare pinacoteci din lume. Nici pe timpul sovieticilor nu se dadeau dineuri sau chermeze in muzeu.

Palatul nostru regal nu are nici macar un nume simbolic, dar este reprezentativ, poarta amprenta istoriei contemporane a tarii si reprezinta locul unde poti admira arta plastica nationala prin exponate de pictura veche sau capodopere mai noi, semnate de Grigorescu, Andreescu, Tonitza, Bancila, Petrascu si multi altii.

Nu cred ca si-ar fi putut permite cineva sa organizeze un dineu la Luvru, Prado, la Ermitaj, Sanssouci sau la British Museum. Ma intreb de ce se poate numai la noi una ca asta? Simplu: pentru ca pe trogloditii din fruntea tarii nu-i emotioneaza valorile nationale, pe ei ii lasa indiferenti vestigiile, lor nu le pasa de istorie. Poate nici n-o cunosc.

Momentul imi aduce aminte de o nuvela cam uitata, intitulata "Soldatul" si apartinand scriitorului sovietic Mihail Solohov, laureat cu premiul Nobel pentru literatura in anul 1965. Era vorba in respectiva nuvela de momentul din anul 1917, cand soldatii revolutionari navalisera necontrolati in Palatul de Iarna, Ermitajul de astazi, iar unii din ei se pretau chiar si la devastari.

Eroul nuvelei a nimerit intr-o bioblioteca. Acolo, a scos o carte din raft, a ramas impresionat de finetea hartiei pe care era tiparita cartea, a rupt de acolo o foaie, a pus tutun in ea si a infasurat. Si-a privit multumit papirosa, a aprins la un capat si a tras un fum adanc, de la capatul celalalt.

Cu satisfactia omului care realizase in sfarsit ceva maret, si-a zis atunci in mintea lui: sunt ei rai burghezii si exploatatorii, dar au gusturi bune. Pacat ca le tin in biblioteca.

Nu ma indoiesc ca lipsa de respect pentru vestigii este dovada elementara a trogloditului. Ce vor gandi despre noi invitatii cand vor vedea ca iau masa in Sala Tronului? Isi vor aminti fara indoiala de stirile citite de ei despre Ceausescu, care a pus buldozerele peste Manastirea Vacaresti, peste spitalul Brancovenesc, peste biserica Sfanta Vineri si multe, multe altele.

Iar pe locul defrisat in acest mod salbatec, ce credeti ca a facut? Un urias palat faraonic, un mastodont unic in lume, cu cabinete pentru demnitari, cu mari aule pentru sedintele in plen, sute de cabinete si cu zeci de sali uriase unde poti da oricate banchete, oricate dineuri, dejunuri sau soire-uri, poti organiza revelioane si chiar baluri mascate, fara sa incomodezi pe nimeni si, mai ales, fara sa jignesti istoria.

Dar organizatorilor nostri de dineuri li s-a parut ca este prea putin un simplu palat pentru ceea ce le trebuie lor. N-ar face fata decat cel putin cu un vestigiu istoric. Nu li s-a parut deloc impietate sa serveasca snitele si sa ciocneasca pahare acolo unde altadata se incoronau frunti.

Cred guvernantii nostri ca oficialii europeni ii vor felicita pentru ca au fost invitati in Sala Tronului? Chiar daca vreunul din ei le-ar face un compliment din complezenta, nu ma indoiesc ca toti isi vor zice despre noi in gand ceva asemanator cu sintagma romaneasca: neamuri proaste!

In anii comunismului, unii isi faceau titlu de glorie subestimand trecutul national, umilind eroii, batjocorand memoria lor. Ajunsese o uzanta.

Prin anii anii '60 ai secolului trecut, am avut prilejul sa observ intr-o cladire de pe Calea Victoriei, unde fusesera instalate birourile unui institut de proiectare, niste clante de usa cu totul originale si avand incrisa pe ele o monograma pretentioasa. M-am interesat si am aflat ca era monograma domnitorului A.I.Cuza, iar cladirea cu respectivele birouri fusese, la un moment dat, resedinta sa.

Nu stiu daca mai exista cladirea si astazi, nici nu stiu daca a rezistat la cutremur, dar retin ca atunci, ca si acum cu Sala Tronului, nimanui nu-i dadea prin cap ca un spatiu istoric merita mai mult decat o destinatie strict functionala.

Intrarea în Schengen pune sub lupă corupția din România: “Iar ne-a prins ninsoarea nepregătiți”
Intrarea în Schengen pune sub lupă corupția din România: “Iar ne-a prins ninsoarea nepregătiți”
România intră în spațiul Schengen doar pe cale maritimă și aeriană, la finalul lunii martie 2024. Aderarea va stimula turismul și comerțul și va consolida piața internă. Pe de altă...
„Ne mai gândim”. Nicolae Ciucă s-ar vedea în turul doi la prezidențiale cu Marcel Ciolacu, dacă coaliția nu va avea candidat comun
„Ne mai gândim”. Nicolae Ciucă s-ar vedea în turul doi la prezidențiale cu Marcel Ciolacu, dacă coaliția nu va avea candidat comun
Discuţiile despre candidaţii la alegerile prezidenţiale vor avea loc, între PNL şi PSD, după alegerile din data de 9 iunie, declara liderul liberal Nicolae Ciucă. Ciucă admite că, dacă...
#Sala Tronului dineu, #Palatul Regal dineu , #istoria culturii si civilizatiei