Romania ultimilor 100 de ani Procurorul general, Augustin Lazar, despre cum trebuie lasati profesionistii sa isi faca treaba, chiar daca nu sunt "ai cuiva"

Marti, 22 Mai 2018, ora 10:33
12441 citiri
Romania ultimilor 100 de ani Procurorul general, Augustin Lazar, despre cum trebuie lasati profesionistii sa isi faca treaba, chiar daca nu sunt "ai cuiva"
Foto: Ziare.com

In anul in care Romania isi celebreaza primul secol, mai pe tacute si in pofida multor zgomote si confiscari politice, am vorbit cu procurorul general al Romaniei, Augustin Lazar, despre ce legatura e intre patrimoniul cultural si identitatea nationala, despre cum scria in Constitutia de la Troesmis ca votul multiplu trebuie sanctionat, iar de banul public dat seama, dar si despre independenta procurorului, fara de care dreptatea si adevarul ar fi doar vorbe goale, si asta de mai bine de 100 de ani, inca de cand in fruntea Ministerului Public era Mihail Kogalniceanu.

Este patrimoniul national bun la ceva? Daca da si daca el este esential identitatii nationale, dar si celei mai largi, europene, atunci cum se face ca fostul Hotel Concordia, simbol al Unirii Principatelor, e in ruina de 28 de ani, ca se fura din bisericile vechi atunci cand ochiul vigilent al divinitatii are alte treburi, ca s-au ravasit siturile arheologice, de cautatori de comori care sunt prada unui sindrom pe care Augustin Lazar, procurorul general al Romaniei, il numeste Indiana Jones?

Ce poate face legea mai mult si mai bine? Augustin Lazar ne indeamna sa ne uitam mai degraba la administratori si la manageri: atunci cand nu oamenii buni sunt pusi sa conduca, ci cei dintr-o gasca politica sau alta, rezultatele proaste se vad.

Am purtat un altfel de dialog cu Augustin Lazar, cel al carui nume e legat de recuperarea unei parti semnificative din Tezaurele dacice, dialog care a pornit de la patrimoniu si semnificatia acestuia pentru constructul identitar, dar am ajuns la cum anume s-a definit ideea de dreptate in Romania ultimilor 100 de ani si de ce coruptia atrage mai mult atentia decat alte infractiuni.

Este un dialog care se inscrie in seria celor purtate cu istoricul Lucian Boia si cu Oliver Jens Schmitt, presedintele Sectiei de istorie a Academiei vieneze de Stiinte, consacrate intelegerii mai ample a unui Centenar romanesc, despre care politicienii vorbesc putin si, atunci cand vorbesc, il duc in derizoriu.

Veti gasi in acest dialog o poveste despre ia romaneasca, una despre primul atentat cu bomba din Parlamentul Romaniei, dar mai ales povestea unui patriotism asumat, in care fiecare trebuie sa isi faca treaba cat mai bine, pentru a avea ce lasa mostenire generatiilor viitoare.

In cazul procurorilor, ne spune Augustin Lazar, treaba bine facuta presupune conditia esentiala a independentei.

Domnule procuror general, in acest final de saptamana, pregatind acest interviu, ma gandeam care va fi unghiul de abordare, de unde sa incepem. Si s-a intamplat sa trec pe langa cladirea fostului hotel Concordia, care e legata, cumva indirect, de ambele teme ale dialogului nostru, Centenarul Romaniei - fara 1859 deja stim ca nu am fi vorbit in acesti termeni despre Marea Unire - si semnificatia patrimoniului cultural pentru identitatea nationala. In fiecare an de 24 ianuarie pare ca toata lumea deplange o cladire - Hotel Concordia, arhitecti, jurnalisti, politicieni laolalta, apoi discutia se inchide si cladirea reintra in starea ei naturala de paragina.

Cladirea e incadrata pe lista monumentelor istorice ale municipiului Bucuresti. Ce anume putea face legea mai mult si mai bine in acest caz, care e doar un exemplu? Ce lipseste din lege?

Aveti dreptate, sunt multe lucruri de facut, privind in jurul nostru. Nu lipseste ceva atat din lege, cat din capacitatea manageriala si din spiritul gospodaresc. Nu trebuie sa scrie neaparat in lege ca noi trebuie sa avem grija de ceea ce ne-au lasat generatiile trecute. Ele au muncit, au creat, au luptat, au aparat, iar noi nu trebuie decat sa primim, sa ingrijim, sa transmitem generatiilor viitoare. Daca putem sa adaugam o plusvaloare, este cu atat mai bine si as spune ca, pe masura trecerii timpului, capacitatea generatiilor care urmeaza sa aduca o plusvaloare este tot mai probabila. In zilele noastre, este surprinzator sa primesti de la generatiile trecute si, in loc sa aduci o plusvaloare, sa lasi de izbeliste.

Aceasta inseamna ca, intr-adevar, este o criza manageriala, pe care noi trebuie nu numai sa o observam, sa ne lamentam, ci sa o intelegem, sa prelucram vulnerabilitatile si sa ne organizam la munca, sa depasim aceste probleme. Nu sunt chestiuni extraordinare. Ne uitam la altii, din Uniunea Europeana, cum au procedat ei cu patrimonial cultural: au coduri culturale pe profil, au legislatie pe profil. Noi trebuie sa facem acelasi lucru. Uitandu-ne inapoi, va rog sa observati ca incepand de prin anul 2000, legislatia romaneasca in materia patrimoniului a fost adusa la actualitate pentru vremea aceea.

Daca va aduceti aminte, in presa aparusera articole despre felul in care se practica braconajul arheologic, de pilda, in anul 2000, despre faptul ca multe monumente istorice erau neingrijite si se distrugeau. Atunci a venit legiuitorul, foarte atent si diligent - pentru ca doream sa intram in Uniunea Europeana cu tot dinadinsul - si a facut cateva legi importante: Legea 182 din 2000, privind protectia patrimoniului cultural mobil este cea mai importanta dintre toate, cu ea ne intalnim cel mai frecvent; Legea privind protectia monumentelor istorice, apoi Legea privind protectia patrimoniului arheologic, de fapt Ordonanta 43/2000, aprobata printr-o lege, si Legea privind protectia patrimoniului cultural imaterial al Romaniei.

Iata ca un cadru legislativ avem. Noi din acest cadru legislativ si mai ales din spiritul acestui cadru legislativ trebuie sa intelegem ce e de facut. Sigur, oricui se va apuca sa faca ceva pozitiv nu i se va reprosa ca nu scrie in cadrul legislativ, daca a facut ceva de buna-credinta pentru protejarea patrimoniului cultural. Insa cel mai adesea, ce observam? Nu e legea clara, se zice, si din acest motiv stam pe loc. Ne uitam la Hotelul Concordia si asteptam sa se intample ceva cu el. Asa ceva nu este de permis.

Eu gasesc ca avem o singura explicatie: noi avem, in tara romaneasca, oameni inteligenti in toate profesiile, dar, din pacate, nu li s-a acordat credit, nu li s-a acordat sansa de a face ceva, dintr-un motiv banal: ca nu erau de-ai cuiva, care erau la guvernare la momentul acela.

Avem cazul celebru al Bailor Herculane, trecute printr-un proces de privatizare care a ajuns, recent, pe masa justitiei.

Acolo, daca ne uitam din punctul de vedere al aplicarii legii, vedem ca ultima ratio a aparut un dosar penal, care a fost instrumentat. Dar aplicarea legii penale inseamna ultima ratio. Vom vedea in continuare ce se va intampla, pentru ca dosarul nu e definitiv solutionat si noi trebuie sa respectam prezumtia de nevinovatie. Trebuie insa sa ne gandim ca niste masuri manageriale trebuie luate si avem manageri culturali in tara aceasta, har Domnului, insa sa le respectam domeniul de expertiza, sa-i lasam pe ei sa lucreze.

De ce? Va intreb cat se poate de abrupt: de ce e important sa ne prezervam patrimoniul? Cui foloseste?

Sigur ca foloseste! Intelegem prin patrimoniu, vorbind in termeni generali, ceea ce ne-au lasat tatii, parintii nostri si am ramas noi cu niste valori materiale, culturale, spirituale de la generatiile anterioare. In patrimoniul cultural intra ceea ce are o semnificatie de valoare culturala, valorile cele mai semnificative pe care le-am mostenit.

Sa ne gandim ca generatiile trecute au produs, fiecare, ceva special, valoros. Muzeul National de Istorie al Romaniei are ca simbol ganditorul de la Hamangia. De ce credeti ca a fost adoptat acest simbol? Pentru ca este o creatie speciala, de acum sase mii de ani, a unei culturi ce a produs ceva care o reprezenta ca identitate, a unei populatii care a trait pe teritoriul Romaniei, in zona Marii Negre si care a reusit sa ne lase o esenta de spiritualitate materializata in ganditorul de la Hamangia si in sotia lui, pentru ca este un complex alcatuit din doua statuete. Muzeul National de Istorie a Romaniei l-a revendicat ca identitate autohtona.

Civilizatia se realizeaza ca o suma de felii successive, din cele mai vechi timpuri pana in zilele noastre si care ne dau noua matricea culturala, cea care produce oameni culturalizati dupa cultura est-europeana de pe teritoriul nostru, de natura neolatina, asa cum suntem noi. Produce un fel de latini speciali care, mergand in Europa, sunt recunoscuti de ceilalti neolatini din celelalte natiuni, ca fiind niste latini cu o cultura evident asemanataore, particularizata la Estul Europei, tocmai datorita experientelor si traditiilor noastre specifice.

Spuneti ca sunt doua paliere aici: punand mostenirea inter-generationala in inima patrimoniului cultural, avem un construct identitar, dar totodata un semn, iata, al apartenentei la patrimoniul mai larg, european.

Exact. Evident ca strabunii nostri latini, cand au venit aici, ne-au lasat, prin institutiile pe care le-au adus, prin Armata care a fost aici, cele trei Legiuni - a 13-a Gemina, de la Alba-Iulia, a 5-a Macedonica, de la Turda, a 6-a Claudia, de la Craiova - au lasat asadar la vatra veterani care si-au intemeiat familii si care au produs un nucleu cultural si civilizational care, iata, reprezinta si acum o insula de latinitate in Estul Europei, la frontiera civilizatiei europene, dar apartinand, evident, acesteia.

Unde regasim aceasta matrice culturala foarte bine descrisa este la Lucian Blaga, in discursul de receptie pe care l-a avut la Academia Romana. Este absolut impresionant sa vedem cum descrie el acolo matricea culturala a satului romanesc si cum marea parte a intelectualitatii romanesti provine din aceasta matrice culturala a satului romanesc. Si in zilele noastre se mai intampla asta; desi satul romanesc, dupa cum se vede, este intr-o criza, are probleme mari, a conservat o matrice identitara pe care o duce inainte.

Va mai dau un exemplu de matrice cultural romaneasca, dezvoltata tot din satul romanesc, dar una care s-a manifestat in perioada iluminismului central-european: Scoala Ardeleana, Scoala de la Blaj sau, cum i se mai spune, Fantana darurilor. Acolo isi trimiteau taranii din zona copiii, pentru a fi invatati de niste oameni care apucasera sa faca studii la Roma, in diverse universitati din Occident si care au redescoperit originea latina a romanilor. Ei s-au intors si au dezvoltat o constiinta nationala care a fost apoi bine transpusa in mentalul de peste Carpati, incepand cu Universitatea din Iasi, unde multi dintre fruntasii Scolii Ardelene, dupa Revolutia de la 1848, au plecat. De la Iasi, multi au venit la Bucuresti - sa ne gandim la Gheorghe Lazar, care a transmis prin matricea culturala a Blajului, aceasta amprenta pe care o vedem pana astazi in Liceul Gheorghe Lazar.

Printre primii trei procurori generali ai Romaniei se afla Alexandru Papiu Ilarian, produs al matricii culturale a Blajului. El este un caz tipic, a fost profesor de drept roman la Universitatea din Iasi, apoi a venit la Bucuresti, cand s-au unit cele doua Principate si a fost mai intai ministru al Justitiei, apoi procuror general al Romaniei.

Imi ridicati o minge la fileu- saptamana trecuta chiar s-a prabusit un tavan al unuia dintre primele gimnazii romanesti, astazi Liceul Stefan Manciulea, tocmai din Blaj. Nu stiu regimul juridic, daca e clasat ca monument sau nu, dar are o valoare istorica. Ce spune asta despre sentimentul identitatii nationale?

Doua lucruri as vrea sa spun. Mai intai, acest sentiment al identitatii nationale trebuie dus inainte, conservand si bunurile materiale, imobilele in care s-au format. Al doilea lucru este ca, totusi, la Blaj este un caz fericit si daca veti merge in vizita, veti vedea foarte multe imobile care au fost restaurate. Ma gandesc ca aceasta este un caz izolat.

Un caz tipic, totusi, de ce se intampla cand nu faci unele lucruri la vremea lor.

Trebuie sa nu uitam ca in perioada de tranzitie multe lucruri au fost prioritare si ar fi trebuit ca lucrurile sa fie facute in ordinea aceasta, a prioritatilor.

Totusi, ce spune asta despre noi?

Spune despre capacitatea manageriala, despre faptul ca, atunci cand trebuia sa lasam managerii, la cel mai inalt nivel, sa faca niste lucruri, nu i-am lasat. Spune despre increderea intre oameni sau despre respectul intre oameni. Daca identificam pe cineva care este foarte bun in domeniul lui, trebuie sa-i respectam domeniul de expertiza si sa-l lasam sa-si faca profesia, nu sa spunem: "Acesta nu e de-al nostru, il lasam deoparte, ca nu face parte din echipa". Jucam cu ai nostri si pe urma, cand vedem ca luam bataie la zero, cum este la fotbal, atunci ne dam seama ca a fost o manipulare.

Si asa ajungem la o cultura in care e puternic mitul Salvatorului.

Salvatorii suntem noi. Ori ne indeplinim misiunea care ne-a fost lasata de generatiile anterioare, lucrand impreuna, ori, daca nu, nu va fi bine.

Eu intotdeauna am fost optimist si am vazut ca o minoritate de oameni foarte bine pregatiti profesional a fost capabila sa depaseasca momentele de criza.

De exemplu, Asociatia Astra, Asociatia culturala a romanilor din Transilvania, avea un motto: Foarte multe lucruri bune pot face impreuna cei foarte putini, insa foarte buni. Nu avem nevoie sa ne incurce prea multi in redactarea strategiilor, dar dupa ce au fost redactate, toata lumea trebuie sa se puna la munca si sa le puna in aplicare.

Andrei Plesu, care semneaza si Cuvantul inainte din acest volum despre patrimoniu pe care il coordonati (Protectia juridica a patrimoniului cultural si natural), scrie pe undeva ca binele este ca drojdia, dospeste. Tot Andrei Plesu spune, in acest Cuvant inainte, ca nu crede in intamplare si ca nu e, asadar, o coincidenta ca acest Centenar al Romaniei coincide cu Anul european al patrimoniului.

Vreau in primul rand sa ii multumesc domnului Andrei Plesu, este o onoare pentru noi ca a avut deschiderea de a scrie acest Cuvant inainte.

Asa este, cum spune si dumnealui, adeseori avem senzatia unei coordonari superioare, care ne inspira sa vrem sa facem lucruri bune.

Daca suntem atenti la aceste lucruri, foarte des gasim oportunitatile si putem coopera pentru realizarea lor. Echipa care s-a ocupat de aceasta lucrare, "Protectia juridica a patrimoniului cultural si natural" nu se ocupa de azi, de ieri, de aceasta problema. Ea s-a impus preocuparilor noastre, pentru ca am vazut cat de grav este si cat de multe daune se pot produce identitatii nationale, natiunii, daca anumite lucruri nu sunt facute la momentul lor.

De exemplu, protejarea siturilor arheologice este o chestiune care a aparut ca o nevoie presanta din practica cotidiana. Toata lumea a inceput sa se planga ca siturile arheologice sunt braconate de niste indivizi care nu au scrupule, dar au echipamente de detectie de metale superioare instrumentelor pe care le au arheologii. Ceva trebuia facut. Din punctul nostru de vedere, al organelor judiciare, a fost nevoie sa vedem care sunt faptele comise, cine au fost autorii, sa asiguram mai intai recuperarea bunurilor sustrase si apoi sa atragem atentia autoritatilor competente sa ia masuri pentru protejarea siturilor.

Mai mult, sunteti protagonistul cazului de succes al bratarilor dacice si al recuperarii lor, fapt care a adus un plus si de cunostinte istorice.

Va propun sa vedem puzzle-ul mai mare decat il vede lumea. Toti se uita, focusat, pe niste bijuterii. Eu am rezervele mele sa ne uitam la bijuterii. Ar trebui sa uitam, mai intai, facand un arc peste timp, la ceea ce s-a intamplat acum 2.000 de ani. Mie mi-e usor sa va spun lucrurile acestea, pentru ca tocmai le-am recapitulat, acum cateva zile, la intalnirea procurorilor generali, la Paris, unde am prezidat o sectiune care priveste cooperarea judiciara internationala.

Mai multi colegi au facut prezentari despre instrumentele de cooperare judiciara. Orice teorie este seaca atunci cand nu este ilustrata cu ceva relevant. Le-am prezentat acest caz de cooperare judiciara internationala, care ne spune ce s-ar spune intr-o mie de cuvinte: faptul ca un tezaur istoric care a apartinut regatului dac acum 2000 de ani a reprezentat casus belli pentru conflictul intre Imperiul Roman si Regatul Dac.

Printre altele, romanii au fost foarte practici si au venit sa confiste o mare cantitate de aur, care le facea bine, in conditiile crizei economice care exista in Imperiu si a razboaielor care trebuiau finantate. Ei aveau nevoie de aur, de bani pentru aceasta.

I-au gasit in apa Sargetiei, unde un oarecare Bastus, pe care il vedem in filmul lui Sergiu Nicolaescu, le-a dat informatia, si au reusit sa recupereze, sa confiste tezaurul dac de acolo. L-au dus la Roma, unde au fost trei, patru luni jocuri de gladiatori, sarbatori, festivitati. Fiecare cetatean al Romei a primit o anumita suma de bani, au fost scutiti de taxe pentru o perioada toti cetatenii Romei, au facut Columna lui Traian, au facut Forul lui Traian si chiar se spune ca ar fi rezultat o oarecare inflatie, dupa cum ne spun unii istorici. Din introducerea pe piata a unei cantitati mari de monede si de aur s-ar fi produs, asadar, o oarecare inflatie, dar nu vreau sa ma pronunt.

Mereu s-a banuit ca dacii nu au fost atat de ignoranti, incat sa-si puna ouale intr-un singur cos si o parte din tezaur s-a aflat in alta parte. Ei bine, aceasta legenda transmisa din generatie in generatie s-a confirmat succesiv prin descoperirea unor tezaure, in anumite momente istorice. In 1543, pe vremea cardinalului Martinuzzi, cand era cancelar al Transilvaniei, a fost descoperit un mare tezaur in apa Streiului, de catre taranii valahi, cum se spunea in Cronica, un tezaur de 40.000, spun unii, altii spun de 70.000 de monede din aur, monede Lysimach si Kosoni. Dupa ce a fost inventariat de generalul Castaldo, el a scris o scrisoare imparatului, in care spunea ca, pe langa acele monede, mai era "auch eine goldene Schlage", un sarpe de aur, ceea ce nu s-ar fi cuvenit la un cardinal al bisericii sa aiba. A fost o motivatie sa confiste tezaurul de la cardinalul Martinuzzi si, din pacate, au organizat si asasinarea lui. A fost un pion politic care juca intre austrieci si turci si a fost eliminat.

La 1803, un alt tezaur a fost descoperit de taranii din zona si s-a inteles bine ca este iminent sa se gaseasca si alte tezaure. Dupa 1989, cand s-a liberalizat circulatia persoanelor, cumpararea echipamentelor de detectie, au venit persoane pasionate in domeniu, care au scanat tot situl arheologic inaintea arheologilor.

Cautatorii de comori.

Cautatorii de comori, care aveau instrumentele necesare si capacitatea de a urca pe toate pantele unde arheologii nu puteau urca si nici nu este permis sa faci astfel de scanari, de altfel. Daca s-ar extrage un metal pretios gasit in anumit loc, ar fi afectat contextul istoric si s-ar pierde informatia istorica.

Dar bratarile dacice au fost doar o sectiune de dosar, prima care ne-a frapat privirile. Dupa 15 kilograme de spirale din aur, au urmat 25 de kilograme de monede Koson din aur, 30 de kilograme de monede Pseudo-Lysimach din aur, au urmat Scuturile de la Piatra Rosie, care sunt, dupa cum spun arheologii, piese regale, din dotarea curtii regale, care spun multe despre ce insemna civilizatia dacica.

Vin apoi tablele de la Troesmis, care valoreaza mai mult decat toate spiralele la un loc. Nu sunt de aur, dar de aur este legislatia, ordinea de drept pe care o cuprind. La cetatea Troesmis, pe malul Dunarii, in satul Iglita, comuna Turcoaia, judetul Tulcea au mers braconierii, in vara anului 2002. Cineva a avut curajul sa intre cu Volga in situl arheologic si a luat cam 60 de centimetri de sol, pentru a ajunge la stratul de cultura arheologica si nu s-a stiut ce au gasit acolo.

La scurt timp, au aparut pe internet tablele de la Troesmis, Lex Municipii Troesmensium, care sunt nici mai mult, nici mai putin decat Constitutia municipiului Troesmis, erau tabelele de legi expuse in forul municipiului si care aratau ca acum 2000 de ani, pe teritoriul Romaniei, exista o ordine de drept europeana. Se stabilea acolo cine putea fi demnitar al cetatii, cum trebuiau demnitarii cetatii sa faca dare de seama despre banul public, se arata cum se puteau face alegerile si cum se sanctionau fraudele electorale. Va spune ceva chestiunea aceasta?

Ramane sa apreciati dumneavoastra cat de actuale sunt aceste lucruri.

Unii experti spun ca aceste table valoreaza mai mult decat toate spiralele de aur la un loc.

Daca ne uitam la spirale, la maniera in care mesterul antic le-a pus in opera, putem observa niste detalii identitare, niste motive vegetale care vin pana in zilele noastre. Sa ne uitam la ia romaneasca, de care suntem atat de mandri si care ne reprezinta peste tot. Ia vine, nici mai mult, nici mai putin, de la strabunii nostri latini, de la tunica linea, care insemna un vestmant cu motive vegetale in linie. Ea, de buna-seama vine dintr-un substrat cultural mai vechi, fiindca romanii aveau obiceiul sa nu distruga nimic acolo unde mergeau. Strabunii nostri latini integrau cultura locala, erau toleranti si ii primeau pe toti intr-un creuzet cultural in care se cladea o noua identitate. Este extraordinar.

Sa iti dai seama ca puterea ta imperiala tine si de cultura si de acest sincretism cultural.

Da, din capacitatea de a integra culturile care nu contraveneau ordinii de drept latine. Au fost gasite si cateva locuri distruse de romani, se pare ca acolo se faceau sacrificii umane si ele au fost scoase din circuitul cultural.

Cele mai multe lucruri au fost insa prinse intr-un puzzle in care noi observam acum identitatea cultural romaneasca, o identitate a latinitatii estice, care este un miracol.

Multi zic: "Asta numai la noi se poate intampla, pentru ca noi suntem romani", intr-o maniera depreciativa. Nu-i adevarat, faptul de a reusi sa supravietuim atatea milenii aici, la frontiera de est, este un miracol.

Am vorbit despre cazul de succes al acestor tezaure dacice.

Asa este corect sa le spunem, pentru ca nu este un singur caz. Pe masura ce s-a aprofundat investigatia, s-a descoperit ca era un fenomen infractional pe toata Europa de Est, care ducea, prin niste canale, spre casele de licitatii din Europa de Vest.

Acum mai avem infractiuni legate de patrimonial arheologic?

La noi i-am intarcat, cum se zice in termeni populari, i-am destructurat, cum spun colegii de la DIICOT. Dar s-a intamplat fenomenul pervers ca, vrand sa combati un fenomen si facandu-i publicitate, ajungi la efectul invers. Este un sindrom care poarta numele unui arheolog dintr-un film american si care inseamna o dependenta psihologica de anumite activitati cu adrenalina: Indiana Jones.

Ne-am trezit astfel ca a venit un echipaj din Praga, dotat cu Jeep, cu tot ce trebuie, la Sarmisegetuza Regia. Primaria din zona, atunci cand s-au instalat camerele video de protectie, a cerut cu fermitate sa aiba control asupra acestora, sa fie sigura ca este un control civil, si nu cel al jandarmilor. Va puteti imagina ca in momentul in care s-au cerut inregistrarile, ele nu existau?

A existat informatia ca a venit un comando de braconieri din Praga, dar nu a existat dovada faptica a circulatiei pe drumul public, unde erau camerele.

Din nou discutam despre un minim bun-simt managerial. Din fericire, exista si profesionisti si acestia au facut ce nu au facut camerele. Au mers si au descoperit unde s-au cazat oamenii, cate zile au stat, ce au facut. Apoi au gasit inregistrarile lor, pentru ca au mers acasa si, entuziasti, s-au prins singuri in flagrant.

Povestea aceasta e de succes. Avem si marea poveste de insucces care, sigur, nu e jurisdictia Parchetului General, dar vorbim aici despre parghii legale, si anume Tezaurul de la Moscova.

Este o problema sensibila care, din cate stiu, este in atentia autoritatilor competente. Eu stiu ca exista o comisie mixta, romano-rusa, care efectueaza cercetari pentru a da de urmele Tezaurului, stiu ca o parte din cercetari au fost si publicate intr-o lucrare.

Este o situatie mai delicata, care nu este chiar de nerezolvat: cu rabdare, cu profesionalism, cu buna-intentie din partea ambelor parti s-ar putea progresa.

- Si in acest caz sunt inca discutii in ceea ce priveste inventarul. De altfel, asta e o alta problema, de asta-data a patrimoniului mobil. De pilda, dupa 1990 s-a tot vorbit despre inventarul doar pe hartie din muzee si asa s-a facut sa apara la Budapesta un tablou despre care se stia ca e in muzeu la Targu Mures. Acolo fusese inlocuit si nimeni nu stia, cu o copie.

Este un modus operandi cunoscut acum. Cele mai multe fapte contra patrimoniului cultural sunt cele de furt. Ele se indreapta indeosebi impotriva bunurilor care nu sunt protejate. Exista in domeniu o expresie a profesionistilor: neluarea masurilor manageriale de protectie este o provocare sau o invitatie a hotilor.

Imediat dupa Revolutie, in fata muzeului din Deva, existau niste stele funerare, asezate acolo intr-o expozitie. Intr-o seara, au disparut doua dintre acestea. Erau piese valoroase, dintr-o asezare romana. Au fost identificati faptuitorii, erau doua persoane de conditie modesta din Deva, care fusesera angajate de un cetatean italian. Au mers cu un taxi platit de aceasta si, pana a iesit paznicul din cladire, au urcat cele doua artefacte, in cea mai simpla maniera de actiune, si au plecat.

Soferul a fost identificat imediat, insa a fost angajat sa faca o cursa, cei doi faptuitori erau de conditie foarte modesta, primisera cate 100 de euro si nu stiau mai multe despre cetateanul italian, care ii astepta doua strazi mai incolo.

Au fost recuperate?

Nu, tocmai. Au fost condamnati cei in cauza la cate un an cu suspendare, erau infractori primari, dar artefactele au disparut.

E cazul multor biserici de patrimoniu. Noi construim catedrale mari, dar de bisericile de patrimoniu nu prea ne ingrijim.

Sunt colectii de icoane si alte bunuri in biserici foarte importante pentru patrimoniul national care, din pacate, se afla doar sub protectia divinitatii, pentru cei care au credinta si respect pentru cele sfinte. Pentru cei care nu au, nu exista nicio masura.

Pe langa acestea, exista case private, unde sunt colectii foarte valoroase, in niste locuinte particulare, care nu au luat toate masurile adecvate de protectie.

Aveti oameni specializati in astfel de anchete?

Desfasurarea anchetei pentru recuperarea tezaurelor dacice a avut un bonus, specializarea unor oameni care au fost angrenati in aceasta activitate si care au vazut cat de important este sa recunosti bunuri care ar trebui sa stea in alta parte decat acolo unde le vezi.

Am dat un ordin al procurorului general, prin care am organizat o retea specializata la nivelul Ministerului Public, in sensul ca fiecare Parchet de pe langa Curtea de Apel sa aiba cate un procuror desemnat in materie de protejare a patromoniului cultural si natural. Acesti procurori participa la activitati de formare profesionala, coordoneaza anchetele in domeniu si se specializeaza pentru a fi mai performanti. La nivelul Curtilor de Apel, fac formare profesionala pentru ceilalti colegi din zona.

Am legat aceasta tema a patrimoniului si, iata, a identitatii nationale, de Centenar. As vrea sa va intreb cum arata evolutia ideii de dreptate si apoi a sistemului juridic in acesti 100 de ani.

Ideile de dreptate si adevar sunt inerente naturii umane, nu poti trai fara ele. Cautarea adevarului este ca oxigenul, nu poti trai in minciuna, se revolta fiinta umana, se revolta bunul-simt vazand ca in jur este ceva care e minciuna, in loc sa fie adevar, si ca ti se face o nedreptate, cand ar trebui sa ti se faca dreptate.

Practicarea justitiei pentru aflarea adevarului si pentru a se face dreptate a fost, evident, diferita in perioade diferite, iar Ministerul Public in general a avut un rol important. Sigur ca judecatorul este cel care are dreptul de juris dictio, el spune dreptul si e normal sa fie asa, dar daca nu ai un magistrat procuror care sa-ti construiasca un dosar, care sa-ti afle adevarul, sa ansambleze probele si sa le puna pe masa judecatorului, inseamna ca nu s-a putut face nimic.

Pentru aceasta, magistratul procuror trebuie sa fie la fel de independent profesional asa cum este magistratul judecator. Auzim in spatiul public diverse persoane neavizate si se revolta spiritul uman atunci cand se spune ca procurorul nu trebuie sa fie independent, ca lui trebuie sa i se spuna ce are de facut.

Nici politistului de politie judiciara nu trebuie sa i se spuna ce are de facut, decat de catre procurorul care il coordoneaza. El trebuie sa aiba independenta profesionala a administrarii probelor, daca discutam despre justitie. Daca vrem sa facem altceva decat justitie, atunci e altceva. Noi suntem animati de buna-intentie si stim ca justitia poate fi infaptuita de catre procurori independenti, de catre oameni care stiu despre ce e vorba.

Misiunea noastra si frumusetea profesiei tocmai in asta consta: de a fi activi in cautarea adevarului pana la ultima frontiera. Ce poate fi mai frumos decat asta?

Spune iarasi Andrei Plesu in prefata ca se bucura ca ati coordonat acest volum, pentru ca despre justitie se vorbeaste aproape exclusiv in registrul anti-coruptiei. Si totusi, si acum un secol cam tot aici eram si imi amintesc acum cazul Skoda, care cred ca urca pana la fiul prim-ministrului Vaida-Voevod.

Intotdeauna problemele care au tinut de coruptie au iesit in fata, pentru ca ele ofenseaza spiritul uman, spiritul de justitie si este suprinzator mai ales cu cat ele sunt comise la un nivel la inalt. Te-ai astepta de la niste persoane care sunt alese sau puse acolo pentru a servi binele public sa fie servanti ai binelui public, dar constati ca aceste persoane au un caracter diferit, ca se preteaza la a comite niste fapte de coruptie. De aceea este mai ofensatoare fapta de coruptie.

Aflarea adevarului este foarte interesanta in multe alte domenii, la infractiunile contra vietii. Si la noi, formarea profesionala merge din pas in pas. Nu poti sa spui ca, gata, azi am sapte ani de experienta si atunci pot candida la nu stiu ce functie, sa fiu seful tuturor. E absurdul absurdului si politicienii care cred ca pot lua un astfel de om, care este la inceput de formare profesionala, pentru a-l pune in fruntea altora, gresesc.

Bine, dar politic, e mai simplu asa, poti gestiona mai usor un astfel de om.

Sigur, dar nu este de bun-simt, nu este in regula si rezultatele nu intarzie sa ne sanctioneze.

Lucrurile merg din pas in pas. Ma gandesc la propria experienta profesionala: in prima faza, mi s-a parut foarte interesant sa investighez infractiuni de protectia muncii, care erau foarte complicate. Pe vremea aceea, prin anii 1980, erau multe evenimente pe santierele nationale si se intamplau accidente de munca. Dupa Revolutie, au survenit infractiunile contra vietii, era agitatie, violenta in societate, a fost spectaculos.

Va lipseste componenta asta de ancheta?

Intotdeauna am fost implicat in anchete. Au aparut apoi privatizarile, ingineriile economico-financiare, facute cu sau fara perdea. E foarte interesant sa afli adevarul si sa demonstrezi ca a fost o inginerie, ca a fost comisa cu intentie, ca nu a fost nimic intamplator, cum incearca unii sa ne sugereze, ca s-au trezit cu niste milioane in buzunar, dar ca in rest nu stiu nimic.

Au intervenit apoi infractiunile contra patrimoniului cultural, care au reprezentat o noutate si o provocare a inteligentei profesionale, pentru care trebuie sa ai si o oarecare cultura enciclopedica. De aceea este importanta specializarea in acest domeniu.

Dar revenind la evolutia sistemului de justitie, as vrea sa va spun ca imediat dupa Unirea Principatelor din 1859, au fost puse bazele institutiilor judiciare. In ianuarie 1862, s-a publicat in Monitorul Oficial si a inceput sa functioneze dupa un an Inalta Curte, avand pe langa ea "Ministerulu Public", cum se zicea in termenii epocii. Primul procuror general a fost Mihail Kogalniceanu.

Este absolut onorant sa observam ca un mare om de stat a fost fondatorul acestei institutii, pentru ca el ne arata stacheta la care trebuie sa ne ridicam, ne arata suma valorilor pe care trebuie sa le indeplineasca cineva care are aerul ca vrea sa conduca Ministerul Public.

Eu sunt al 38-lea procuror general. Avem galeria procurorilor generali, pentru ca a fost una dintre preocupari, sa vedem care este cultura institutionala. Surpriza a fost placuta, am constatat ca primii 10 procurori generali ai Romaniei au fost niste oameni de mare nivel cultural, unul dintre ei a fost printre fondatorii Academiei Romane, cum este Papiu Ilarian, care era si istoric, si filolog. Apoi este Alessandresco, el a facut Facultatea de Drept la Sorbona si ne-a lasat un monumental tratat de drept civil, care si acum este de referinta.

Imediat dupa Marea Unire, am avut un mare profesor al Universitatii din Bucuresti, Vespasian Pella, despre care am vorbit cu colegii francezi, pentru ca a predat si la Universitatea din Paris. Vespassian Pella a venit, prin 1925, cu ideea unui Minister Public european, care sa ancheteze crimele de razboi. El a aruncat scanteia creatoare, a dat ideea dupa care s-a format Curtea Penala Internationala si procurorul de pe langa aceasta curte. Acum discutam despre Parchetul European.

A venit apoi situatia de dupa al Doilea Razboi Mondial, care ne-a reamintit ca noi suntem aici, cum ar spune Robert Kaplan, in lupta cu destinul. Noi suntem la frontiera Europei si la frontiera Europei am avut vecini care ne-au resetat sistemul. Primii expulzati din magistratura au fost acesti oameni de nivel foarte inalt, iar in locul lor au fost adusi judecatori si procurori populari, cu sase luni de pregatire.

Un sistem generalizat al mediocritatii.

Dupa 1989, Ministerul Public s-a resetat intr-un ritm alert. Stiti ce este surpinzator, la romani, in general? Capacitatea de a scoate resursa in mod accelerat, intr-o perioada de timp extraordinara, care se pune pe seama radacinii latine: capacitatea unei reactii rapide, aceea ca, dintr-o conditie foarte umila, sa te ridici la nivel european. A fost extraordinar.

Vreau sa va spun si ca am avut cativa mari juristi si in perioada de dinainte de 1989, care au respectat dreptul si nu au sovietizat sistemul. Aici, in biblioteca Ministerului Public, am gasit toata editia de la Editura Dalloz, care a fost cumparata de procurorii generali de dinainte de Al Doilea Razboi Mondial. Ultimul procuror general de dinainte de 1989 a avut precautia profesionala sa adune de peste tot aceste carti, pentru ca si-a dat seama de valoarea lor.

Aceste volume sunt de la Napoleon I si vin catre ziua de azi. Erau intr-o biblioteca unde nu erau tocmai la vedere, pentru a fi consultate si pentru a-ti da mediul spiritului juridic de la care te revendici.

E altceva cand te uiti si vreti sa-ti verifici niste probleme care se pun in spatiul public, de exemplu, cand cineva vrea sa faca o inovatie pro causa in conditiile in care este absurd, de vreme ce stim asta de la Napoleon incoace.

Se pune urmatoarea problema: adevarul l-am aflat, putem sa-l graim in spatiul public? Da, zic eu, fiindca ne aducem aminte ce ne spunea un rector al Universitatii din Cluj, primul rector dupa 1918, Emil Hategan: mai intai cladim caractere si apoi profesionisti.

Imi aduc aminte, de exemplu, de arhiepiscopul Radu Dumitru, care a fost un eminent teolog roman si care cita mereu din Biblie: "Graiti adevar, sa nu rataciti". Vi l-am citat pe el, pentru ca numele lui da numele satului in care m-am nascut eu, Radesti, judetul Alba. El a fost victima unui atentat care a avut loc in Senatul Romaniei, primul atentat cu bomba improvizata cu cuie, din decembrie 1920. Tinta era altcineva, dar el, ca decan de varsta, s-a dus la masa prezidiului si s-a detonat bomba. Au fost grav raniti si au murit in zilele urmatoare el, ministrul Justitiei, cativa generali. A fost un atentat comis de niste jurnalisti extremisti de stanga din Iasi.

L-am citat pe el, pentru ca el a grait adevar si pentru ca el ducea acea torta, pe care o invatase la Blaj. El a cladit Biserica de pe Strada Polona numarul 50, biserica Sfantul Vasile.

Vedeti cat de important este sa ne stim identitatea? Ne cautam cu totii identitatea, de unde ne revendicam? Sigur, toti spunem ca de la Ram ne tragem, vorba cronicarului, si suntem chiar mandri sa spunem asta.

Am inteles ce am mostenit. Ce lasam?

Stafeta pe care am preluat-o de la generatiile care au trecut ar trebui sa o predam cu o plusvaloare culturala. Acum, fiecare dupa puterile lui lasa ceva dupa el. Lasa un nume bun, mai intai, si e important sa lasam un nume bun.

Sunteti adeptul patriotismul definit de Constantin Noica: fiecare sa isi vada bine de treaba.

Patriotism nu este sa te bati cu pumnii in piept si sa faci gargara, la vremea potrivita Caragiale l-a si vestejit in operele sale. Trebuie sa faci ceva pe tacute si lumii sa-i placa, sa-i fie folositor.

Romania ultimilor 100 de ani: Ce am facut cu ea? Argument

"Succesul mare pe care l-au avut romanii in constructia nationala e una, dar dincolo de asta, intrebarea justificata e: "Aveti o tara, aveti o Romanie Mare, ce ati facut cu ea?"". Este intrebarea pe care a formulat-o Lucian Boia, in interviul acordat Ziare.com in luna februarie 2018, la inceputul anului pe care il denumim Centenar, dar care trece fara ca romanii sa fi inteles ceva dintr-o sarbatoare confiscata si uzata de discursurile politice.

Pornind, asadar, de la intrebarea lui Lucian Boia s-a nascut acest proiect jurnalistic, de a aduce impreuna vocile legitime din societate, care sa vorbeasca despre ce s-a petrecut in 100 de ani de Romania, fara patima, fara discursul triumfalist fals, dar punand cumva sub lupa traseul celor mai importante felii de Romanie: justitia, economia, societatea, cultura, formarea constiintei nationale, educatia, sanatatea.

In aceasta serie au fost deja publicate dialogurile cu Lucian Boia, cu Oliver Jens Schmitt, presedintele Sectiei de istorie si filosofie a Academiei vieneze de Stiinte si cel cu Augustin Lazar, procurorul general al Romaniei.

România a depășit 1.091 km de autostradă şi drum expres în circulaţie. Anunțul ministrului Transporturilor despre viitoarele proiecte
România a depășit 1.091 km de autostradă şi drum expres în circulaţie. Anunțul ministrului Transporturilor despre viitoarele proiecte
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat joi, 28 martie, că sunt implementate - proiectare şi execuţie contracte pentru construirea a încă 729 km de drum de mare viteză....
Nicușor Dan: ”Într-o țară civilizată, Ştefan Dumitraşcu și domnii Greblă şi Hopincă ar trebui să fie azi în pușcărie”
Nicușor Dan: ”Într-o țară civilizată, Ştefan Dumitraşcu și domnii Greblă şi Hopincă ar trebui să fie azi în pușcărie”
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a enumerat joi, 28 martie, câteva persoane despre care consideră că „ar trebui să fie azi în puşcărie. „Eu am precizat azi în conferinţa de presă...
#Augustin Lazar patrimoniu, #coruptie Centenar justitie , #procuror general